O viitoare mireasă i-a cerut străbunicii de 101 ani să-i fie domnișoară de onoare la nuntă. A vrut să-i fie alături în ziua cea mare
Există o vorbă care spune că bunicii își iubesc nepoții mai mult decât pe proprii copii. Să fie oare adevărat? Nimeni nu poate ști ce intensitate au sentimentele celor din jur, dar dragostea dintre oamenii cu același sânge poate fi evidențiată prin gesturile pe care le fac unii față de alții. Iubirea dintre o femeie de 101 de ani și strănepoata ei a depășit orice limită, după ce fata i-a făcut o promisiune bătrânei când avea doar 13 ani.
Erin Radmann și străbunica Rose au avut întotdeauna o relație extrem de apropiată, fiindcă bătrâna a învățat-o multe lucruri pe vremea când era doar o copilă. Pentru a-și arăta recunoștința, fata i-a organizat la fiecare aniversare câte un moment special, pe care l-a imortalizat și l-a postat pe rețelele sociale.
La scurtă vreme după ce Rose a împlinit 101 ani, strănepoata ei a fost cerută în căsătorie de bărbatul vieții ei și a ales ca marele eveniment să aibă loc în anul 2022. Tânăra a început pregătirile de nuntă din vara lui 2021, când și-a adus aminte de promisiunea pe care i-o făcuse străbunicii în urmă cu mai bine de un deceniu, când era o copilă de 13 ani. Pe atunci nu știa dacă viața îi va oferi sau nu șansa de a se ține de cuvânt, dar i-a zis lui Rose că are de gând să o pună domnișoară de onoare în ziua în care va fi mireasă. Copila nu avea habar la acel moment când se va căsători și cine va fi alesul, dar știa sigur că vrea ca trena să îi fie ținută de femeia care i-a oferit cele mai frumoase lecții în primii ani de viață.
Când a crescut și s-a văzut cu un pas mai aproape de visul ei, a decis să creeze un moment special, prin intermediul căruia să își întrebe străbunica dacă vrea să fie domnișoara ei de onoare. I-a venit o idee grozavă, așa că a filmat toată scena emoționantă.
Era prea banal să o întrebe, pur și simplu, dacă acceptă să fie ajutorul ei de nădejde în ziua cea mare, nu-i așa? S-a gândit să îi dăruiască un colier și în cutia bijuteriei să insereze un mesaj. În timp ce stăteau amândouă la masă și cineva le filma, viitoarea mireasă a pus-o pe femeia în vârstă să citească textul. Pe bilet scria:
„Bunico, vrei să fii domnișoara mea de onoare? Cu dragoste, Erin.”
Știa că reacția lui Rose va fi neprețuită, așa că a luat decizia de a încărca videoclipul pe rețelele sociale chiar înainte de a termina de înregistrat. A avut mare dreptate, căci postarea cu pricina a strâns mii de aprecieri. Interesant este faptul că i-a înmânat femeii o lupă, astfel încât să poată vedea mai bine literele. Bătrâna a fost extrem de încântată și nu i-a venit să creadă că tânăra și-a amintit de o promisiune atât de veche.
„Nu ai renunțat niciodată la mine?”, a întrebat, vizibil emoționată.
Apoi, strănepoata ei a strâns-o în brațe și a rugat-o să îi promită că va fi alături de ea în ziua specială pe care o aștepta cu nerăbdare.
„Poți purta acest colier în ziua nunții mele!”, a spus viitoarea mireasă.
View this post on Instagram
Dar fericirea lui Erin Radmann avea să fie umbrită cu doar câteva luni înainte de căsătorie. A sărbătorit aniversarea de 102 ani a străbunicii sale și totul a decurs ca de obicei. Nu și-a imaginat că ea va părăsi această lume înainte să o vadă mireasă. Pe 13 octombrie și-a dat ultima suflare, iar plecarea ei printre îngeri a lăsat multă durere în sufletul strănepoatei.
În ciuda acestui fapt, femeia a găsit puterea de a merge înainte cu pregătirile de nuntă și a spus marele „da” în luna mai a anului 2022.
View this post on Instagram
Pe 4 octombrie, când străbunica sa ar fi împlinit 103 ani, tânără a postat un alt mesaj emoționant pentru ea. A păstrat tradiția, chiar dacă nu o mai avea alături pe domnișoara ei de onoare. Iată ce a scris pe contul de Instagram:
„La mulți ani pentru prima aniversare în Rai, bunica Rose ❤️❤️❤️
Azi ai fi împlinit 103 ani!
Nu trece o zi în care să nu mă gândesc la tine și să nu-mi fie teribil de dor de tine. Astăzi nu voi plânge și nu voi fi tristă. În schimb, te voi sărbători pe tine și toate amintirile extraordinare pe care le avem împreună.
Te iubesc nespus de mult, îți mulțumesc că ai fost domnișoara mea de onoare și m-ai vegheat din ceruri 💕🥰🥰.”
View this post on Instagram
Strănepoata lui Rose a început un nou capitol al vieții sale, dar o poartă și pe ea în suflet, chiar dacă nu o mai are alături din punct de vedere fizic. Acum este fericită la brațul soțului ei și își amintește cu drag de toate clipele frumoase din copilărie. Totuși, este clar că momentul în care a rugat-o să îi fie domnișoară de onoare este unul special, pe care nu îl va uita niciodată.
Citește și: O fetiță cu autism întrerupe o nuntă, după ce confundă mireasa cu Cenușăreasa. Ce se întâmplă după