Ce înseamnă mansplaining? Testul simplu care îți arată că faci și tu asta!
Sunt o mulțime de cuvinte de origine engleză preluate din literatura de specialitate internațională și poate că te întrebi și tu ce înseamnă mansplaining. Ne propunem să venim cu răspunsurile, mai ales că mulți dintre acești termeni indică concepte interesante a căror asimilare ți-ar putea îmbunătățați relațiile sau te-ar ajuta să corectezi unele greșeli comportamentale.
Ești femeie și ți s-a întâmplat nu o dată ca la locul de muncă un coleg de sex masculin să îți explice un concept pe care îl știai foarte bine, chiar mai bine decât el, dar nu ai îndrăznit să îl întrerupi fiindcă așa consideri că e regula firii? Ești bărbat și ai fost adesea tentat (deși bine intenționat) să dai lămuriri unei femei despre care considerai (adesea fără temei) că nu se pricepe la un subiect așa bine ca tine? Ei bine, toate aceste aspecte de mai sus pot fi considerate exemple de mansplaining.
Cuprins
- Mansplaining: traducerea conceptului
- Mansplaining – ceva nou?
- Exemple de mansplaining
- Exemple de mansplaining în relație
- Testul care îți arată dacă recurgi și tu la mansplaining
- Care e diferența dintre mansplaining și o explicație adecvată?
- Trei întrebări pe care să ți le adresezi dacă nu ești încă sigur dacă recurgi sau nu la Mansplaining
- Cât de comun e fenomenul mansplaining?
- Tipare de comunicare care pot încuraja apariția fenomenului de mansplaining
- Pericole ale fenomenului de mansplaining
- Cum să corectezi mansplaining-ul?
- Alte fenomene asemănătoare mansplaining-ului
- Pot și femeile să facă mansplaining?
Află totul despre acest context din rândurile de mai jos!
Mansplaining: traducerea conceptului
O să îți oferim două traduceri ale conceptului de Mansplaining ca să înțelegi mai bine fenomenul.
Astfel, conform Oxford English Dictionary, mansplaining e un termen care se referă la atitudinea unui bărbat și care e tradus prin „a explica ceva în mod inutil, cu aroganță sau condescendență, în mod tipic când i se adresează unei femei, de o manieră care poate avea un aer patronal sau chiar șovinist”.
De partea cealaltă, dicționarul Merriam Webster definește acest fenomen astfel: „mansplaining este atunci când un bărbat vorbește condescendent cu cineva (de cele mai multe ori cu o femeie) despre un subiect despre care deține cunoștințe incomplete, sub asumpția eronată că știe mai multe decât persoana cu care discută”.
Așadar, ce au în comun aceste interpretări? Ambele îți vor arăta că, așa cum îi spune și numele, mansplaining-ul e realizat mereu de un bărbat. Cel mai adesea (deși nu întotdeauna), bărbatul se adresează unei femei, cu toate că sunt și cazuri când bărbații recurg la această atitudine unul față de altul. Mansplainer-ul (cel care face mansplaining) se mai caracterizează prin atitudine nepotrivită (condescendentă, patronală, șovinistă) și prin faptul că nu cunoaște atât de bine precum își imaginează subiectul.
La nivel semantic, Mansplaining este un cuvânt compus din „man” (bărbat) și „explaining” (a explica).
Mansplaining – ceva nou?
Acest tip de atitudine nu este nou – a existat probabil dintotdeauna –, dar cuvântul mansplaining a început să circule mai vizibil între 2005 și 2010. Autoarea Rebecca Solnit nu a inventat termenul, dar l-a adus în prim-plan cu eseul ei celebru din 2008: Men Explain Things to Me: Facts Didn’t Get in Their Way. Uite cum își croia un nou concept drum spre celebritate în psihologie, sociologie și nu numai.
În 2010, mansplaining a fost inclus de New York Times în lista „Cuvintelor anului”, iar în 2012, American Dialect Society l-a numit „cel mai creativ cuvânt nou”. În cultura pop, un exemplu tipic de mansplaining rămâne momentul devenit viral de la premiile VMA 2009, când Kanye West a urcat pe scenă, i-a luat microfonul lui Taylor Swift și a explicat de ce Beyoncé ar fi meritat premiul în locul ei. Îți mai amintești de asta? Ne-a lăsat atunci cu gura căscată, deși poate nu cunoșteam termenul.
