Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Cum îți detoxifici ficatul cu sare amară

Joi, 11.06.2020

Ficatul este unul dintre cele mai importante organe ale corpului, întrucât desfășoară mai mult de 500 de funcții diferite în organism. În acest context, tot mai multe persoane caută metode de curățare a ficatului, iar una dintre cele mai populare este detoxificarea ficatului cu sare amară.

Asta împotriva afirmațiior experților, care insistă că te poți supune unui risc dacă apelezi la această variantă. Vezi mai jos cum să îți detoxifici ficatul cu sare amară, ce pericole poate presupune această metodă, dar și ce alte utilizări poate avea sarea amară.

Detoxifierea ficatului cu suc de mere și sare amară

În realitate, sarea amară sau sarea Epsom, cum mai este denumită, nu e o varietate de sare tradițională, așa că nu va funcționa dacă o folosești în mâncare. În schimb, este vorba despre un mineral pur, botezat astfel după numele unei saline localizate în Surrey, Anglia.

detoxifiere concept

Sarea amară are numeroase beneficii pentru organism, cele mai comune fiind relaxarea mușchilor, accelerarea cicatrizării rănilor, îmbunătățirea stării de spirit, vindecarea răcelilor, alinarea durerilor reumatice, tratarea hemoroizilor, a artrozei, a mătreții, a artritei sau a sciaticii. Firește că de pe lista efectelor pozitive nu putea lipsi nici detoxifierea ficatului cu sare amară, despre care îți vom vorbi azi.

În ceea ce privește curățarea ficatului, sarea amară se combină cu suc de mere, cu ulei de măsline și cu grapefruit. Este o metodă ce nu presupune ingrediente greu de procurat, dar care se poate dovedi destul de dificil de pus în practică.

Sfatul nostru este să îți consulți neapărat doctorul înainte de a apela la metoda de mai jos. De asemenea, evită să recurgi la ea dacă ai probleme de sănătate, fiindcă îți poți agrava starea. Ține cont de faptul că nu toată lumea poate recurge la detoxifierea ficatului cu sare amară, așa că este musai să ai acordul unui specialist.

Sare amara cu suc de grapefruit: cum mă ajută?

Detoxifierea ficatului cu sare amară și suc de grapefruit este considerată o metodă de a accelera curățarea de toxine a organismului. De asemenea, practica este îmbunătățită și de includerea sucului de grapefruit, bogat în antioxidanți, care neutralizează radicalii liberi din atmosferă, ce pot afecta funcționarea ficatului, dar și a uleiului de măsline, care împiedică acumularea „colesterolului rău”.

Împreună, uleiul de măsline și sucul de grapefruit creează reacții ce imită secreția bilei, ce acționează precum un emulsifiant, un alt motiv pentru care este recomandată această metodă de detoxifiere a ficatului cu sare amară.

Iată de ce ingrediente ai nevoie:

  • suc de mere;
  • 4 linguri de sare amară sau sare Epsom;
  • ½ cană de ulei de măsline extra virgin;
  • 1 grapefruit mare sau 3 lămâi.

Iată cum arată cura de detoxifiere ce se folosește de proprietățile sării amare!

  1. Cu 4-5 zile înainte de a aplica efectiv această metodă, bea cât de mult suc de mere poți, deoarece această practică va intensifica curățarea ficatului.
  2. În a șasea zi (ziua curei de detoxifiere a ficatului cu sare amară), consumă un mic dejun ușor, care să nu conțină grăsimi. Astfel se va permite acumularea bilei, ceea ce poate pune presiune pe ficat, accentuând și eliminarea naturală a pietrelor de la rinichi.
  3. Este timpul să prepari soluția de sare amară. La ora 2 după-masa, amestecă sarea cu 3 căni de apă și toarnă mixul într-un recipient pe care să îl depozitezi la congelator. Este important să respecți cronologia curei de detoxifiere, deoarece doar așa soluția va avea timp să se mixeze ca la carte. După această oră, nu mai e recomandat să mănânci nimic.
  4. La ora 6, bea ¾ de cană din mixul preparat pe bază de sare. Dacă ți se pare că nu poți să îl înghiți sub nicio formă, adaugă 1/8 lingură de vitamina C pulbere.
  5. La ora 8, continuă cu încă ¾ de cană din acest mix. Din acest moment, ar trebui să îți iei o pauză în care să nu mai faci nimic, susținând prin inactivitate detoxifierea ficatului cu sare amară.
  6. La ora 9.45, pregătește mixul pe bază de ulei de măsline. Stoarce grapefruitul în ulei de măsline și depozitează într-un recipient de sticlă. Închide-l bine și agită până ce obții o consistență cât mai lichidă cu putință.
  7. La ora 10, bea amestecul pe bază de ulei de măsline și grapefruit. Nu te vom minți, nu are un gust prea bun, așa că poți lua pauze. Încearcă să îl consumi însă în maximum 5 minute.
  8. Așează-te pe pat imediat ce ai terminat, fără să mai faci nimic. Pentru aproximativ 20 de minute, stai nemișcată, pe partea dreaptă, cu genunchiul drept ridicat spre bărbie. Cel mai bine ar fi dacă ai reuși să adormi.
  9. A doua zi dimineață, după ce te trezești, mai bea încă 2/3 de cană din mixul cu sare Epsom.
  10. Cura de detoxifiere cu sare amară se va încheia peste încă două ore, când vei consuma ceea ce a mai rămas din mix.
  11. După încă două ore, poți începe să mănânci orice, dar bazează-te în special pe alimente lejere și evită fructele solide.

