Ce ți se poate întâmpla dacă începi să faci baie în fiecare zi

Ce ți se poate întâmpla dacă începi să faci baie în fiecare zi

Ramona Jurubita

Ți se întâmplă uneori să te lași cuprins/ă de lene și să decizi că poți sări peste dușul zilnic? Nu ai procedat tocmai bine și te vei convinge de asta dacă te gândești că apa este extrem de importantă pentru corpul tău. Așa cum trebuie să bei doi litri de lichide pe zi pentru a te hidrata, așa trebuie să îți faci și baie în mod regulat. Este o lege nescrisă, dar pe care trebuie să o respecți dacă vrei să te asiguri că ai o rutină de îngrijire adecvată.

Corpul uman conține 60% apă, așa că îi place să ia contact cu ea sub orice formă. Cea mai simplă metodă de relaxare este baia cu multă spumă, nu-i așa? Poate îți faci din când în când această mică plăcere, dar să știi că meriți luxul de a experimenta acest răsfăț în fiecare zi. Dacă până acum săreai chiar și peste un duș banal, s-ar putea ca de astăzi să nu mai lași să treacă nici măcar o zi fără să te scufunzi într-o cadă plină cu apă și cu spumă. Este recomandat să faci asta de cel puțin două – trei ori pe săptămână, dar ar fi bine să stai de vorbă cu medicul tău dermatolog dacă vrei să introduci o schimbare în rutina ta zilnică. Doar el îți spune ce ai voie și ce nu, în cazul în care suferi de alergii sau ai anumite iritații pe piele.

Femeie care se relaxează în cadă cu un pahar de vin.

Sursa foto: Unsplash

Iată beneficiile de care poți avea parte dacă începi să faci baie zilnic:

  1. Te poate ajuta să respiri mai ușor
    Aburul din baie îți va desfunda sinusurile și căile respiratorii, așa că vei respira fără probleme. Și apa caldă care poate pune presiune pe pieptul tău este benefică tot pentru sistemul respirator, ajutându-te să te relaxezi și să inspiri mult mai ușor. Sănătatea plămânilor poate fi influențată de numărul băilor pe care le faci într-o săptămână, iar una în fiecare zi chiar te va ajuta să te simți mai bine din acest punct de vedere.
  2. Te poate face să pari mai tânăr/ă
    Hidratarea din interior nu este suficientă, mai ales în anotimpurile răcoroase în care frigul îți poate usca pielea. O baie fierbinte este de mare folos în această situație neplăcută și poate ajuta cel mai mare organ al corpului uman să absoarbă umiditatea. Apa nu numai că poate grăbi procesul natural de hidratare, dar are și proprietăți anti-îmbătrânire: îmbunătățește elasticitatea pielii, o face mai netedă și scade șansele de a apariție a ridurilor și a liniilor fine pe față.
  3. Te poate ajuta să eviți sau să alungi depresia
    Nu știai că depresia poate fi alungată și pe cale naturală? Ei bine, dacă este descoperită într-o fază incipientă, ea poate fi tratată prin metode simple, cum sunt băile făcute în mod regulat. O să vezi că te vei simți mai bine cu fiecare zi care trece și nu vei mai avea nevoie de medicamente care pot avea efecte nedorite asupra organismului tău. Relaxează-te în confortul casei tale și pune-ți ordine în gânduri în timp ce petreci minute prețioase în cadă.
  4. Te poate face să dormi mai bine
    Dacă te speli cu o oră sau două înainte de a merge la culcare, o să observi că adormi mult mai ușor și că somnul îți este mai lin. Acesta poate fi un tratament bun împotriva insomniilor, fiindcă ajută pe oricine să se relaxeze, să scape de tensiunile acumulate în corp. Există studii care arată că ascultarea muzicii în timp ce faci baie poate încetini respirația și contribuie la scădea tensiunii arteriale.
  5. Poate ameliora durerile musculare
    Poate crezi că singura modalitate de a-ți calma durerile provocate de febra musculară este o baie cu gheață, dar o să rămâi surprins/ă când vei afla despre puterile miraculoase ale unei băi cu apă caldă. O metodă excelentă de relaxare este expunerea corpului la căldură în timp ce mușchii sunt tensionați și încordați. Poți adăuga săruri naturale pentru a îmbunătăți și pentru a grăbi procesul de atenuare a durerii. După câteva ore solicitante la sală, o baie caldă este tot ce ai nevoie.
  6. Te poate încuraja să fii mai atent/ă la propria persoană
    De îndată ce vei vedea că te simți mai bine când incluzi baia în rutina ta, vei fi tentat/ă să fructifici la maximum acest ritual de îngrijire. Uite ce poți face ca să alungi problemele printr-un simplu moment de relaxare:
  • Creează o lumină slabă în baie;
  • Închide ochii și respiră adânc;
  • Ignoră gândurile negative;
  • Nu ieși din cadă până nu trec cel puțin 20 de minute.

Ai grijă să nu exagerezi cu spălatul de mai multe ori pe zi pentru că poți obține tocmai efectul invers: pielea ta se poate usca mai tare dacă o ții foarte mult în apă, mai ales că apa de la robinet are clor. De asemenea, fii atent/ă și la temperatură – dacă este prea fierbinte, îți provoacă arsuri grave pe întreg corpul și sigur nu vrei asta.

Tu cât de des înlocuiești dușul obișnuit cu o baie lungă? Ești dispus/ă să îți schimbi obiceiurile zilnice după ce ai aflat ce beneficii îți aduce acest procedeu de relaxare?

Citește și: 6 greșeli de igienă pe care ar fi cazul, în sfârșit, să nu le mai facem

Surse articol: BrightsideClevelandclinicThehealthsite

Surse foto: Unsplash

Articolul urmator
Semne că ești la o răscruce de drumuri și ce trebuie sa faci
Semne că ești la o răscruce de drumuri și ce trebuie sa faci
Ce te poate omori?
Incepe quiz
Ce te poate omori?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.