Din păcate, acest comportament nu se limitează la scena artistică. Studiile arată că, în ședințe, bărbații tind să vorbească mai mult, să întrerupă mai des, să preia controlul conversației și să cedeze mai greu spațiul de exprimare. Mansplaining nu este doar un gest lipsit de tact – este o formă subtilă de invalidare.
Exemple de mansplaining
Poate că definițiile nu ne ajută atât de tare pe cât ne-ar plăcea, tocmai de aceea vrem să venim cu exemple practice. Uite cum ar arăta câteva situații (ipotetice sau nu) în care să se manifeste fenomenul de mansplaining.
O femeie vorbește despre o experiență personală, de multe ori tipic femeiască, iar un bărbat vine și o corectează agresiv.
Într-o conversație, o femeie își expune părerea despre un eveniment actual, iar un bărbat intervine și afirmă că se înșală sau nu știe despre ce vorbește. Niciunul nu este expert în domeniu sau femeia are cunoștințe superioare.
O femeie lucrează la o sarcină, iar un bărbat, considerând că nu se descurcă, preia controlul fără să i se fi cerut așa ceva.
O femeie vorbește despre un fim pe care l-a văzut recent și un bărbat o contrazice, dând de înțeles sau chiar afirmând că nu a priceput nimic.
Exemple de mansplaining în relație
Din nefericire, mansplaining-ul nu e limitat la locul de muncă, căci poate atunci femeile de pretutindeni l-ar gestiona mai bine. Sunt și exemple ale acestei atitudini în legătura sentimentală. Uite câteva:
O femeie încearcă să întreprindă o sarcină domestică, iar partenerul „trece peste ea” și preia atribuțiile sale, insistând că „habar nu are ce face”.
O femeie își exprimă opiniile despre o situație politică sau socială și iubitul o întrerupe, afirmând că nu știe despre ce vorbește.
O femeie își manifestă emoțiile sau sentimentele despre o anumită situație și bărbatul comentează că e „doar prea emotivă”. Nu are răbdare să îi asculte opiniile.
O femeie vorbește despre anumite proiecte sau obiective profesionale pe care are de gând să le atingă, iar bărbatul îi recomandă să se concentreze pe relație, pe casă sau pe maternitate.
Testul care îți arată dacă recurgi și tu la mansplaining
Uite mai jos o diagramă preluată de la Kim Goodwin, corespondent BBC, care îți poate explica și mai bine dacă faci sau nu mansplaining.
Care e diferența dintre mansplaining și o explicație adecvată?
Granița dintre o explicație binevenită și mansplaining este subțire, dar clară: totul ține de context, intenție și respectul pentru celălalt. Dacă oferi o explicație nesolicitată, mai ales atunci când interlocutoarea are mai multă experiență decât tine sau pur și simplu nu ți-a cerut ajutorul, ai pășit pe teritoriul mansplaining-ului.
Diferența nu e despre cine are dreptate, ci despre cum alegi să comunici. Mansplaining apare acolo unde o explicație vine la pachet cu o atitudine condescendentă, cu un ton superior și cu presupunerea că cealaltă persoană nu se pricepe – doar pentru că e femeie. E mai mult decât o simplă gafă: e un reflex social, adesea inconștient, prin care puterea e reafirmată și expertiza celeilalte persoane e ignorată.
Desigur, mansplaining-ul e o experiență profund subiectivă și depinde și de modul în care cealaltă persoană interpretează sau receptează explicațiile care îi sunt oferite.
În schimb, o explicație adecvată pornește dintr-un spațiu de respect. Nu are nevoie să impresioneze, să corecteze cu orice preț sau să domine conversația. Mansplaining înseamnă să explici cu forța, într-un mod care desconsideră, nu care construiește. Dacă tonul e încărcat de autosuficiență, dacă tu vorbești și cealaltă persoană simte că e redusă la tăcere, e momentul să te întrebi: chiar era nevoie să recurgi la așa ceva?
