Mă gândesc deseori la acea seară de duminică, în care draga mea prietenă, Dorothy, a venit să mă vadă. "Oh, Victoria. Mă simt groaznic să te știu singură și săracă. Te-a sunat Brad? Au trecut opt ani...", mi-a spus ea atunci.
Ei bine, nu mă simțeam deloc confortabil să fiu întrebată despre cei trei copii ai mei care mă lăsaseră să mor de foame. Ce aș mai putea spune despre ei, până la urmă? Brad mi-a cerut să nu-l sun și să nu-i bat la ușă pentru nimic. Nu mai voia să știe nimic de mine. Grace, de asemenea, era jenată să spună că sunt mama ei. Și nu o învinuiesc. Cândva am fost o mamă înstărită, iar acum scormonesc prin gunoaie pentru a mă putea hrăni.
Mă doare ori de câte ori îmi amintesc lucrurile îngrozitoare pe care le-am făcut copiilor mei, lucruri pe care o mamă iubitoare nu le-ar face niciodată puilor ei. M-au abandonat, într-adevăr, dar eu meritam asta. Totuși, din fericire, într-o zi, cineva m-a făcut să-mi dau seama că am greșit și m-a convins să încerc să reiau legăturile cu copiii mei. Și am făcut asta înainte de a fi prea târziu...
Eu sunt Victoria Parker. Am 68 de ani și ar fi trebuit să îmbătrânesc liniștită în centrul orașului Pittsburgh. Iubitul meu soț, Richard Parker, a murit în urmă cu mai bine de 27 de ani, iar de atunci locuiesc în casa care mi-a rămas de la el.
Regretatul meu partener m-a ținut de mână pe patul de moarte, după un atac de cord și m-a făcut să-i jur că voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru ca copiii noștri să crească și să evolueze frumos. La vremea aceea, Brad avea șase ani, Grace, cinci ani și Jonas, trei ani.
"Îți promit, Richie. Voi face orice pentru ei. Promit", am spus eu, în timp ce iubitul meu soț și-a dat ultima suflare, lăsându-mă cu o viață plină de speranțe și cu trei copii mici.
Dar nu a fost deloc ușor să fiu mămică singură. Am avut parte de numeroase provocări pe parcursul acestui proces. De exemplu, am fost concediată atunci când lucram ca și chelneriță și mi-a fost teamă că nu voi mai avea cum să-mi îngrijesc copii. Apoi, din fericire, un magnat imobiliar amabil m-a angajat ca secretară și am făcut destui bani pentru a-i întreține. Pe atunci, îmi doream să fie fericiți și să nu ducă lipsuri, însă nu mi-am dat seama că începusem să iau decizii în locul lor.
Am vrut ca ei să aibă ceea ce credeam eu că este cel mai bine și am greșit atât de mult... Totul a început când Brad mi-a spus că adoră să danseze, imediat după ce a absolvit liceul. Cum de nu i-am văzut talentul și dragostea pentru coregrafie până atunci? Am fost o mamă oarbă și l-am privat de visul lui? Sau am fost egoistă? Asta a crezut el, cel puțin.
"Dar, mamă, eu nu vreau să fiu avocat! Nu la asta visez. Vreau să merg la New York, Las Vegas, California și apoi la Hollywood. Vreau să mă fac dansator", mi-a spus fiul meu, atunci când am încercat să-l conving să devină avocat.
"Nu, dragă. Nu este o idee bună. Vrei să fii dansator de stradă sau să faci bani mulți fiind avocat? Tatăl tău nu ți-ar permite niciodată să alegi dansul dacă ar fi printre noi", am spus eu nervoasă.
El a insistat, însă cuvântul meu a fost mai puternic ca al lui. Ne-am certat și, într-un final, l-am convins să urmeze o facultate de drept.
Următoarea mea mare misiune a fost să o conving pe fiica mea Grace să se căsătorească cu fiul unui prieten de familie. Dar ceea ce s-a întâmplat în continuare m-a făcut să realizez că este nevoie de mai mult decât promisiuni și determinare pentru a fi o mamă bună. Eu, din păcate, nu m-am descurcat prea bine.
Am fost nevoită să pun la cale un plan de despărțire pentru a scăpa de iubitul ei, Matthew, despre care eu credeam că nu îi este potrivit. Grace a suferit cumplit. I-am frânt inima.
