O fată ia acasă un băiețel abandonat, ani mai târziu avocatul o informează despre moștenirea lui de 2,7 milioane de dolari

O fată ia acasă un băiețel abandonat, ani mai târziu avocatul o informează despre moștenirea lui de 2,7 milioane de dolari

Redactor Divahair.ro

O fetiță a crescut crezând că fratele său vitreg, pe care îl adora, a fost răspunsul rugăciunilor ei din copilărie, chiar dacă alții spuneau că este vorba doar despre o coincidență. Mai târziu, după ce a aflat despre moștenirea lui de 2,7 milioane de dolari, dar și despre ceea ce se întâmplase cu mama sa biologică, a înțeles că totul s-a întâmplat după bunăvoința lui Dumnezeu. Aceasta este povestea sa:

Ani de zile, micuța Claire și-a dorit un frățior sau o surioară și și-a implorat părinții să mai facă un copil. Din păcate, Mark și Cindy trăiau de la un salariu la altul și nu-și permiteau, din punct de vedere financiar, să mai întrețină un alt copil. Chiar și așa, mămica nu își dorea să îi frângă inima fetiței sale și să o facă să se îngrijoreze din cauza banilor și în loc să îi zică adevărul, i-a spus: "Dacă te rogi foarte mult, s-ar putea să primești un frățior într-o zi".

Claire a luat de bun ce i-a zis femeia și, în fiecare seară, înainte de culcare, se ruga la Dumnezeu să primească un frățior sau o surioară. I-a promis că va fi cea mai bună soră din lume și a sperat constant că ruga sa va fi ascultată.

Pe când avea 10 ani, micuța nu mai credea că s-ar putea întâmpla și asta la un moment dat, dar chiar și așa, era mulțumită cu familia ei. Părinții săi o iubeau nespus de mult și, în ciuda luptelor lor cu banii, erau cât se poate de fericiți împreună.

***

Într-o zi, Claire venea acasă de la școală, fericită, cu ghiozdanul în spate, țopăind înainte și înapoi. Se obișnuise deja să parcurgă de una singură drumul spre casă, pentru că dura doar 10 minute și, în plus de asta, devenise o fetiță responsabilă. Uneori, chiar era însoțită de una dintre prietenele sale, care locuia în apropiere. Totuși, în acea zi era singură și avea să descopere ceva incredibil.

Pentru că nu a observat căruciorul care era amplasat în păduricea din apropierea casei, micuța s-a împiedicat de el. Apoi, în timp ce își scutura piciorul, a auzit un zgomot care venea din interiorul său.

"Oh", a zis ea și s-a aplecat să vadă ce este acolo. Înăuntru, un băiețel cu ochii mari și curioși o privea cu mare speranță. Dar în scurt timp, a început să plângă.

Atunci, Claire și-a dat seama că trebuie să legene căruciorul într-o parte și-n alta pentru a-l liniști. Din fericire, bebelușul s-a calmat imediat, iar ea a putut ridica privirea pentru a-i căuta mămica.

Fetița locuia într-un cartier drăguț cu case din Virginia alături de familia sa. Mămicile se plimbau deseori cu cărucioarele pe acolo, fiind o zonă destul de sigură și liniștită. Totuși, cine și-ar fi putut lăsa bebelușul de unul singur, în pădurice?

Situația era foarte ciudată. Claire a privit în jur, însă nu a văzut nicio femeie. Căruciorul fusese abandonat. Fetița a mai stat câteva minute acolo, însă știa că mama sa se va îngrijora dacă nu va ajunge curând acasă. Pe de altă parte, nu putea lăsa bebelușul de unul singur în stradă. Atunci și-a dat seama ce trebuie să facă. A luat căruciorul, bineînțeles, și a pornit cu el spre casă. Nu avea de ales, până la urmă. Părinții ei ar fi găsit o rezolvare pentru asta.

***

"Claire, ce e asta?" a întrebat Cindy, uimită, când și-a văzut fiica intrând cu un cărucior în casă.

"Mamă, am găsit acest cărucior abandonat pe stradă. Înăuntru este un băiețel, dar nu era nimeni prin preajmă! Nu am putut să-l las singur!", a explicat fetița rapid.

Imagine cu un bebeluș într-un cărucior

Mămica era confuză și, în același timp, surprinsă. A luat imediat bebelușul în brațe și a început să-l mângâie.

"Doamne, cine ar face așa ceva? Va trebui să chemăm poliția", a spus ea.

"Mama lui l-a părăsit?", a întrebat Claire, șocată.

