Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Plângi des? Iată de ce ești o persoană mai inteligentă decât restul

Miercuri, 04.03.2020

Ne-am obișnuit să ne ascundem lacrimile pentru ca ceilalți să nu ne considere slabi și vulnerabili. Avem senzația că plânsul, mai ales în văzul tuturor, este o dovadă de fragilitate emoțională și ne pune într-o poziție inferioară față de cei din jur. 

Nimic mai departe de adevăr. De fapt, plânsul poate fi un semn al unei inteligențe emoționale deosebite. A-ți putea exprima liber emoțiile, a le recunoaște și a le accepta înseamnă că ești inteligentă, că ai acces la lumea propriilor sentimente, plină de resurse și potențial. 

plans

Ce este inteligența emoțională

Acest termen tot mai des folosit se referă la capacitatea noastră de a ne conștientiza emoțiile și de a le exprima în mod adecvat.

Cei care vor să se arate puternici evită să-și dea pe față sentimentele. Dar acesta este un mod învechit de a vedea lucrurile. Azi, experții spun că adevărata putere nu stă în ascunderea emoțiilor, ci în modul în care ne comportăm față de imensul nostru tezaur emoțional.

Să fii conștient de emoțiile tale, să le poți scoate la suprafață fără să dăunezi celorlalți, să îți accepți propria vulnerabilitate, acestea sunt forțe mult mai importante decât să-ți pui tot timpul o mască și să negi ceea ce simți.

Dacă autenticitatea este o valoare după care să ne ghidăm, atunci lacrimile noastre sunt cea mai bună dovadă că ne permitem să fim sinceri, că avem curajul să ne arătăm adevărata față înaintea tuturor. 

A simți nu este un lucru rău

Pe cât sunt de lăudate sentimentele pozitive, pe atât sunt de înfierate și de blamate emoțiile negative pe care le toți le resimțim, precum teama, tristețea sau furia. 

Dar a nega aceste sentimente înseamnă a nega însăși natura noastră umană. Ele există și trebuie să depășim prejudecata că nu pot fi exprimate în fața celorlalți, stereotipurile care ne îndeamnă să ne arătăm tot timpul echilibrați și controlați. 

Dacă pretindem mereu că ne este bine și încercăm să ne reprimăm și să ne ignorăm emoțiile, în noi are loc o transformare cu efecte profund negative: nu mai recuoaștem cine suntem, ne încărcăm de emoții distructive și avem sentimentul că suntem în capcană, că nu mai avem nicio scăpare. Legăturile noaste își pierd autenticitatea, pentru că mereu scoatem la înaintare doar o mască, nu adevăratul nostru chip. 

Lacrimile sunt un dar

Atunci când cineva plânge, ne grăbim imediat să-l alinăm, să îl facem să-și schimbe starea și să-l distragem de la sentimentele sale. Într-un cuvânt, să negăm emoțiile pe care le simte în acel moment. Chiar și copiilor le spunem mereu să nu mai plângă și încercăm să-i consolăm și să-i păcălim cu tot felul de subterfugii.

Dar este aceasta atitudinea corectă? Doar pentru că am învățat-o, la rândul nostru, în familie și în societate, nu înseamnă că este o atitudine justă. Plânsul nu este un lucru de care să ne fie rușine, pe care să-l ascundem și să-l considerăm un semn de slăbiciune. 

Plânsul te poate ajuta să treci peste durere, să descarci povara emoțională, să vezi lucrurile mai clar și să te eliberezi de tensiune. Prin toate aceste efecte, plânsul este un dar, care ne face să ne simțim mai bine și cu inima mai ușoară. 

chip ploaie

Când plângem, lăsăm lucrurile pe care le simțim să curgă, le recunoaștem și, la nevoie, le înfruntăm în mod corect. În loc să fim prizonieri ai propriilor sentimente sau să fugim de ele, le acceptăm, le trăim și apoi le lăsăm să treacă.

Plânsul este o parte foarte benefică a vieții, care ne ajută să reducem stresul, are un efect liniștitor și este o modalitate excelentă de a ne autocalma. Lacrimile poartă cu ele suferința din interior, o curăță și o lasă să curgă în afara noastră.

Lacrimile sunt benefice pentru sănătate

Dacă am ști cât de benefice sunt lacrimile pentru noi, probabil că nu ne-am mai abține să plângem atunci când simțim nevoia și nu ne-am mai ascunde. 

Lacrimile emoționale au beneficii aparte pentru sănătate. Biochimist și „expert în lacrimi”, dr. William Frey de la Centrul Medical Ramsey din Minneapolis a descoperit că lacrimile reflexe sunt 98% apă, în timp ce lacrimile emoționale conțin și hormoni de stres care se excretă din organism prin plâns.

După ce a studiat compoziția lacrimilor, dr. Frey a constatat că lacrimile emoționale elimină acești hormoni și alte toxine care se acumulează în timpul stresului. Studii suplimentare sugerează, de asemenea, că plânsul stimulează producția de endorfine, așa-numitele „molecule ale fericirii”. De aceea, plânsul ne alină mult mai bine decât încercarea cuiva de a ne opri lacrimile.   

Plânsul este marca inteligenței noastre emoționale

Plânsul ne face să ne simțim mai bine, chiar și atunci când o problemă persistă. Pe lângă detoxificarea fizică, lacrimile emoționale vindecă inima.

Am învățat să ne reținem lacrimile din cauza părinților, care nu ne-au încurajat să plângem, a societății care ne spune că suntem slabi atunci când ne arătăm lacrimile. Stereotipuri precum „Bărbații nu plâng”, „Oamenii puternici nu plâng” ne-au distorsionat modul de a vedea lacrimile, de a înțelege valoarea lor.

Noua paradigmă spune tocmai contrariul: o femeie este puternică tocmai atunci când are puterea de a-și arăta sentimentele, conștiința propriilor emoții și nu se teme să fie autentică.

femeie trista

Încercați să vă eliberați de concepțiile învechite și false despre plâns. Este bine să plângi! Este sănătos să plângi! Lacrimile ne ajută să facem față stresului, tristeții, pierderii, astfel încât să putem continua să trăim cu inimile deschise. Dacă suprimăm plânsul, avem toate șansele să ajungem la depresie.

Atunci când cineva plânge în fața voastră, nu vă grăbiți să-l consolați, ci lăsați-i acest dar incredibil al lacrimilor. Iar dacă își cere iertare pentru plânsul său, asigurați-l că ați primit lacrimile lui cu recunoștință, ca pe o dovadă a deschiderii sale către voi și a puterii de a fi autentic.

Surse foto: Pixabay, Unsplash, Pexels

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!