Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Tinea versicolor: simptome, diagnostic, tratament

Farima Maria

Afectiunile dermatologice au beneficiat mereu de un interes deosebit, din cauza aspectului estetic asociat cu un impact social important. Atentia acordata lor e cu atat mai mare cu cat varsta pe care o afecteaza e mai mica. Tinea versicolor este o astfel de afectiune care se manifesta in special la adolescenti si adulti tineri!

Ce este tinea versicolor?

Tinea versicolor sau pitiriazisul versicolor este o infectie fungica a pielii care se localizeaza in special la nivelul:
-umerilor;
-al pieptului;
-al spatelui;
-al pliurilor cutanate. La copii, se poate intalni si localizarea faciala.

 

 Termenul de "versicolor" se refera la evolutia acestei afectiuni, evolutie in care pielea afectata isi schimba culoarea, devenind fie mai deschisa, fie mai inchisa decat pielea normala. Aspectul este de pete sau zone intregi afectate.

Levura care determina tinea versicolor se gaseste in mod curent pe pielea noastra, doar ca in conditii de umiditate crescuta, caldura si intuneric, ea se inmulteste exagerat determinand aceasta afectiune. Tocmai din aceasta cauza, pitiriazisul versicolor nu este contagios.

Factorii favorizanti pentru tinea versicolor sunt:
-pielea grasa;
-mediul cald;
-transpiratia excesiva;
-scaderea imunitatii.

Simptomele tineii versicolor

Simptomele din tinea versicolor sunt:
-pete sau placi cafenii, brune si mai rar rozate sau decolorate;
-se asociaza cu apatitia scuamelor;
-bronzul la nivelul acestor pete e diferit fata de restul pielii;
-leziunile se intalnesc pe torace, membre si pielea paroasa a capului;
-petele pot fi pruriginoase (mananca) uneori;
-pot disparea la apa rece sau se pot accentua la caldura si mediu umed.

Diagnosticul tineii versicolor

O data cu aparitia leziunilor amintite anterior, e obligatoriu sa te prezinti la un dermatolog. Acesta confirma diagnosticul de tinea versicolor prin:
-examen clinic;
-examen micologic din leziune;
-gratajul leziunii cu impregnarea ulterioara a probei cu hidroxid de potasiu, ceea ce evidentiaza infectia fungica;
-cultura din proba recoltata;
-examenul in lumina fluorescenta.

Tratamentul tineii versicolor

Tratamentul tineii versicolor este fie local, fie general.
Tratamentul local presupune:
-folosirea samponului Nizoral o data la 7 zile;
-se mai poate utiliza Sulfura de selenium;
-seara, pacientul face o baie calda si se samponeaza. Se spala mainile pentru a evita iritatia oculara, iar dimineata se efectueaza o noua baie.

Tratamentul general cuprinde:
-ketoconazol 200 mg/zi, 10 zile;
-Itraconazol 200 mg/zi, 7 zile;
-terbinafina 200 mg/zi, 7 zile.
Dupa vindecare, se vor dezinfecta lenjerile de corp si de pat prin fierbere sau se renunta definitiv la ele.

Cum prevenim tinea versicolor?

Pentru a preveni tinea versicolor, exista o serie de recomandari:
-evitarea produselor uleioase de ingrijire a pielii;
-reducerea expunerii la soare;
-in zilele cu expunere solara prelungita, folositi un sampon antifungic;
-utilizati cremele de protectie solara;
-evitati hainele prea stramte.

Tinea versicolor este o afectiune ce poate fi prevenita, dar si tratata destul de usor daca se acorda o suficienta atentie pielii. Pielea este prima haina pe care o imbracam! Ingrijiti-va de ea!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.7 (6)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!