Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Am peste 30 de ani, nu vreau să mă mărit sau să am copii și nu e treaba ta să imi spui ce să fac cu viața mea

Vineri, 25.09.2020
de Alina Maria Chirita

Nu cred că există zi în care să nu aud: "Oh, Diana, abia aștept să te căsătorești!". Iar răspunsul meu este mereu: "Nu vreau să mă căsătoresc și nici să am copii." Toți mă judecă și încearcă să mă convingă de mersul firesc al lucrurilor, că ar trebui să mă comport într-un anumit fel pentru că societatea o cere. 

Am o prietenă care nu și-a dorit niciodată copii, i-a îndeplinit doar dorința soțului și acum își urăște viața pentru că este supraponderală și nu își poate urmări niciunul dintre visuri. Nu știu cum să vorbesc despre acest subiect fără să intru în polemică, așa că mă gândesc la modalități de a mă exprima fără să mă cert cu alte femei care îmi spun că habar nu am despre ce vorbesc, despre ce-mi doresc sau cum să iau propriile decizii, deoarece ele cred că sunt infantilă și că toate femeile ar trebui să vrea aceste lucruri de la viață. Peste tot în lume, în toate culturile, femeile sunt presate să se căsătorească și să aibă copii, iar eu la rândul meu au fost învățată de mică despre importanța întemeierii unei familii.

Voi încerca să fiu cât mai concisă posibil. Urăsc să explic, pentru că, de ce ar trebui să o fac?

Trauma copilăriei

Nu am visat niciodată la căsătorie. Nu am crezut niciodată că acest lucru îmi va aduce fericire. Nu am aspirat niciodată la asta. Nu m-am întrebat niciodată cu cine mă voi căsători când voi fi mai mare. Am fost exact opusul fetițelor de vârsta mea: nu am avut vise despre decorul, tema sau rochia de la nuntă. Nu am înțeles ce înseamnă căsătoria și nu am vorbit niciodată despre asta acasă. Ani de zile, am lucrat cu miresele ca make-up artist. Mereu am simțit o fericire imensă pentru mirese și miri, dar totuși nu am simțit niciodată o tentă de gelozie. 

În copilărie, i-am văzut de multe ori pe părinții mei certându-se și mă gândeam mereu că eu nu vreau asta. Cred că este o traumă din copilărie, acele întâmplări m-au transformat în femeia cinică de acum, deconectată emoțional pur și simplu. Am fost întotdeauna o singuratică, o visătoare. Nu am avut niciodată o relație reală. Și credeți-mă, muncesc mult să mă descopăr. Am un jurnal, meditez și mă uit în profunzime pentru a-mi da seama cine sunt și ce vreau în această viață. Am făcut și cursuri de psihologie, așa că știu cum să fac chestia asta cu autoanaliza.

Succes, libertate

Deci la ce visam de când eram mică? La succes. Nici o femeie nu admite acest vis. Sau, mai degrabă, este ignorat ca "supliment" al căsătoriei, un job secundar, un hobby, deoarece munca ta reală ca femeie constă în a fi gospodină și mamă.

Obsesia mea a fost întotdeauna să am succes. Am vrut să-mi valorific toate talentele. Am vrut să devin scriitoare, pictoriță, cântăreață, make-up artist. Am vrut să îmi folosesc toată energia creativă și să câștig destui bani pentru a mă întreține, astfel încât să pot călători și să explorez lumea. Nu am avut nicio problemă să-mi urmez singură visele. Nu mi-am imaginat niciodată un soț alături sau copii. Mi-am imaginat că voi face totul singură și că voi întâlni oameni mișto pe parcurs. Ieri am împlinit 34 de ani. Nimic nu s-a schimbat în modul meu de gândire.

Pentru mine, succesul înseamnă libertate

Deci, ceea ce vreau, într-adevăr, este libertatea mea. Am fost numită libertină. Nu mă descurc bine cu status quo-ul. Nu-mi place autoritatea și nu-mi place să mi se spună ce să fac. Îmi urmez inima și aștept propriile instrucțiuni pentru a-mi spune care ar trebui să fie următorul meu pas.
Credeți-mă, am încercat să mă conformez. M-am apropiat de căsătorie de dragul acesteia și, de fiecare dată, Dumnezeu mi-a dat o palmă și mi-a spus: "Nu ți-am spus să nu mergi în acea direcție? De câte ori trebuie să-i iau pe acești bărbați de lângă tine pentru a-ți învăța lecția?"

Când dragostea eșuează

Când aveam vreo douăzeci de ani, am pus ochii pe un tip arătos. După ce am vorbit cu o mulțime de femei căsătorite despre cum au găsit iubirea adevărată, am descoperit, prin cercetările mele, că majoritatea femeilor au avut un fel de plan: au pus ochii pe un tip și l-au manipulat subtil, pentru a-l face să se îndrăgostească de ele. 

Așa că m-am gândit în sinea mea, hei, pot să fac asta. M-am rugat să am și eu o relație și, când l-am întâlnit pe acest tip, am decis că el este alesul. Aveam să-l iubesc pe acel om. Am fost împreună de mai bine de doi ani și, oricât de mult m-a dus el prin roller-coastere emoționale, l-am iertat, pentru că eram hotărâtă să-l fac soțul meu. L-am iubit. Și în felul său ciudat și de neînțeles și el m-a iubit. Așa că, atunci când m-a părăsit - pentru totdeauna de data asta - am terminat-o de tot. Într-o manieră pozitivă.

Tot ce credeam despre mine și despre cine trebuia să fiu s-a destrămat. Ce ușurare a fost, să las totul. Să realizez că aș putea fi altcineva, că nu trebuia să fiu această femeie care s-a forțat să se căsătorească pentru a demonstra că are puterea de a iubi.

Pentru că, să recunoaștem. O parte din atracția logodnei și a căsătoriei este să le spui oamenilor că ai fost ales de cineva. Această relație eșuată m-a schimbat la nivel celular. Nu mai sunt fata care obișnuia să se întrebe: "Poate că nu știu cu adevărat ce vreau. Poate că trebuie să întâlnesc tipul potrivit. Poate că nu sap suficient de adânc și nu mi-am vindecat trauma. Poate că trebuie să încerc mai mult."

Nu există prințul pe cal alb

Acum am și mai multe motive să nu cred în basme. Da, este o profeție care se împlinește, dar este profeția mea. Când eram mică, știam că nu vreau căsătorie sau copii și, nimic nu s-a schimbat atunci când am devenit adult. Atunci când fiecare relație în care îmi investesc sentimentele eșuează, am o voce copleșitoare în mine care spune că nu am fost menită pentru asta, cel puțin nu pentru moment.

"Nu vrei copii?!"

Nu, mulțumesc Sunt mult prea egoistă. Dacă urmează să fiu judecată pentru că sunt singură, vreau să fiu judecată pentru relațiile mele în ansamblu, nu pentru atașamentul meu față de o singură ființă umană. Nu sunt traumatizată. Nu-mi reprim instinctele materne. Nu sunt o persoană oribilă. Sunt o persoană egoistă, da, dar nu este un lucru rău. Sunt suficient de onestă să recunosc și sincer nu mă tem că mă judecați pentru că am spus-o.

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!