Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Sindromul Sheehan - simptome, diagnostic si tratament

Tiganasu Olivia
Sindromul Sheehan este o afectiune cunoscuta si sub denumirea de hipopituitarism  postpartum, care se caracterizeaza prin insuficienta functiei adenohipofizei si partial, a glandelor tiroida, suprarenale si sexuale.

Acest sindrom este provocat de distrugerea glandei hipofizare in cursul unei nasteri complicate cu hipertensiune, soc si hemoragie. Distrugerea sau necroza glandei reprezinta consecinta hemoragiei din timpul sarcinii, care produce scaderea irigatiei in hipotalamus si hipofiza. Ingrijirea obstetrica optima a transformat sindromul Sheehan intr-o conditie neobisnuita in tarile dezvoltate, totusi necroza pituitara postpartum ramane o cauza comuna de hipopituitarism in tarile mai putin dezvoltate.

Cauzele sindromului Sheehan

Cea mai frecventa cauza a sindromului Sheehan este necroza adenohipofizei ce apare ca rezultat al complicatiilor de la nastere- hemoragii abundente ce apar din cauza sepsisului postpartum.

Aportul de sange la glanda hipofiza, deja marita de volum, este sever compromis in timpul reducerii volumului sanguin. O glanda atrofica, hipofunctionala, cicatrizata, este rezultatul sindromului Sheehan.

Femeile insarcinate cu diabet zaharat de tip I, mai ales cele cu boala vasculara preexistenta, par a fi in mod special expuse la risc. Alte mecanisme patologice implicate in evolutia sindromului Sheehan nu au fost inca studiate pe deplin.

Simptomele sindromului Sheehan

In sindromul Sheehan, simptomele apar in primele zile dupa nastere, manifestate prin:
-slabiciune brusca
-anorexie
-greata
-varsaturi
-hipertermie (febra)
-sincope (pierderea starii de constienta)

In continuare, slabiciunea generalizata progreseaza, iar sincopele apar mai des. De asemenea, apar tulburarea metabolismului, simptome ale insuficientei suprarenalelor si a glandei tiroide.

Cea mai comuna prezentare a formei complete a sindromului Sheehan este involutia sanilor si absenta lactatiei. Acestea sunt urmate de nereluarea menstrelor si absenta cresterii parului ras din zona axilara si pubiana.

 

La barbat, insuficienta hipofizara se manifesta prin insuficienta tuturor glandelor periferice (tiroida, suprarenale, gonade). Predomina insa deficitul de hormoni gonadotropi, caracterizata prin pierderea libido-ului si a potentei, precum si de regresiunea organelor genitale (atrofie testiculara).

Diagnosticul sindromului Sheehan

Diagnosticul sindromului Sheehan, atat la barbat, cat si la femeie, se bazeaza in primul rand pe involutia organelor genitale si a caracterelor sexuale. Diagnosticul clinic este completat de examenele de laborator.

Deoarece dozarile directe de hormoni hipofizari sunt deocamdata dificile si costisitoare, necesitand o aparatura speciala, se recurge in mod curent la dozarea hormonilor periferici (se constata o scaderea a valorilor normale).

Explorarile imagistice precum RMN sau scanarea CT sunt indicate pentru a exclude leziunile de masa. In sindromul Sheehan de lunga durata, aria hipofizara este frecvent goala, plina doar de LCR. Ocazional mici ramasite ale tesutului hipofizar pot fi observate.

Tratamentul sindromului Sheehan

In decursul timpului, s-a observat ca, in tratamentul sindromului Sheehan, de mare importanta si utilitate este administrarea de preparate hormonale substituitive. Rezultatele sunt rapide si spectaculoase in recuperarea acestor bolnavi.

Insuficienta tiroidiana se trateaza cu extracte de glanda tiroida sau preparate sintetice, tiroxina si triiodotironina (denumirea comerciala Tiroton). Daca exista semne de insuficienta suprarenala, se asociaza cortizon. Tratamentul cu hormoni sexuali- estrogeni la femeie si testosteron la barbat, determina aparitia menstrelor, restabileste fertilitatea, iar la barbat reface vigoarea fizica si potenta.

Nu exista medicamente pentru a trata deficitul de prolactina, totusi s-a formulat experimental prolactina umana recombinata, dovedindu-se a fi eficienta in corectarea performantelor lactationale la soarecii tratati cu bromocriptina.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (4)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!