8 beneficii mai puţin cunoscute ale uleiului de mușcată

8 beneficii mai puţin cunoscute ale uleiului de mușcată

Redactor Andreea Baluteanu

Frumos mirositor, aducând minunata sa aromă florală în casa noastră, uleiul esențial de mușcată reprezintă, fără urmă de îndoială, o desfătare pentru simțurile noastre. Evocă nu numai gingășia și delicatețea petalelor intens colorate, dar calmează simțurile și îmbunătățește dispoziția, dăruind, într-un singur cuvânt, fericire.

Dar uleiul esențial de mușcată face mai mult decât să îți transforme casa într-o pajiște înmiresmată de flori. Află din rândurile de mai jos ce alte atribute are acest dar al naturii și cum îl poți folosi în propria locuință.

Ce trebuie să știi despre uleiul esențial de mușcată

Cum ne gândim la uleiul esențial de mușcată ne vine în minte imaginea încântătoare a unei grădini parfumate, deci cum ar putea acest elixir să nu ne ofere bucurie sinceră și contagioasă? Obținut prin distilarea cu aburi a frunzelor plantei Pelargonium graveolens, nativă din Africa de Sud, dar cultivată azi pe teritorii întinse din Europa și Asia, acest ulei ne cucerește cu proprietățile sale antioxidante, antibacteriene, antimicrobiene, antiinflamatorii și astringente atât de convingătoare.

sticluta cu ulei esential alaturi de muscata si frunze de muscata

Nu numai aroma sa florală și proaspătă e un prilej de încântare, dar și nuanța de galben ce poate varia de la tonurile pale, liniștitoare, la cele intense, radiind optimism și veselie. Mai e de mirare că simțim cum viața e instant mai frumoasă de cum tragem în piept aroma sa îmbătătoare?

Mai trebuie să știi ceva despre uleiul esențial de mușcată, și anume faptul că e unul dintre cele mai lipsite de riscuri. E nontoxic și noniritant, dar prezintă și uriașul atu de a nu provoca sensibilitate, ceea ce îl dedică unor scopuri terapeutice cu atât mai însemnate.

Cum îl utilizezi? Știm că știi, dar nu strică să îți reamintim că niciun ulei esențial nu trebuie înghițit și nici aplicat direct pe piele. Aceste informații fiind reîmprospătate în memoria ta, îți mai spunem că poți utiliza esențial de mușcată în aromaterapie, prin inhalații, topic, dar numai în amestec cu uleiuri vegetale purtătoare, sau în compoziția spray-urilor și a mixurilor pentru curățenie.

8 utilizări fascinante ale uleiului esențial de mușcată

Uleiul esențial de mușcată deține multiple utilizări. Are efecte benefice asupra circulației, diminuează stările de nervozitate și de neliniște și poate să amelioreze anumite afecțiuni ale pielii. Nu mai spunem că, în urma folosirii sale, casa ta miroase precum o pajiște mângâiată de razele soarelui.

Ți-am pregătit însă în rândurile de mai jos și alte utilizări mai puțin cunoscute ale uleiului esențial de mușcată!

Reprezintă un deodorant natural extraordinar. Uleiul esențial de mușcată întrunește două atribute care îl transformă într-o alternativă wow la deodorantele clasice: susține circulația și este antibacterian. Tot ce trebuie să faci este să amesteci într-un recipient de tip spray cinci picături din uleiul esențial cu cinci linguri de apă și să pulverizezi în zonele afectate de mirosurile neplăcute.

Poate să ajute contra acneei sau a dermatitei. Un studiu din 2017 sublinia efectele pozitive pe care le are uleiul esențial de mușcată contra erupțiilor acneice, în principal grație proprietăților sale antibacteriene, antimicrobiene și antiseptice, dar și împotriva infecțiilor, prin prisma potențialului său antiinflamator. Amintește-ți însă să NU aplici niciodată uleiul esențial direct pe piele, ci mixează cu un ulei vegetal la alegere, în general respectând pentru un adult procentul de 2,5% de diluție.

Reprezintă un aliat prețios contra infecțiilor respiratorii. Atunci când este folosit în dispozitiv de difuzare uleiul despre care îți povestim azi poate atenua simptomele sinuzitei, rinosinuzitei și răcelii.

E un aliat genial la curățenie. Suntem tot mai avertizate, de pretutindeni, de potențialul nociv al produselor de curățenie pe bază de clor, care nu se dovedesc periculoase doar pentru copii și animalele de companie, dar și pentru adulți. E motivul pentru care apreciem cu atât mai mult calitățile antimicrobiene și antibacteriene ale uleiului esențial de mușcată. Conform unei cercetări desfășurate în Iran, acest ulei esențial era la fel de eficient precum amoxicilina împotriva unor tulpini bacteriene precum Staphylococcus aureus sau Listeria monocytogenes. Iată vești fenomenale! Ca să te bucuri de aceste proprietăți, adaugă câteva picături din uleiul esențial în soluțiile de curățare.

Constituie un insecticid excelent. Ce ne mai descurajează? Pericolele asociate spray-urilor contra mușcăturilor de insecte din comerț. Iar sare în ajutor uleiul esențial de mușcată, ce ține nesuferiții tânțari la distanță, dar și muștele și alte zburătoare de care ne dorim să ne ferim. Amestecă apă cu ulei esențial de mușcată și pulverizează pe corp: e un mix eficace și inofensiv. Distracții ale verii, suntem mai pregătite ca niciodată pentru voi.

Reduce depresia și anxietatea. Nu putem decât să fim recunoscătoare că aromaterapia începe să fie utilizată masiv și în spitale, acest interes conducând și la următoarea descoperire a oamenilor de știință. Astfel, cercetătorii de la North Khorasan University of Medical Sciences din Iran au constatat că inhalarea uleiului esențial de mușcată avea efect calmant și reducea anxietatea femeilor aflate la primul travaliu. Acest elixir atât de benefic al naturii deține de asemenea atribute relaxante și antidepresive.

Poate calma stările de disconfort asociate aparatului reproducător feminin. Fie că te tulbură SPM-ul sau resimțim din plin simptomele menopauzei, uleiul esențial de mușcată îți poate fi de un real ajutor. Cercetătorii nuanțează că, folosit în aromaterapie, acest ulei poate să stimuleze secreția estrogenului.

Poate atenua crampele sau febra musculară. Ți se pun cârcei când ți-e lumea mai dragă? Ai depus un efort fizic solicitant și te resimți? Iată o soluție naturală și de efect: amestecă două picături de ulei esențial de mușcată în crema ta de corp sau în uleiul de masaj și tratează regește zona dureroasă. Poți de asemenea să mixezi cinci picături cu ulei vegetal de susan, acest duo deținând și un extraordinar efect antirid.

Uleiul esențial de mușcată GERANIUM de la Esentia

E clar; ai nevoie de uleiul esențial de mușcată în casa ta. Ca întotdeauna, te sfătuim să mizezi pe calitate și îți recomandăm cu înflăcărare Uleiul esențial de mușcată GERANIUM de la Esentia, originar din Egipt. Vrei mai mult? Uleiul face parte din pachetul special conceput pentru primăvară Hello Spring al magazinului online, poposind în casa ta însoțit de uleiuri esențiale de lavandin și paciuli și împreună cu uleiul vegetal de struguri Grape Seed.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cacao ceremonială: beneficii și mod de preparare
Cacao ceremonială: beneficii și mod de preparare
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.