Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Leucoaraioza cerebrală: cât de gravă este și care este legătura cu atacul cerebral

Joi, 06.02.2020

Considerată inițial pentru multă vreme ca fiind inofensivă, doar o consecință naturală a procesului de îmbătrânire, leucoaraioza cerebrală este azi văzută de medici ca o afecțiune serioasă ce poate conduce, printre altele, la atac cerebral sau la demență.

Află din rândurile de mai jos ce este leucoaraioza cerebrală, care sunt simptomele și cauzele sale, dar și factorii de risc și cum poate fi prevenită. 

Ce este leucoaraioza cerebrală

Leucoaraioza cerebrală este reprezentantă de mici leziuni ce apar la nivelul substanței albe a creierului și care sunt vizibile numai la tomografia computerizată, unde apar ca hipointense, sau la RMN, unde sunt vizualizate ca hiperintense. În general, acest fenomen apare la oamenii vârstnici, de peste 60 de ani, deși sunt cazuri în care leucoaraioza cerebrală poate fi prezentă și la pacienții tineri.

femeie durere de cap

Deși afecțiunea este studiată de mai bine de 15 ani, de când s-a constatat că leucoaraioza nu este inofensivă, așa cum se credea, nici azi specialiștii nu au prea multe informații cu privire la patologia sa ori la tratamentul său.

Cauzele leucoaraiozei cerebrale

Specialiștii sunt de părere că leziunile sau schimbările substanței albe din sistemul nervos apar ca urmare a privării de oxigen a unor porțiuni ale creierului. Cu toate acestea, cercetătorii nu pot oferi încă o ipoteză certă cu privire la cauzalitatea leucoaraiozei cerebrale.

Iată care sunt potențialele cauze ce stau la baza afecțiunii:

  • boli arteriale sau vasculare: angiopatia amiloidă, hipertensiune etc;
  • eventuale infarcte suferite anterior;
  • boala Binswanger (demența vasculară subcorticală).

Există însă unii specialiști care sunt de părere în continuare că leucoaraioza cerebrală apare ca atare, fiind o afecțiune nonspecifică, și că este mai degrabă un simplu rezultat al înaintării în vârstă.

Simptomele leucoaraiozei cerebrale

Un alt inconvenient asociat studiului leucoaraiozei cerebrale este legat de lipsa sa de simptome. Există semne prevestitoare ale afecțiunii, dar ele nu apar la toți pacienții, iar atunci când se manifestă, pot fi ușor atribuite altor afecțiuni de care pacientul suferă deja.

Iată care sunt principalele simptome ale leucoaraiozei cerebrale:

  • tulburări cognitive;
  • tulburări de mers și căderi;
  • instabilitate vezicală;
  • depresie.

Factori de risc ai leucoaraiozei cerebrale

Afecțiunea despre care îți vorbim azi lovește în primul rând oamenii de peste 60 de ani, așa că vârsta este considerată principalul său factor de risc. Ba, mai mult, în trecut erau voci care insistau că leucoaraioza cerebrală este un fenomen complet normal odată ce îmbătrânești, așa cum sunt ridurile sau firele de păr albe.

Alți factori de risc care pot fi implicați în apariția acestei afecțiuni sunt:

  • hipertensiunea;
  • diabetul;
  • fumatul;
  • consumul excesiv de alcool;
  • bolile cardiovasculare.

Legătura dintre leucoaraioza cerebrală și atacul cerebral

Înainte de a-ți prezenta concluziile oamenilor de știință, trebuie să subliniem faptul că sunt persoane care prezintă leucoaraioză cerebrală și care nu vor dezvolta nicio boală ulterioară.

femeie atac cerebral

Cu toate acestea, studiile desfășurate au arătat că există și o anumită conexiune între leucoaraioză și atacul cerebral. Astfel, cercetările au nuanțat că afecțiunea este prezentă și mai comună la pacienții cu accident vascular cerebral ischemic și la cei care prezentau hemoragii cerebrale.

Un studiu este esențial în acest sens. Este vorba despre cercetarea Framingham Heart Study, desfășurată pe 2.229 de participanți cu leucoaraioză cerebrală, cu vârste de peste 62 de ani, a căror evoluție a fost urmărită pentru încă 5-6 ani, în medie. Rezultatele la care au ajuns oamenii de știință au fost terifiante: prezența leucoaraiozei severe dubla practic riscul de atac cerebral.

Însă leucoaraioza cerebrală crește și riscul pentru alte afecțiuni, printre care se numără demența sau declinul cognitiv.

Prevenția leucoaraiozei cerebrale

Cum poți preveni anomaliile la nivelul substanței albe? Cercetătorii încă mai încearcă să afle, iar punctul de vedere ce are cei mai mulți susținători este legat de adoptarea măsurilor comune pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.

Cu alte cuvinte, iată ce măsuri poți lua:

  • renunță la fumat;
  • limitează sau renunță la consumul de alcool;
  • fă mișcare fizică, mai ales în aer liber;
  • mănâncă sănătos, cu accent pe legume, fructe, pește slab și cu un aport esențial de grăsimi sănătoase (ulei de măsline, avocado, somon, migdale și alune).

Tratamentul leucoaraiozei cerebrale

Nu există încă un tratament pentru leucoaraioza cerebrală. Dat fiind faptul că aceste leziuni ale substanței albe pot rămâne fără consecință, tratarea este mai degrabă înclinată spre afecțiunile de care suferi și care pot provoca leucoaraioza, fiind vorba în special despre afecțiunile cardiovasculare. 

Leucoaraioza cerebrală poate fi un fenomen grav, care crește riscul de atac cerebral, dar poate rămâne și fără repercusiuni. Adoptă neapărat măsurile de prevenție după vârsta de 60 de ani și ai mereu grijă de inima ta!

În acest sens, descoperă testul care îți spune dacă ai inima sănătoasă! Vezi și care este obiceiul ce crește riscul de accident vascular!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!