"Cred că da, scumpo", a răspuns Cindy, îngrijorată.

Copilul era mic și avea nevoie de lapte praf, așa că femeia și-a sunat soțul și i-a explicat ce s-a întâmplat. Bărbatul a cumpărat mâncare și scutece ieftine. Apoi, când a ajuns acasă, l-au hrănit pe micuț și au chemat autoritățile.

Puțin timp mai târziu, câțiva ofițeri au sosit la ușa lor pentru a le asculta povestea. Aceștia au cerut familiei să-l țină pe micuț peste noapte, până când va veni un asistent social să îl ia, ziua următoare.

Dar în acea noaptea, viața familiei a fost dată peste cap... într-un sens bun. Micuțul Gabriel, căci așa l-au numit, era uimitor, iar ei se simțeau atât de bine să aibă un bebeluș în casă. Înainte de a merge cu toții la culcare, Claire și-a implorat părinții să-l păstreze.

"Cred că a fost trimis la noi. El este răspunsul la rugăciunile mele. Este fratele meu mai mic", le-a spus ea.

A doua zi, doamna de la protecția copilului a sosit să îl ia pe micuț, însă Mark și Cindy nu au putut să-l lase să plece cu ea. Au rugat-o pe femeie să îl lase la ei până când ancheta va fi finalizată, însă nu puteau face asta decât dacă primeau un certificat de părinte adoptiv. Așa că l-au obținut.

Imagine cu o femeie care semnează un contract

Ancheta, din păcate, nu a venit cu niciun rezultat concret. Câțiva ani mai târziu după întâmplare, cei doi soți l-au adoptat pe micuțul Gabriel. Bineînțeles, Claire a vrut să își respecte promisiunea făcută lui Dumnezeu. A fost cea mai bună soră din lume. A ajutat-o mereu pe mama sa să îl hrănească pe copil, să îi schimbe scutecele și s-a jucat cu el. Uneori, atunci când părinții ei erau ocupați, îi era dădacă frățiorului ei.

În acei ani, situația financiară a familiei a devenit tot mai rea, dar cu toții erau fericiți. Chiar simțeau că Gabriel a fost trimis în calea lor de Dumnezeu pentru a le aduce împlinire sufletească.

La 19 ani, Claire urma cursurile unei universități locale, dar încă locuia acasă, cu familia ei. Chiar dacă avea deja și o slujbă cu jumătate de normă, petrecea mult timp cu frățiorul ei, care avea aproape 10 ani.

Într-o zi oarecare, telefonul fix a sunat, iar ea a răspuns.

"Alo?", a întrebat ea.

"Alo, vorbesc cu Cindy?", a întrebat o voce de bărbat.

"Nu, sunt Claire. Cindy este mama mea", a răspuns ea.

"Oh, bine. O să te descurci tu. Eu sunt domnul Cohen. Sunt avocatul lui Suzanne Masters", a explicat bărbatul.

Claire s-a încruntat, căci nu avea nici cea mai mică idee despre cineva vorbea.

"Bine. Dar cine este?", a întrebat ea.

"Nu contează. Te sun pentru a te informa că doamna Masters vă lasă ție și fratelui tău, Gabriel, 2,7 milioane de dolari. Ar trebui să vii cu părinții tăi la biroul meu în curând pentru a semna actele", a sugerat domnul Cohen.

Imagine cu un avocat care vorbește la telefon

"Ce? Trebuie să fie o greșeală. Cine sunteți dumneavoastră? De unde ne cunoașteți?", a întrebat tânăra, uimită.

"Vă sugerez să sunați la acest număr", a răspuns domnul Cohen și a început dicteze numărul de telefon, pe care Claire le-a notat cât de repede a putut.

"Vei primi răspunsurile de care ai nevoie. Apoi vino la biroul meu să pregătim totul. La revedere, domnișoară.", a mai adăugat bărbatul.

"Dar...", a încercat să zică fata, dar Cohen a închis imediat telefonul.

Tânăra nu știa ce să facă. Situația financiară a părinților ei se îmbunătățise de-a lungul anilor, iar ei nu avea nicio rudă bogată care ar fi putut să le lase bani. Ceva se întâmpla, clar, iar ea trebuia să afle imediat adevărul, așa că a sunat la numărul respectiv.

"Alo, Claire", i-a răspuns o voce de femeie, după ce s-a prezentat.

"Presupun că ai primit un telefon de la domnul Cohen. Nu este o minciună. Vei primi acei bani", a mai spus femeia.