Sarea amară este bună pentru ficat și pietrele la rinichi?

Deși metoda de detoxifiere a ficatului cu sare amară este îmbrățișată de numeroase persoane care afirmă că a dat roade extraordinare, te atenționăm că mulți specialiști o contraindică.

sare amara

Astfel, conform medicilor, ficatul nu are nevoie de ajutor pentru detoxifiere, deoarece aceasta este principala sa responsabilitate. Organul transformă toxinele în substanțe inofensive prin intermediul sângelui îmbogățit cu oxigen și nutrienți. Ceea ce rezultă sunt compuși ce vor fi folosiți de corp în diverse procese sau vor fi eliminați prin intestine sau prin intermediul rinichilor.

Ceea ce poți obține, totuși, în urma unei cure de detoxifiere a ficatului cu sare amară este să ai parte de diaree, insistă specialiștii de la Medical News Today, care accentuează că, printre atâtea efecte pozitive, sarea Epsom deține totuși și proprietăți laxative.

Prin urmare, putem conchide că, deși unele persoane se vor simți mai ușoare după cura pe care ți-am prezentat-o mai sus, conform oamenilor de știință, ea nu are efecte asupra ficatului sau a pietrelor la rinichi.

Alte riscuri ale curei de detoxifiere a ficatului cu sare amară

Pe lângă diaree, mai poți risca și să lipsești organismul de nutrienţii de care are nevoie pe perioada cât ții cu dinții de cura de detoxifiere a ficatului cu sare amară.

Alte riscuri la care te poți supune sunt următoarele:

  • dureri stomacale;
  • deshidratare, care poate ajunge acerbă sau chiar fatală;
  • interferențe cu unele medicamente administrate, așa cum sunt antibioticele, pastilele pentru colesterol și tensiune, dar și cele pentru tratarea astmului sau a alergiilor.

Unde găsesc sare amară în Bucureşti?

Sarea amară sau sarea Epsom este ușor de găsit în comerț, fiind disponibilă în plafare și farmacii, dar și în magazine specializate.

La o simplă căutare online, poți achiziționa sare amară de la Farmacia Tei, la prețul de 10 lei pentru 500 de g.

Sarea amară te așteaptă și pe vegis.ro, de unde poți cumpăra 500 de g la prețul de 16,99 de lei.

Emag, Hornbach, apoteca-farmacie, botanistii.ro sau Farmacia cu Tradiție sunt numai câțiva dintre numeroșii alți distribuitori de sare amară.

Așa că, dacă ai de gând să adopți totuși o cură de detoxifiere a ficatului cu sare amară, cu siguranță ai de unde să îți faci proviziile.

Sare amară pentru dinţi: o întrebuinţare benefică?

Departe de noi gândul de a nega super beneficiile sării amare, pe care o utilizăm cu tot dragul din lume în cadrul celor mai relaxante băi.

Mai mult, sarea amară este minunată și pentru sănătatea ta orală. Nu numai că albește dinții, dar poate preveni și parodontoza.

Cum o poți folosi? Amestecă părți egale de sare amară și apă și după ce cristalele s-au dizolvat, presară pe periuța de dinți și spală-te bine. Fă apoi o gargară tot pe bază de soluție de apă și de sare amară și bucură-te de dinți albi, strălucitori și de o sănătate orală ireproșabilă.

Părerea noastră? Până la urmă, rămâne decizia ta de cine vei asculta: de adepții medicinii holistice sau de doctori. Dacă vei apela la detoxifierea ficatului cu sare amară, scrie-ne și spune-ne cum a funcționat.

Vezi și cum poți folosi sarea amară pentru acnee!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!