"Dragă, cred că Matthew te place, dar nu pare încântat de nasul tău mare", am glumit odată în timp ce luam cina cu Grace și cu fiul meu cel mic, Jonas.
"Deci, vrei să spui că nu se va căsători cu o fată cu nasul mare?", mi-a răspuns ea.
"Ei bine, de ce nu-ți faci o operație la nas înainte de a plănui să te căsătorești cu un bărbat bun de nimic exact ca Matthew?", i-am mai spus și am supărat-o foarte tare.
Dar ce mamă și-ar fi lăsat fiica să se mărite cu un bărbat fără bani ca Matthew? El avea un salariu foarte mic, iar eu îmi doream doar ceea ce era mai bun pentru fata mea. Ce am făcut apoi? I-am luat numărul de telefon, în secret, și l-am sunat sub pretextul de a le planifica nunta.
"...Și nu vreau să-i spui lui Grace despre faptul că ne-am întâlnit, bine? E o surpriză", i-am zis eu la telefon, atunci.
L-am rugat să ne întâlnim în acea seară la o cafenea și, până la urmă, ne-am văzut. În încercarea de a scăpa de el, l-am rugat pe Jonas să-i trimită un mesaj de pe telefonul fiicei mele în timp ce ea era plecată. Deci, în timp ce Matthew vorbea cu mine despre planurile lui cu Grace, a primit un mesaj. Am fost încântată să văd cum zâmbetul lui s-a estompat și cum a început să plângă.
"Ce este, Matthew? Ești bine?", m-am prefăcut eu interesată și i-am luat telefonul pentru a vedea dacă totul a decurs conform planului.
Da, totul mergea exact așa cum am sperat. Jonas a trimis mesajul scris de mine de pe telefonul fiicei mele, iar apoi l-a șters pentru ca ea să nu știe ce s-a întâmplat.
"Matthew. Mama are dreptate. Nu cred că putem fi fericiți fără bani și fără o casă mare. Nu vreau să locuiesc cu tine în apartamentul tău, în chirie. Așa că mă voi logodi cu bărbatul cu care mama vrea să mă căsătoresc. Te rog să nu mă oprești dacă mă iubești cu adevărat. Dacă este posibil, te rog să pleci de aici pentru că îmi vei aminti de relația noastră. Nu mă suna și nu-mi trimite mesaje. La revedere.", era scris în mesajul respectiv.
Și așa am reușit să scap de Matthew și să îi frâng inima fiicei mele. Puțin mai târziu, m-am dus acasă și am găsit-o pe Grace plângând, în dormitorul ei.
"Ce este, mamă? Pleacă! Sunt distrusă. Am fost trădată. Și-a închis telefonul după ce mi-a lăsat un mesaj în care îmi spunea: "La revedere, femeie egoistă!"... Ce am făcut? Nu-mi vine să cred că Matthew mi-a făcut asta!", mi-a spus ea, plângând, dar lacrimile ei nu m-au înduplecat.
"Ți-am spus, dragă. Băieții ca Matthew nu merită o astfel de relație. Sunt dramatici și trădători.", am consolat-o eu.
Și nu a mai trecut mult până să-mi conving fiica să se căsătorească cu fiul prietenului nostru de familie, Jake. La cinci luni după nunta lor, am golit contul comun pe care îl aveam cu Grace. Soțul ei era bogat, iar eu am crezut că economiile ei erau și ale mele. La urma urmei, eram mama ei.
Ea economisise 6.000 de dolari pentru rinoplastie, după cum chiar eu i-am spus să facă, iar eu i-am luat toți banii. Fiica mea nu a fost deloc fericită să afle asta.
"MAMĂ? Mamă, mi-ai luat banii din contul nostru comun? Erau pentru rinoplastia mea. De ce i-ai luat fără permisiunea mea?", m-a întrebat ea, iar eu am susținut că am acest drept.
Jonas a aflat tot ce s-a întâmplat și a început să creadă că sunt o mamă rea. Dar eram și meritam tot ceea ce mi s-a spus. Fiul meu a fost atât de dezamăgit de mine. Ne-am certat și ne-am certat până când a zis tuturor că eu am pus la calea despărțirea dintre Matthew și Grace. După cum era de așteptat, fiica mea a izbucnit când a aflat.
