Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Câtă grăsime este normal să ai în funcţie de greutate

Marţi, 01.08.2017
de Ionelia Olteanu

Greutatea normală este una dintre condiţiile esenţiale pentru un corp sănătos şi frumos, însă forma fizică ideală presupune cunoaşterea unor parametri în care se încadrează fiecare.

Grăsimea corporală începe să se acumuleze în cantităţi mai mari începând cu vârsta de 25 de ani, iar masa musculară scade, ceea ce înseamnă o rată metabolică inferioară şi riscul apariţiei de supraponderabilitate.

barbati care alearga

Procentul de grăsime corporală reprezintă cantitate de ţesut adipos care este, de fapt greutatea corporală totală. Măsurarea acestui procent este o modalitate excelentă pentru a obţine câteva indicaţii generale a stării de sănătate. Riscul de a dezvolta boli cronice grave, precum diabetul sau bolile de inimă este mult mai crescut în cazul persoanelor cu un nivel ridicat al grăsimii corporale.

Diagrama procentuală a grăsimii corporale este un ghid util pentru a te ajuta să afli la ce nivel ar trebui să fii şi când este cazul să iei măsuri. Sunt luate în considerare două criterii importante precum vârsta şi genul.

tabel grasimea in functie de greutate

În această diagramă sunt relatate intervalele grăsimii pentru femeie şi bărbaţi şi nivelul la care te afli în funcţie de acestea. După cum se poate observa, procentajele sunt mai ridicate la femei din cauza hormonilor sau a diferenţelor fiziologice. În plus, femeile au nevoie de mai multă grăsime în corp la ovulaţie.

Ce este grăsimea corporală?

De obicei, când auzi despre grăsimea corporală, îi atribui automat o conotaţie negativă. Este adevărat că obezitate reprezintă o problemă majoră şi în creştere. Cu toate acestea, o anumită cantitate de grăsime este necesară pentru un corp sănătos care să funcţioneze corect.

Este esenţial să consumi grăsimi, dar, desigur să nu exagerezi. Acestea sunt asimilate de organism şi se transformă în energie care ajută la hrănirea organelor vitale şi stimularea circulaţiei sângelui. De asemenea, sunt necesare pentru menţinerea sănătăţii pielii şi a părului, ca să nu mai vorbim despre asimilare vitaminelor A, D, E şi K1.

Pentru ca organismul tău să funcţioneze corect, este nevoie de o cantitate minimă de grăsime. Conform specialiştilor, limita minimă a grăsimii corporale este de aproximativ 2-5% pentru bărbaţi şi 10-13% pentru femei.

Tabelul procentual al grăsimii corporale pentru bărbaţi

procente de grasime barbati

În general, bărbaţii au nevoie de mai puţină grăsime decât femeile pentru a-şi menţine corpul sănătos şi pentru a evita diverse probleme de sănătate asociate cu obezitatea. Acest lucru sugerează faptul că pentru un bărbat cu vârsta între 36 şi 40 de ani, nivelul de grăsime de 26% este ridicat, în timp ce pentru o femeie de aceeaşi vârstă, aceasta este media ideală.

De regulă, bărbaţii se îngraşă până la vârsta de 55 de ani, ca apoi să înceapă să scadă în greutate (pe fondul reducerii nivelului de testosteron).

Tabelul procentual al grăsimii corporale pentru femei

grasime corporala femei

Experţii în nutriţie susţin faptul că femeile au nevoie de mai multă grăsime decât bărbaţii pentru a-şi susţine funcţia de reproducere. Deci, femeile de vârstă mijlocie au nevoie de aproximativ 10% mai multă grăsime decât un bărbat de aceeaşi vârstă.

Femeile au tendinţa de a se îngrăşa constant până la vârsta de 65 de ani, apoi încep să scadă treptat în greutate. Această reducere a numărului de kilograme se petrece ca urmare a atrofiei musculare, și nu a topirii grăsimilor.

Cum afli procentul de grăsime corporală

Aceste tabele te ajută să afli care sunt nivelurile de grăsime specifice vârstei şi sexului tău. Următorul pas este să calculezi cu exactitate ce procent din corpul tău este alcătuit din grăsimi. Există o serie de modalităţi pentru acest lucru care includ măsurarea grosimii pielii sau folosirea unor aparate cu raze X precise.

Iată şi alte două metode folosite foarte des şi care sunt eficiente pentru măsurarea grăsimii corporale!

Măsurarea pliurilor de piele

Aceasta este cea mai comună metodă pentru a determina masa grăsimii corporale. Potrivit nutriţioniştilor, aproximativ din această grăsime se află sub piele. Prin urmare, măsurarea acestor pliuri este o metodă destul de precisă pentru a calcula procentajul de grăsimi corporale. Această procedură se realizeză prin intermediul unui aparat special, care arată ca un cleşte. Este foarte folosit în clinicile de specialitate datorită preciziei, pe lângă faptul că nu este costisitor.

Pentru a obţine cele mai bune rezultate este recomandat să se măsoare exact acelaşi loc de fiecare dată. La bărbaţi sunt luate în calcul zonele pieptului, coapsei şi abdomenului, iar la femei partea din spate a braţelor, coapsa şi partea laterală a abdomenului. 

Analiza impedanţei bioelectrice

Aceasta este o metodă folosită pentru verificarea aproximativă a compoziţiei corpului şi funcţionează pe principiul conform căruia grăsimea are un conţinut scăzut de apă care nu conduce foarte bine curenţii electrici. Pe de altă parte, cantitatea ridicată de apă din muşchi reprezintă un conductor mai bun al electricităţii. Impedanţa, împreună cu greutatea şi înălţimea persoanei sunt folosite pentru a calcula procentul de grăsime corporală, care reprezintă masa totală. 

Este foarte important să ştii în ce interval te încadrezi pentru a reuşi să îţi menţii greutatea ideală şi să te fereşti de eventualele probleme de sănătate care pot apărea. 

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!