De ce bărbaților le ia mai mult să treacă peste fosta relație decât femeilor
Toate am întâlnit cel puțin o dată în viață un băiat sau un bărbat care era încă ancorat în trecutul lui amoros. Chiar dacă ieșirea din fosta relație s-a produs cu mult timp în urmă, acea persoană era blocată pe amintirile cu partenerul anterior. Acest lucru poate dovedi faptul că bărbații trec mai greu peste o despărțire decât femeile.
Există chiar și un studiu care arată că femeile se recuperează mai ușor, pe când unii bărbați nu își revin niciodată după o despărțire bruscă, ce le-a provocat răni emoționale.
„Întotdeauna am avut o teorie legată de faptul că bărbații sunt un fel de vânători. Le place urmărirea și par să fie mai atrași de o femeie care nu este la îndemâna lor. Când ea încheie relația, această respingere le-ar putea afecta din plin încrederea și stima de sine.”, a spus Toni Coleman, psihoterapeut, psiholog de cuplu și mediator de divorț.
Conform specialiștilor, bărbații cu stimă de sine scăzută se vindecă mai greu de rănile provocate de o relație eșuată. Nu vor mai avea încredere nici în alte persoane în viitor. „Am multe imagini în minte cu bărbați care au plâns la terapie după ce au fost părăsiți. Tot ei sunt cei care își fac speranțe atunci când nu este cazul.”, a mai spus Toni Coleman.
De asemenea, bărbații sunt orgolioși, ei nu pot accepta că ceva nu a mers bine în cuplu și încearcă să împacheteze totul frumos. Găsesc ceva bun în orice greșeală și trag de relație cu orice preț ca să nu se constate eșecul. Dacă văd că s-au luptat în zadar, dezamăgirea trăită va fi și mai mare. Vor considera decizia partenerei nedreaptă și vor spune că nu meritau să fie părăsiți. Chiar dacă la nivel formal vor accepta despărțirea, în mintea lor vor nega ce s-a întâmplat.
„Bărbații simt șocurile mai intens. Cu cât șocul pierderii este mai mare, cu atât este nevoie de mai mult pentru recuperare.”, spunea doctorul Gary Brown care este terapeut de familie.
Bărbații pot suferi mai mult și pentru că nu au curaj să vorbească despre ceea ce simt. Se tem să nu fie judecați de cei din jur dacă recunosc că le este greu să treacă peste ce a fost în trecut. Știm cu toții că atunci când nu vorbești despre problemele tale ele se adâncesc și devin tot mai mari, cu fiecare zi ce trece.
Citește și: 10 frici secrete ale bărbaților despre care 90% dintre ei nu vor vorbi niciodată
Societatea tradițională consideră că bărbații trebuie să fie puternici și să nu își arate sentimentele. Tocmai de aceea ei sunt mai puțin încurajați de cei din jur, în vreme ce femeile primesc consolare din toate părțile atunci când trec printr-o despărțire. Acesta este un lucru greșit, pentru că din punct de vedere emoțional ambii parteneri pot fi egali atât în suferință, cât și în trăiri. Într-o relație în care amândoi se implică, este clar că amndoi vor suferi când drumurile se despart.
„Bărbații înclină foarte mult spre convingerea că ar trebui să poată face față propriilor probleme și să le rezolve singuri. Cererea ajutorului a fost întotdeauna percepută ca o slăbiciune. În generațiile anterioare gluma era că bărbații nu se opreau și nu cereau indicații de orientare atunci când se rătăceau. Conduceau ore întregi, pierduți, dar refuzau să ceară ajutor și încercau să găsească singuri destinația. Așa erau bărbații. GPS-ul a schimbat acest lucru, dar înțelegeți ideea: băieților nu le place să fie vulnerabili sau să pară slabi.”, a explicat psihoterapeutul Toni Coleman.
Este de la sine înțeles faptul că acum trăim alte vremuri, în care se dorește atingerea unui echilibru și recunoașterea egalității pe toate planurile între femei și bărbați. Dacă și ei ar înțelege că este perfect normal să vorbești despre suferințele tale, probabil că s-ar videca mai ușor. Atât bărbații, cât și femeile ar trebui să ceară ajutor dacă nu pot trece peste o despărțire.
Ce este de făcut ?
Specialiștii recomandă să nu rămânem într-o relație cu un partener care încă se gândește la fosta pentru că acest lucru va aduce suferință pentru amândoi. Trebuie să îl lăsăm liber să se vindece și să intre într-o relație abia când este din nou pregătit.
Mersul la psiholog și discuțiile deschise cu prietenii îl vor ajuta să accepte realitatea. Acceptarea este primul pas spre vindecare. Probabil nu vor uita niciodată persoana pe care au iubit-o, dar trebuie să înțeleagă că ea nu se mai întoarce și că trebuie să meargă mai departe.
Dacă îl placi și simți că poți să îl aștepți până se vindecă, acest lucru va fi stimulator și pentru el. Va observa că cineva are încredere în el și va avea motive să facă tot ce îi stă în putință ca să fie capabil de o relație cu tine. Dar dacă vezi că durează exagerat de mult, nu este cazul să îți compromiți fericirea pentru cineva care nu luptă pentru tine.
Citește și: De ce vor bărbații întotdeauna să se împace cu fostele
Surse articol: NBCnews, Dailytimes, Deccanchronicle
Surse foto: Istockphoto