"Cum ai putut să decizi tu în locul meu? Cum ai putut fi o mamă atât de rea?", mi-a spus ea, cu lacrimi în ochi.
Sunt o mamă rea? Asta am fost pentru că am încercat să le ofer copiilor mei tot ce e mai bun? Probabil că da...
În ziua respectivă, în urmă cu opt ani, fiica mea a decis că nu mai vrea să mă vadă niciodată. Era însărcinată cu copilul lui Jake atunci. Am încercat, la un moment dat, să o vizitez, însă mi-a închis ușa în nas și am decis să o las în pace.
Și am continuat să fac astfel de greșeli. Imediat după incidentul cu Grace, cumnata mea și cei doi nepoți m-au vizitat. Eu îmi renovam casa și nu i-am putut ține la mine, motiv pentru care le-am oferit cheile de rezervă de la apartamentul lui Brad. El locuia chiar în centrul orașului, iar atunci era plecat pentru a se întâlni cu client. Trebuia să vină acasă abia peste două săptămâni.
Tocmai de aceea, am crezut că draga mea cumnată, Casey, și cei doi nepoți pot sta acolo. Ce rost avea să-și plătească o camera la un hotel? Ei bine, totul avea să se întoarcă împotriva mea. Brad s-a întors mai devreme decât era plănuit și a găsit o mare dezordine în apartament. Nu se aștepta la asta.
"Mamă, poți să vii la mine acasă și să-mi explici ce se întâmplă? Vreau să vii aici imediat!", mi-a spus el.
Era deja supărat pe mine pentru că i-am răpit visul de a deveni dansator, așa că mă așteptam ca discuția noastră să se transforme într-un adevărat scandal. Așa a și fost.
"Oh, Doamne!", am țipat după ce am ajuns acolo și am văzut dezordinea din apartamentul lui.
"Îmi pare rău, Victoria. Nepoții se jucau cu pernele. O să curăț", s-a scuzat Casey.
Pernele erau, într-adevăr, împrăștiate pe podea, însă întregul apartament al fiului meu arăta groaznic. Ghivece sparte, murdărie pe podea și o dezordine de nedescris...
"Ajunge! Vreau să ieșiți din casa mea, chiar acum!", a strigat el, iar Casey și-a luat copiii și a plecat. Era speriată.
Eu am crezut că-mi voi putea calma fiul, așa că am rămas acolo. Atunci, am auzit cel mai sfâșietor lucru din viața mea.
"Ești surdă, mamă? Nu m-ai auzit? Ieși de aici și nu te mai întoarce niciodată!", a strigat el, iar eu am plecat dezamăgită.
Atunci, mi-am pierdut și cel de-al doilea copil... pentru că am luat, din nou, decizii în locul lui. M-am întors acasă și am avut parte de o altă tragedie.
"Jonas? Ce naiba faci?", am strigat la fiul meu cel mic, care avea atunci 22 de ani. L-am prins în timp ce proba haine de femeie.
Cum am putut să nu îmi dau seama? Pentru că am vrut să le ofer copiilor mei tot ceea ce a fost mai bun, nu am fost niciodată atentă la dorințele și nevoile lor. Pe Jonas, din păcate, nu l-am înțeles și chiar i-am frânt inima și insultele mele. Nu puteam să îi accept orientarea sexuală și cea de gen.
"Vreau să te comporți ca un bărbat matur, nu ca o femeie!", am strigat la el.
"De ce ne spui mereu ce să facem, mamă? Noi știm cum să ne facem viața mai bună! Sunt sigur că Brad și Grace aveau dreptate! Viețile noastre ar fi mult mai bune fără să te implici și tu! Regret că te-am susținut mereu. Mă mut cu prietenul meu. La revedere!", a spus și mi-a trântit ușa în nas.
Și uite așa mi-am pierdut și cel de-al treilea copil, iar de atunci am dus o viață grea. Au trecut opt ani de atunci, opt ani în care viața și casa mi-au fost goale...
Am trăit multă vreme în tăcere și sărăcie. Nu mi-am putut găsi de lucru, deoarece nimeni nu era interesat să angajeze o femeie de 60 de ani. Mi-am cheltuit toate economiile pe facturi și pe mâncare.
