Permeabilitatea intestinală: 5 semne că suferi de sindromul intoxicării omului modern

Permeabilitatea intestinală: 5 semne că suferi de sindromul intoxicării omului modern

Redactor Andreea Baluteanu

În Antichitate, marele Hipocrate, părintele medicinii moderne, afirma că „toate bolile încep în intestine”. Deși odată cu evoluția științei, mulți cercetători s-au îndepărtat de această ipoteză, tratatele și studiile moderne accentuează tot mai mult importanța microbiomului și a intestinelor în păstrarea stării de sănătate a întregului corp.

Nu degeaba sunt oameni de știință care afirmă inclusiv că nu deținem un singur creier, ci două, într-o abordare de fapt naturală, căci la om dualitatea membrelor este predominantă (avem două mâini, două picioare, două urechi, doi ochi), al doilea organ de gen fiind intestinele.

Află din rândurile de mai jos ce este permeabilitatea intestinală, dar și cum să îți dai seama dacă suferi de sindromul intoxicării omului modern, unul dintre cele mai de temut fenomene ale societății moderne!

Ce este permeabilitatea intestinală?

Intestinul, un organ esențial atât pentru digestie, dar și pentru nutriție, deține, printre alte funcționalități, rolul de a elimina reziduurile și toxinele. Acționând ca o barieră, intestinul protejează de asemenea organismul de microbi, constând de fapt într-o suprafață de mucoasă de mari dimensiuni unde coexistă miliarde de bacterii.

femeie in sacou care se tine cu mainile de stomac

Intestinele au o proprietate importantă, cea a permeabilității, ceea ce înseamnă că permit numai anumitor particule, considerate benefice, să ajungă în fluxul sanguin. În momentul în care apar găuri sau perforații în această mucoasă, diverse substanțe nocive pot „scăpa”, invadând restul organismului. Vorbim despre mâncare parțial digerată, toxine sau microbi care penetrează acest țesut, pătrunzând în sânge și limfă și cauzând inflamație, schimbări în flora microbiană și tulburări generalizate ce pot să ducă la boli degenerative sau cronice.

Acest fenomen poartă numele de sindromul de intestin permeabil sau sindromul intoxicării omului modern, cum i se mai spune, deoarece este o problemă des întâlnită în societatea contemporană, pe fondul poluării, alimentației dezechilibrate, stresului, administrării anumitor medicamente și a dietei bogate în alimente procesate, alcool, zahăr și organisme modificate genetic.

Atunci când permeabilitatea intestinală e în floare, primele afecțiuni ce pot să apară sunt boala celiacă, boala Crohn sau sindromul de intestin iritabil. Sunt însă și boli pe care în mod normal nu le-am asocia cu disfuncționalități ale intestinelor, dar pe care unii oameni de știință încep să le pună tocmai pe seama lor: boli autoimune (lupus, diabet de tip 1, scleroză multiplă), oboseală cronică, fibromialgie, artrită, alergii, obezitate, astm, acnee sau chiar cancer. Cu toate că nu există încă studii care să potențeze o legătură sigură, tot mai mulți cercetători încep să îmbrățișeze aceste ipoteze.

Cum îți dai seama dacă suferi de sindromul intoxicării omului modern

Nu vei auzi prea des vehiculat termenul de sindrom de intestin permeabil sau, cu atât mai mult, de sindromul intoxicării omului modern, nu pentru că medicii nu ar avea habar de aceste concepții, ci pentru că cercetările sunt încă în toi.

Cu toate acestea, acest sindrom există și este posibil să fi suferit și tu de pe urma sa. Iată care pot fi semnele ce dau de gol afecțiunea:

Suferi adesea de oboseală și somnolență. Dat fiind faptul că tulburările digestive te „seacă de energie”, acestea sunt adesea asociate cu insomnii sau oboseală cronică.

Ai probleme precum balonarea, diareea sau constipația. Atunci când intestinul nu își mai face treaba ca la carte, acestea sunt primele simptome cu care te vei confrunta.

Ai de „pătimit” din cauza alergiilor sau a intoleranțelor alimentare. Așa cum am văzut, alergiile pot fi una dintre consecințele directe ale sindromului intoxicării omului modern.

Prezinți des stări de iritabilitate și nervozitate. Există o axă funcțională directă între intestin și creier, și nu mai e doar o teorie. Atunci când intestinele au de suferit, acestea pot stârni și probleme cu sănătatea sistemului nervos ce pot duce inclusiv la depresie.

Ai dureri articulare. Și artrita se numără printre pericolele asociate cu sindromul de intestin permeabil.

Omni Biotic Stress Repair, pentru intestinul permeabil și inflamația cronică a intestinului

Stresul e una dintre principalele probleme cu care se confruntă omul modern; nu degeaba a fost numit „ucigașul tăcut”. Atunci când ești foarte stresată, când traversezi perioade aglomerate sau foarte tensionate, creierul eliberează instant hormoni de stres, pulsul, respirația și presiunea arterială se accelerează, glicemia și tensiunea cresc și ele, urmând ca majoritatea persoanelor să experimenteze episoade de tulburări de tranzit precum diareea și constipația. În timp, stresul provoacă și inflamația mucoasei intestinale și poate să ducă la intestin permanent iritat și permeabil.

Omni Biotic Stress Repair

Între stres și flora intestinală există o relație duală: stresul o afectează puternic, dar și sănătatea și activitatea optimă a bacteriilor intestinale te pot susține să faci față cu brio situațiilor stresante.

Soluția în perioadele de stres acut poate fi OMNI-BIOTIC® Stress Repair, ce poate restabili bariera intestinală și se adresează inflamațiilor cronice „dezlănțuite” în urma situațiilor stresante.

Când ți se recomandă administrarea acestui supliment? Dacă suferi de sindromul intoxicării omului modern, dacă ești supusă stresului cronic, ești supraponderală sau obeză, dacă ai experimentat sindromul de burn-out, depresie sau insomnie induse de stres, dacă ai inflamații cronice sau ai fost diagnosticată cu afecțiuni oncologice ale colonului.

Care sunt tulpinile bacteriene ce acționează pentru a controla inflamațiile care tulbură liniștea intestinelor tale? Iată-le:

  • Bifidobacterium bifidum W23
  • Bifidobacterium lactis W51
  • Bifidobacterium lactis W52
  • Lactobacillus acidophilus W22
  • Lactobacillus casei W56
  • Lactobacillus paracasei W20
  • Lactobacillus plantarum W62
  • Lactobacillus salivarius W24
  • Lactococcus lactis W19

Omni Biotic Stress Repair poate fi administrat pentru pentru aport pe termen lung (minimum 2 luni), în cazul sindromului intoxicării omului modern, problemelor de sănătate mentală cauzate de sindromul de intestin permeabil, insomnie, depresie, burn-out sau probleme de concentrare. Ai nevoie de 1-2 plicuri pe zi, dimineața, înainte de micul dejun și seara, înainte de somn, respectând aceleași instrucțiuni de pe ambalaj.

OMNI-BIOTIC® Stress Repair poate îmbunătăți calitatea vieții așa cum nu te-ai fi așteptat dacă suferi de temutul sindrom al intoxicării omului modern. Află mai multe de pe site-ul dedicat!

 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Hipopion: cauze, simptome și tratament
Hipopion: cauze, simptome și tratament
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?
Incepe quiz
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.