Cum te protejează grăsimea în funcție de locul unde se depune

Cum te protejează grăsimea în funcție de locul unde se depune

Ionelia Olteanu

Deși grăsimea este un subiect care nu creează plăcere, cu atât mai puțin femeilor, situația este, de fapt, diferită. Există studii care au demonstrat faptul că persoanele slăbuțe, dar care au câteva kilograme în plus, sunt mai ferite de un posibil atac de cord, accident vascular cerebral sau diabet zaharat. Una din cinci persoane cu greutate normală, dar cu un metabolism slab, prezintă un risc mai mare de a dezvolta boli grave.

grasime pe solduri

Lucrurile stau diferit pentru cei care au corpul în formă de pară, aceștia fiind mai feriți de riscuri. Spre exemplu, grăsimea de pe șolduri va rămâne acolo și nu va ajunge la inimă sau la ficat, provocând astfel hipertensiune arterială sau hiperglicemie. Șoldurile și coapsele depozitează grăsimea, ceea ce o împiedică să ajungă la sânge și mai apoi la organe.

Multe persoane slabe, cu un indice de masă corporală normală, cred că sunt sănătoase doar pentru că nu au probleme cu supraponderalitatea. În ciuda greutății normale, acest lucru poate reprezenta un pericol mult mai mare decât pentru cei care se confruntă cu obezitatea. Aceștia suferă adesea de tensiune arterială crescută sau au un nivel ridicat de zahăr în sânge.

Grăsimea de pe șolduri

Cercetătorii au descoperit că cei care au șolduri și coapse generoase sunt feriți de diabetul zaharat sau de problemele cu inima, așa că nu trebuie să te îngrijorezi atunci când observi că pe anumite părți ale corpului tău se află un strat de grăsime. Deși este greu de crezut, aceasta chiar reușește să te protejeze și să împiedice dezvoltarea unor boli grave.

Grăsimea de pe posterior

Grăsimea de pe posterior reprezintă una dintre cele mai mari probleme pentru foarte multe femei. Este inestetică și imposibil de ascuns pe sub haine. Există însă studii care vorbesc despre faptul că grăsimea acumulată în această parte a corpului te ajută să lupți împotriva diabetului. Grăsimea subcutanată care se dezvoltă în jurul șoldurilor și fundului contribuie la dezvoltarea sensibilității insulinei, care este responsabilă de reglarea nivelului de zahăr din sânge.

Excesul de grăsime care se găsește în intestin înconjoară organele și poate provoca inflamații, tensiune arterială crescută și alte bol. În schimb, posteriorul generos are o grăsime subcutanată ce nu afectează cu nimic sănătatea și buna funcționare a organismului.

Grăsimea de pe brațe

Grăsimea de pe brațe, de care ți-ai dorit întotdeauna să scapi, este de fapt benefică pentru sănătatea ta. Aceasta este esențială pentru menținerea sănătății pielii, părului și unghiilor. 

Nivelul de grăsime de la nivelul întregului corp este important în prevenirea bolilor sau a oboselii cronice. În plus, grăsimea în cantități reduse poate avea ca rezultat un nivel scăzut de energie. 

Grăsimea de pe picioare

Acumulare de grăsime la nivelul picioarelor se poate dovedi benefică pentru unele persoane, ferindu-le de diabet sau probleme cardiace. Estrogenul este responsabil pentru grăsimea de pe șolduri și picioare, fiind motivul pentru care unele femei au corpul în formă de pară. Acest lucru le ajută pe gravide să își păstreze energia și substanțele nutritive necesare.

După ce ai aflat toate aceste lucruri, poate că nu te va mai preocupa atât de mult această problemă. Bineînțeles, nu trebuie să exagerezi cu acumularea de grăsimi pe corp, ci trebuie să te preocupe menținerea celei necesare.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Blefaroplastie superioară: ce este și cum se realizează
Blefaroplastie superioară: ce este și cum se realizează
Ce zeu te protejeaza in secret?
Incepe quiz
Ce zeu te protejeaza in secret?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.