"Sunteți Suzanne?", a întrebat-o Claire.

"Da.", i-a răspuns femeia.

"Cine ești tu? De ce ne dai bani?", a mai întrebat tânăra, uimită.

"Acum câțiva ani, părinții mei m-au dat afară pentru că am venit acasă cu un copil. Nu știau că sunt însărcinată și au fost... furioși, ca să nu spun mai mult. Un copil din afara căsătoriei de la fiica lor de 18 ani ar fi fost o rușine în cercul lor de cunoscuți", a început Suzanne să povestească.

"O, Doamne", a murmurat tânăra, emoționată.

"Da, eu am fost. Sunt mama biologică a lui Gabriel și mă ascunsesem după un copac când ai dus căruciorul acasă. Am văzut totul. Am știut tot timpul unde era. În toți acești ani, am trăit cu regrete. Nu ar fi trebuit să renunț la el, dar nu puteam face nimic fără sprijinul părinților mei. Mi-au spus că, dacă îl voi abandona, mă vor primi înapoi acasă. Am fost o lașă, așa că am făcut-o și m-am întors acasă.", a spus Suzanne, iar apoi a început să tușească.

"Bine, dar ce se întâmplă acum?", a întrebat Claire, speriată, crezând că îl vrea pe Gabriel înapoi.

"Părinții mei au murit într-un accident de mașină la câțiva ani după ce mi-am lăsat copilul pe strada voastră și am primit toată moștenirea. Am vrut să-mi recuperez băiatul, dar am văzut cât de fericită erai tu. Erați o familie. Îl iubeați. Am privit de la distanță și nu am putut s-o fac. Nu puteam să-i iau asta. De asemenea, părinții tăi îl adoptaseră până atunci, așa că ar fi fost un dezastru. Trebuia să stau deoparte.", a continuat femeia.

"Deci, acum ne dai bani? De ce și mie?", a mai întrebat tânăra.

"Vă dau acum o parte din moștenirea mea pentru a grăbi procesul, dar familia ta va primi și restul mai târziu. Sunt bolnavă, Claire. Nu mai am mult timp, așa că bănuiesc că renunțarea la copilul meu a fost voia lui Dumnezeu. Avea nevoie să fie cu tine și cu familia ta tot timpul. Și vei primi toți banii mei în curând", a explicat Suzanne.

"Nu... Trebuie să fie ceva ce poți face. Cu toți banii ăia, poți plăti cei mai buni doctori", a răspuns Claire, neștiind ce altceva să spună.

Nu o cunoștea pe această femeie, dar, până la urmă, era mama biologică a fratelui ei.

"Nu, Claire. Nu e... nu e posibil. Speram să vorbesc cu părinții tăi și să le mulțumesc că mi-au adoptat băiatul, așa că, dacă mă pot suna, aș aprecia foarte mult", a adăugat Suzanne.

După câteva minute, cele două au încheiat conversația. Claire a promis că le va spune părinților ei să o sune pe femeie.

În acea seara, Cindy și Mark au sunat-o pe Suzanne, iar ea le-a mulțumit pentru binele pe care i l-au făcut. Mai târziu, i-au povestit totul lui Gabriel. Știa că era adoptat, dar această veste l-a șocat pe băiat.

Inițial, au vrut să o întâlnească pe Suzanne, dar, din păcate, ea a murit la doar câteva zile după acel apel și nu au mai apucat să o cunoască.

În cele din urmă, au primit cele 2,7 milioane de dolari pe femeia i-a promis, dar și un fond fiduciar pentru Gabriel și o casă imensă în cea mai bună zonă din orașul lor.

În sfârșit, familia lui Claire a început să ducă o viață ușoară, fără grija banilor. Chiar și așa, cu toții s-au străduit din greu să nu lase acest fapte să le afecteze dinamica vieții. Petreceau, în continuare, timpul împreună, munceau din greu în fiecare zi, iar banii erau păstrați în siguranță pentru viitor.

Tu ce părere ai despre această poveste emoționantă?

Citește și: Spectatorii cer ca o bătrână murdară să fie dată afară din teatru, actorii i se adresează la finalul spectacolului

Surse foto: iStock, Pexels

Surse articol: Amomama

Articolul urmator
Soțul meu a dispărut fără urmă în ziua nunții. Am dat nas în nas cu el după 17 ani, la biserică
Soțul meu a dispărut fără urmă în ziua nunții. Am dat nas în nas cu el după 17 ani, la biserică
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (291)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.