Din fericire, la un moment dat, vecinul meu a venit la mine să-mi dea o veste care mi-a schimbat viața.
"Bună ziua, doamnă Simpson! Vreau să vă invit la petrecerea pe care o organizăm pentru bebelușul nepotului meu", mi-a spus vecinul meu, Xavier Alan, în urmă c aproximativ două săptămâni.
"Oh, ce drăguț! Deci, acesta este fiul fiicei dumneavoastră? Sau fiul fiului?", l-am întrebat.
"Este fiul fiului meu. S-a căsătorit cu un bărbat și au adoptat acest copil", a spus Xavier.
"Ce?", am țipat eu, căci nu-mi venea să cred ce aud.
"Dar de ce l-ai lăsat să facă așa ceva? Cum să-ți lași fiul să aleagă această cale?", am continuat eu, indignată.
"Este fiul meu și îi respect dorințele. Fiecare părinte ar trebui să învețe să onoreze dorințele copiilor lor, în loc să îi limiteze la regulile și mentalitățile lor", a spus Xavier.
În acel moment, mi-am dat seama de greșeala mea. După ce mi-am luat la revedere de la vecinul meu, am pus mâna pe telefon și mi-am sunat copiii. Nu mai știam nimic de ei de opt ani de zile. Speram să îmi răspundă cineva.
Am început cu Brad, însă nu am avut curajul de a continua. Am încheiat apelul înainte să-mi răspundă și apoi le-am scris fiecăruia câte un mesaj:
"Sunt mama. Sper că vă mai amintiți de mine! M-am gândit să vă invit săptămâna viitoare la aniversarea mea de 70 de ani. Nu am bani să organizez o petrecere. Dar sunt sigură că acum am o inimă mare să-mi cer scuze și să vă rog să veniți să o vedeți pe biata voastră mamă bătrână. Îmi pare foarte rău că am fost o mamă atât de rea. Vă rog să mă iertați. Aștept cu nerăbdare să primesc vești de la voi. Cu drag, mamă".
Au trecut multe ore până să și primesc un răspuns, dar, într-un final, s-a întâmplat minunea. Mi-a stat inima în loc atunci când am auzit prima notificare de pe telefon.
"Hei, mamă! Ți-a luat opt ani ca să-ți aduci aminte de mine? Eu te iert. Hai să uităm trecutul nostru, căci vreau să ți-i prezint pe copiii mei, Brandon și Shanon. Promit să fiu acolo săptămâna viitoare. Cu dragoste, Brad."
Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Apoi, o altă notificare a apărut pe ecranul meu. Era de la Grace.
"Mamă?! Ce mai faci? Sunt încă supărată pe tine, dar cuvintele tale m-au emoționat. Îmi pare rău că nu te-am vizitat. Credeam că te descurci bine. Voi veni să te văd săptămâna viitoare, bine?!"
Din păcate, nu am primit un mesaj din partea lui Jonas. Cred că, pur și simplu, nu și-a găsit puterea de a mă ierta. Am suferit îngrozitor pentru că nu am primit niciun semn din partea lui.
Cea de-a 70-a aniversare a mea, în săptămâna următoare, a fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Brad și Grace m-au vizitat. Am vorbit toți și am râs mult. Am avut grijă să nu aduc aminte de trecutul nostru și am povestit doar despre lucrurile bune care li s-au întâmplat după ce m-au părăsit. Apoi, dintr-o dată, am auzit ușa scârțâind și am văzut pe cineva în pragul ei. Era fiul meu cel mic. Nu-mi venea să cred.
"Jonas?!", am țipat de bucurie și l-am îmbrățișat.
Mai târziu, în acea seară, m-am uitat la fotografia răposatului meu soț și am suspinat profund: "Mi-am ținut promisiunea, Richie. Copiii noștri au crescut în și au devenit adulți minunați, cu suflet mare și iertători".
Între timp, copiii mei mi-au propus să mă mut cu ei, dar am refuzat. Nu am vrut să mai intervin cumva în vieților lor. Dar au promis că mă vor vizita des și s-au oferit să-mi trimită bani în fiecare lună pentru cheltuielile mele. Am refuzat, dar au insistat și, într-un final, am fost de acord.
Tu ce părere ai despre această poveste?
Urmareste-ne pe Google News
