Nu Skin

Difteria cu localizare laringiana - extrem de contagioasa

Andron Georgiana
Cunoscuta si sub denumirea de crup difteric, difteria  este o boala infectioasa de temut care necesita un tratament de urgenta. Difteria a fost pentru o perioada indelungata principala cauza a mortii in randul copiilor. Boala se manifesta de obicei la nivelul faringelui, dar poate fi depistata si in: laringe, mucoasa nazala, tesuturile conjunctive, ureche medie, anus, vagin sau piele.

Laringele (organul fonatiei) contine corzile vocale si este un organ al aparatului respirator, care face legatura intre faringe si trahee. Astazi, vaccinul antidifteric ne protejeaza vocea si respiratia impotriva difteriei laringiene.

Simptomele crupului difteric

Difteria laringiana se manifesta ca o laringita  obstruanta (inflamatia laringelui, care duce la asfixiere). A fost considerata o boala specifica celor mici, dar o data cu aplicarea vaccinului antidifteric, s-au inregistrat cazuri de adulti afectati. Crupul difteric debuteaza dupa o perioada de incubatie de 2-6 zile cu o stare generala proasta, dureri in gat, lipsa poftei de mancare, febra usoara, disfonie (raguseala), tuse aspra, stridor (sunete ascutite auzite in timpul respiratiei), dispnee (respiratie dificila ) si accese de sufocare.

Semnul caracteristic al bolii il constituie aparitia pseudomembranelor (membrane false) pe mucoasa laringelui si pe corzile vocale, care sunt inflamate. Aceste membrane false adera ferm si cauzeaza sangerari daca se incearca detasarea lor.

Cauzele crupului difteric

Difteria este cauzata de infectia cu o bacterie numita Corynebacterium dyphteriae. Toxinele pe care le elibereaza acest microorganism omoara celulele mucoasei si sunt responsabile pentru evolutia bolii. Bacteria se transmite prin contactul direct intre persoane, indiferent daca simptomele crupului  sunt resimtite sau nu. Obiectele contaminate cu secretii respiratorii duc rar la aparitia infectiei.

Complicatii care determina difteria laringiana

Boala evolueaza in 3 etape, fiecare cu o durata de 1-3 zile:

1.  Etapa disfonica
- disfonia si tusea duc la afonie (pierderea vocii);
- apare o usoara jena la respiratie;

2.  Etapa dispneica
-
dispnee constanta, inspiratie si expiratie zgomotoasa;
- polipnee (accelerarea respiratiei), accese de sufocare ;
- cianoza (coloratia albastra a pielii si mucoaselor), agitatie;

3.  Etapa asfixica
- somnolenta, polipnee, convulsii, coma, deces prin sufocare.

Procesul patologic se poate extinde la trahee, caz in care bolnavul va elimina pseudomembranele sub forma de sputa cu parti solide. Daca difteria laringiana nu este tratata corespunzator, toxina bacteriana se raspandeste in corp si afecteaza muschii inimii, determinand un atac de cord sau muschii respiratori, pe care ii paralizeaza.

Stabilirea diagnosticului de difterie laringiana

Diagnosticul clinic (bazat pe identificarea semnelor si simptomelor specifice) este cel mai folositor. Laringoscopia (examenul care permite vizualizarea laringelui) ne ajuta in primele 2 stadii de evolutie a bolii. Stadiul disfonic pune in evidenta o mucoasa congestionata (cu aflux anormal de sange) si un exudat (secretie) care acopera corzile vocale. In stadiul dispneic se observa o acoperire completa a orificiului laringian si prezenta edemelor (retentie de lichid).

Diagnosticul de laborator
urmareste confirmarea diagnosticului clinic si consta in recoltarea unei probe, care va fi analizata pentru identificarea agentului patogen.

difteria

Tratamentul difteriei laringiene

Persoanele diagnosticate trebuie spitalizate pana la vindecarea completa. Li se administreaza antitoxina difterica, impotriva otravii eliberate de microorganism si antibiotic, pentru a omori bacteria. Unii pacienti au nevoie de ajutor mecanic in respiratie. Cei care au avut un contact apropiat cu bolnavii ar trebui consultati si tratati preventiv cu antibiotic.

Prevenirea difteriei laringiene

Cea mai buna metoda de preventie o constiutie vaccinului antidifteric, injectat impreuna cu vaccinurile impotriva bolilor tetanos si pertussis (vaccinul anti DifteroTetanoPertussis - DTP), fiind incluse in programul national de vaccinari din tara noastra.

Schema corecta de administrare a vaccinului include 3 doze pana la varsta de 18 luni, cu 2 revaccinari la 4, respectiv 6 ani. Dupa aceasta perioada, se recomanda readministrarea la fiecare 10 ani pentru o protectie continua. Pentru adultii care nu au fost vaccinati in copilarie exista o varianta speciala a vaccinului.

 
Difteria cu localizare laringiana
este o boala care nu suporta amanarea tratamentului. Nu ignorati tusea si dificultatile respiratorii pe care le resimtiti sau le observati la cei din jur, chiar daca vaccinul antidifteric este utilizat pe scara larga in zilele noastre.

 

Bibliografie:

-  http://www.dhpe.org
Infectious diseases, Dr. J. Keystone, and Dr. S. Walmsley
Color Atlas of Medical Microbiology, Kayser, Thieme

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!