Așadar, dacă oferi o explicație unei femei sau dacă o corectezi și beneficiezi de poziția și de experiența necesară pentru a o face, întrebuințând un ton politicos și dând dovadă că o respecți, nu, nu e mansplaining. E o atitudine normală, care poate fi adoptată atât de femei, cât și de bărbați.
Trei întrebări pe care să ți le adresezi dacă nu ești încă sigur dacă recurgi sau nu la Mansplaining
Ai spus ceva cu intenția de a ajuta, dar ai simțit că nu e deloc primit cum se cuvine? Ai fost privit ciudat sau ți s-a răspuns sec? S-ar putea să fi fost un exemplu clasic de mansplaining. Iată trei întrebări simple, dar esențiale, care te pot ajuta să-ți dai seama dacă ai explicat... prea mult și nepotrivit.
1. A cerut cineva explicația ta?
Dacă ți s-a adresat o întrebare, go ahead! – explică! Însă explicațiile nesolicitate sunt rareori bine primite, mai ales când interlocutoarea a refuzat deja ajutorul tău. A continua după acel „nu, mulțumesc” e mai puțin despre informare și mai mult despre nevoia de a avea dreptate cu orice preț. Și da, în acest caz, mansplaining-ul devine evident.
2. Faci presupuneri greșite despre competența celeilalte persoane?
Când explici lucruri de bază unei femei care are experiență în domeniu, transmiți – chiar și fără să vrei – că nu o consideri capabilă. Nu doar că e inutil, dar e și jignitor. Astfel de gesturi nu doar că o subestimează pe ea, ci pot să te facă și pe tine să pari arogant sau prost informat. Așadar, întreabă-te sincer: „Sunt sigur că știu mai multe? Sau doar presupun asta pentru că e femeie?”
3. Cum îți influențează prejudecățile percepția?
E greu să fim complet obiectivi. Suntem crescuți într-o cultură în care băieții sunt învățați să domine conversația, iar fetele să asculte și să se conformeze. Diferențele de gen sunt reale și afectează inclusiv modul în care comunicăm. Chiar și când intențiile sunt bune, mansplaining-ul se poate strecura viclean în replici aparent nevinovate, pentru că presupunem – inconștient – că femeile știu mai puțin sau au nevoie de îndrumare.
Adevărul e că nu e vorba doar despre „a explica” – ci despre cum explici, cui și de ce. Dacă nu ți-ai pus până acum aceste întrebări, acum e momentul ideal.
Cât de comun e fenomenul mansplaining?
Din păcate, foarte comun, spun studiile.
Conform persoanelor intervievate, o femeie se confruntă cu fenomenul de mansplaining de circa 6 ori, în medie, pe săptămână, la locul de muncă.
Asta înseamnă aproximativ 312 de interacțiuni de acest tip.
Tipare de comunicare care pot încuraja apariția fenomenului de mansplaining
Deși mansplaining pare o atitudine individuală, e înrădăcinat adânc în dinamici sociale mai largi. Tiparele de comunicare învățate din copilărie joacă un rol-cheie în apariția acestui comportament. Băieții sunt adesea încurajați (deși acum mult mai puțin decât în trecut), încă de la grădiniță și prioritar în școală, să vorbească mai mult, să se exprime cu încredere și să acapareze spațiul de discuție. Fetele, în schimb, sunt lăudate pentru că sunt „cuminți”, „atente” și „nu întrerup”. Așa se naște un dezechilibru subtil, dar persistent, care se prelungește până în viața adultă.
Mai târziu, în grupurile de lucru sau în întâlniri, cu precădere de muncă sau de business (atenție, nu personale), bărbații tind să vorbească mai mult, iar acest comportament devine automat asociat cu autoritatea și influența. Femeile sunt întrerupte mai des decât bărbații – și nu doar de către bărbați, ci și de alte femei. Această întrerupere sistematică slăbește vizibilitatea femeilor în conversații și le poate face să pară mai puțin convingătoare sau informate, dar femeile rareori îi întrerup pe bărbați. Într-un astfel de context, mansplaining-ul nu doar că apare mai ușor, ci e și mai greu de identificat, pentru că pare „normal”.
