Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Cum scapi de transpirația abundentă la subraț: 3 soluții care chiar funcționează

Miercuri, 19.04.2017
de Roxana R

Transpirația abundentă la subraț este extrem de neplăcută, mai ales atunci când ești într-un loc public. Este normal să transpiri, mai ales vara, dacă este foarte cald, iar procesul natural de transpirație ajută la eliminarea toxinelor din corp. Cu toate acestea, transpirația în exces trebuie combătută. Din fericire, există câteva soluții foarte eficiente.

De cele mai multe ori, transpirația în exces apare la subraț, unde glandele sudoripare sunt mult mai active. Din păcate, tot de aici provine și mirosul neplăcut al transpirației. De aceea, dacă ai probleme cu transpirația abundentă la subraț, poți încerca aceste remedii sigure și eficiente!

1. Remediu pe bază de praf de copt

Un tratament 100% sigur și natural este cel cu praf de cop. Ai nevoie doar de apă, praf de copt și puțin ulei esențial, pentru o aromă plăcută. Poți prepara singură, acasă, mixtura salvatoare, care va reduce transpirația abundentă și va elimina mirosul corporal neplăcut.

Amestecă praful de copt cu apă, ca să obții o pastă mai groasă, apoi adaugă 2-3 picături de ulei esențial (poți alege orice aromă dorești). Acest ulei va rămâne în piele chiar după ce vei spăla amestecul cu praf de copt și astfel vei mirosi foarte frumos.

Aplică amestecul astfel obținut la subraț și lasă-l să acționeze 25 de minute, apoi spală-te cu apă. Este bine să te razi sau să te epilezi la subraț, ca să elimini părul care poate stimula transpirația și mirosul neplăcut. Dacă vei folosi frecvent acest remediu, corpul tău se va obișnui și va produce mai puțină transpirație.

deodorent sub brat

2. Deodorantele speciale

O altă soluție foarte eficientă o constituie deodorantele special concepute pentru a reduce transpirația abundentă de la subraț.

Poți încerca Perspirex Comfort Roll-on, de la Vavian Pharma, care este antiperspirant care nu conține parabeni sau parfum. Formula sa asigură cea mai bună protecție împotriva transpirației și mirosului neplăcut. Substanța activă este clorura de aluminiu, aplicată pe o bază de alcool. Această combinație de ingrediente reduce iritațiile pielii și oferă senzația de confort. Antiperspirantul este foarte eficient, astfel încât o singură alicare te poate proteja până la 5 zile. Produsul de folosește seara, înainte de culcare, pe pielea curată și uscată. Dimineața trebuie doar să te clătești, fără să mai aplici deodorantul. deodorant

Deodorantele și antiperspirantele concepute special pentru a reduce transpirația sunt foarte bune, însă trebuie să le alegi pe cele cât mai naturale, care nu au multe chimicale periculoase. Ele elimină mirosul neplăcut de transpirație chiar dacă nu conțin parfum și ajută glandele sudoripare să ajungă la un echilibru, astfel încât să nu mai producă sudoare în exces.

3. Injecțiile cu botox

Dacă alte soluții nu au efect, un tratament eficient, recomandat pentru cazuri grave de transpirație excesivă, îl reprezintă injecțiile cu botox. Concret, aceste injecții conțin OnabotulinumtoxinA, o proteină naturală, purificată, care poate bloca temporar secreția substanței care stimulează glandele sudoripare. Prin acest blocaj, toxina botulinică oprește procesul de transpirație în zona unde se face injecția. Acul nu se introduce adânc, ci doar sub piele.

Studiile au demonstrat că această metodă radicală este sigură și foarte eficientă. Poate fi folosită și pentru a reduce transpirația excesivă din alte zone ale corpului, precum mâinile, picioarele sau capul. Folosite la subraț, injecțiile cu botox reduc transpirația cu până la 82-87%. Efectul apare după 2-4 zile de la injectare și poate dura până la 14 luni. Injecțiile pot fi repetate la intervale regulate de timp, fără să existe vreun risc pentru sănătate.

Dacă ai probleme cu transpirația în exces, trebuie să mergi la medic, pentru a stabili împreună cu acesta care este cea mai bună soluție pentru tine.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!