Alertă medicală: această metodă de înfrumusețare crește riscul de cancer

Alertă medicală: această metodă de înfrumusețare crește riscul de cancer

Redactor Divahair.ro

Autoritățile medicale americane sunt în alertă, după ce au observat o legătură între implanturile mamare și cancer, potrivit foxnews.com. Reprezentanții Administrației Alimentelor și Medicamentelor (FDA) din SUA au trimis o scrisoare, miercuri, către medici de familie, asistente, dar și alte cadre medicale, avertizând că persoanele care au suferit astfel de intervenții au un risc mai mare de a suferi de o formă de limfom. Atunci când există suspiciuni, autoritățile recomandă teste de laborator suplimentare, care să confirme sau să elimine boala.

corp de femeie

Este pentru prima dată când oficialii au transmis un avertisment direct către cadrele medicale de la alte specializări, în afara celei estetice.

Boala nu este un cancer al sânului, dar se formează, de obicei, în țesutul cicatrizat din jurul implantului. Primul simptom este, de obicei, un nodul, o umflătură și durere în jurul sânilor. „Pacienții vor cere părerea medicului de familie, ginecologului sau altor medici generaliști, în locul celui estetician. Dacă toată lumea este conștientă de această problemă, este în interesul pacienților”, notează reprezentanții FDA.

Cancerul crește, de obicei, încet, iar cei mai mulți pacienți sunt supuși unei intervenții chirurgicale, pentru a înlătura implanturile.

Specialiștii FDA au urmărit rapoartele bolnavilor de cancer timp de mai mulți ani și au confirmat legătura cu implanturile mamare încă din 2017. Din 2010, aceștia au identificat 457 de cazuri de cancer și nouă decese provocate de boală. În fiecare situație, boala a fost diagnosticată de un medic de familie sau în urma unui test de laborator. Nu se cunoaște, însă, frecvența exactă a cancerului apărut în urma implanturilor mamare. Unele studii au arătat că aproximativ 1 din 3.000 de pacienți poate suferi de această afecțiune.

Articolul urmator
Yerba mate: beneficii, mod de administrare și riscuri
Yerba mate: beneficii, mod de administrare și riscuri
Testul norocului: ce metoda iti asigura succesul?
Incepe quiz
Testul norocului: ce metoda iti asigura succesul?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.