Chiar și femeile aflate în funcții de conducere se confruntă cu o dublă măsură: când întrerup la rândul lor, un comportament care la bărbați ar fi perceput drept ferm sau asertiv, sunt adesea etichetate drept „nepoliticoase” sau „mai puțin inteligente”, în vreme ce asertivitatea lor e catalogată drept „comportament abraziv” în evaluările profesionale. În schimb, un bărbat care adoptă același ton este considerat „puternic” sau „lider”. Această dublă standardizare contribuie la perpetuarea unui mediu în care mansplaining-ul nu doar că e tolerat, ci uneori chiar aplaudat. Tocmai de aceea, înțelegerea acestor tipare de comunicare de gen este primul pas spre schimbare.
Pericole ale fenomenului de mansplaining
E evident că mansplaining-ul trebuie studiat, înțeles, descurajat și combătut, pentru că presupune multe pericole.
Unul dintre acestea e că perturbă instalarea egalității de gen, așa cum am văzut și mai sus. Când fiecărui sex i se pun etichete diferite la același comportament, e clar că echitatea e departe.
De asemenea, mansplaining-ul va tulbura relațiile dintre o femeie și un bărbat, mai ales de natură profesională, dar și personală.
Nu în ultimul rând, o astfel de atitudine va descuraja o femeie să se manifeste, să își exprime opiniile, să își aducă contribuția la o conversație și, în cele din urmă, să performeze așa cum poate.
Cum să corectezi mansplaining-ul?
Pentru bărbați
Fenomenul de mansplaining poate fi combătut, dar totul pornește de la conștientizare. Primul pas este să nu mai faci presupuneri despre cine are nevoie de explicații și de ce. Dacă vrei cu adevărat să ajuți, întreabă înainte: „Vrei să îți explic?” – și ascultă răspunsul. Un gest simplu, dar care schimbă complet dinamica. În multe cazuri, mansplaining-ul pornește din prejudecata inconștientă că femeile au mai puțină experiență, mai ales în mediul profesional. Când pui întrebarea și îl lași pe celălalt să decidă, creezi un spațiu de respect și colaborare, în care superioritatea nu are ce căuta.
Un alt pas important este observația. Fii atent la gesturi sau tonuri care pot părea condescendente sau care transmit ideea că cealaltă persoană „nu se pricepe”. Ia în considerare o situație comună: ești într-o ședință, o colegă își exprimă ideea, dar e întreruptă, apoi un coleg reia aceeași idee ca și cum ar fi fost a lui. Asta nu e doar mansplaining, ci și manterrupting și manologue (mai multe despre aceste concepte, mai jos) – toate comportamente care sabotează egalitatea în comunicare.
Pentru femei
Pentru femei, e important să își revendice spațiul. Un exemplu memorabil e replica senatoarei Kamala Harris în fața fostului vicepreședinte Pence, în vreme ce era continuu întreruptă: „Domnule Vicepreședinte, vorbesc acum”, a spus Kamala Harris, zâmbind, dar ferm, iar când bărbatul a continuat, și-a reiterat poziția și a reluat cuvântul. Indiferent de simpatiile tale politice, poți învăța ceva de aici: că aceste intervenții punctuale stabilesc limite clare - eu contez, ce spun are valoare, și merit respect. Dacă nu spui nimic, celălalt nu va ști că a greșit – și va continua.
Uneori, umorul poate fi o armă eficientă. Dacă nu ești obișnuită să te impui direct, poți spune cu un zâmbet cald: „Tocmai ai făcut un pic de mansplaining.” Tonul relaxat atenuează tensiunea și îl ajută pe celălalt să reflecteze, fără să se simtă atacat. Iar dacă mesajul nu este înțeles, o discuție clară, față în față, poate fi soluția.
Respectul e baza. Femeile au dreptul la respect și egalitate în orice context. Dar pentru ca ceilalți să ni le acorde, trebuie să le cerem și să le cultivăm. Mansplaining-ul nu va dispărea de la sine, ci doar dacă ne revendicăm spațiul, dacă atragem atenția și dacă trasăm limite sănătoase. După cum spunea Maya Angelou: „Îmi respect propria persoană și pretind același lucru de la toți ceilalți.”
Iar la nivel de sistem, e esențial ca firmele să investească în traininguri de conștientizare a prejudecăților preluate din societate, a normelor și cutumelor, dar și despre importanța unui leadership empatic. Când liderii învață să recunoască aceste dinamici și să le corecteze, mansplaining-ul poate fi eliminat din culturile organizaționale. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, dar are nevoie și de suport instituțional pentru a prinde rădăcini.
Alte fenomene asemănătoare mansplaining-ului
Uite ce alte fenomene ne îngrijorează acum!
Manterrupting
Un alt fenomen înrudit cu mansplaining-ul este manterrupting-ul – adică întreruperea repetată a femeilor de către bărbați, doar pentru că sunt femei. Nu e o întâmplare izolată, ci o realitate documentată științific. Într-un studiu realizat la Stanford, care a analizat 31 de conversații mixte, din cele 48 de întreruperi, 46 au fost „instigate” de către bărbați. Uite și un exemplu practic: într-o ședință, manterrupting-ul poate suna așa: ea începe să-și expună ideea, dar el o întrerupe imediat, ridicând tonul și impunându-și opinia fără ca ea să poată continua. E o formă subtilă, dar eficientă de a-i tăia cuiva elanul.
Whitesplaining
Whitesplaining-ul este un alt comportament nociv, care apare atunci când o persoană albă încearcă să-i explice unei persoane de culoare cum funcționează rasismul – adesea într-un ton condescendent. Nu doar că diminuează experiențele reale ale persoanei de culoare, dar adaugă și un strat de superioritate nejustificată. Un exemplu? Când o femeie de culoare vorbește despre discriminare în mediul profesional, iar un coleg alb îi răspunde: „Poate ai interpretat greșit, eu nu am observat așa ceva.” E un mod de a invalida experiența celuilalt.
Manologue
Apoi vine manologue-ul, discursul aparent fără sfârșit, necerut al bărbatului care simte nevoia să domine orice conversație. Nu te întreabă dacă ai nevoie de opinia lui, nu verifică dacă ești interesată. În loc să fie un schimb de idei, devine un solilocviu impus. Îți sună cunoscut? Un exemplu celebru e dezbaterea prezidențială din 2016, când Donald Trump a întrerupt-o pe Hillary Clinton de 51 de ori în doar 26 de minute, monopolizând complet discuția. Manologue-ul e despre dominare, nu despre dialog.
Toate aceste comportamente – mansplaining, manterrupting, manologue, whitesplaining – sunt fețele aceleiași probleme: dezechilibrul de putere în comunicare. Și doar prin conștientizare și schimbare activă pot fi corectate.
Pot și femeile să facă mansplaining?
La prima vedere, ai fi tentat/ă să răspunzi „da” – oricine poate avea un ton condescendent. Dar mansplaining-ul, prin definiție, implică o dinamică de putere socială între genuri. Potrivit cercetării realizate de Fokkema & Pollmann (2024), răspunsul este nu: femeile nu pot recurge cu adevărat la mansplaining, tocmai pentru că termenul desemnează o formă de superioritate exprimată de bărbați față de femei, într-un context social în care bărbații dețin în mod tradițional mai multă putere.
Asta nu înseamnă că femeile nu pot fi condescendente sau că nu pot explica lucruri pe un ton arogant. Dar nu e vorba de mansplaining în sensul autentic al cuvântului, deoarece lipsește contextul de dominație de gen care definește acest comportament.
Așadar, când ne referim la mansplaining, ne referim nu doar la tonul explicației, ci și la structura socială care o susține – o structură care, istoric vorbind, a amplificat vocile bărbaților și le-a subminat pe cele ale femeilor.
Ce părere ai despre acest fenomen, de mansplaining? Ai fost victima sa, sau, poate, inconștient sau nu, autorul? Nu trebuie să ne răspunzi nouă, e suficient să admiți răspunsul față de tine și să îți propui să iei măsuri.
Surse foto: iStock, ChatGPT
Surse articol: bbc, yoodli, forbes, psychologytoday, oed, merriam-webster.com
Urmareste-ne pe Google News
