Opt lucruri pe care le regreți la bătrânețe

Opt lucruri pe care le regreți la bătrânețe

Viorica Ghinea, redactor

Viața ar fi mult mai frumoasă dacă nu am avea niciun fel de regrete, dar, din păcate, este imposibil să nu trecem prin aceste stări de melancolie și frustrare. Bătrânețea este perioada în care suntem cel mai mult chinuiți de ele. Oamenii realizează atunci că au lăsat timpul să li se scurgă printre degete și că nu au făcut nimic măreț în viața lor, că nu au luptat mai mult pentru visurile lor, că au pierdut anumite persoane și că nu au făcut nimic să le rețină alături.

Ca să nu ajungi să te întrebi la bătrânețe „Ce s-ar fi întâmplat dacă...?”, ține cont de aceste lucruri pe care oamenii ajung să le regrete în ultimii ani de viață.

1. Frica de schimbare

Mulți oameni în vârstă regretă că nu au avut mai mult curaj să își schimbe viața și că au fost lași chiar atunci când trebuiau să fie mai siguri pe ei ca niciodată. Lasă temerile deoparte și luptă pentru ceea ce îți dorești mai mult în viață. Chiar dacă vei da greș în unele privințe, măcar vei ști că ai încercat. Astfel, nu vei mai fi chinuită toată viața, în special la bătrânețe, de ce ar fi putut să fie dacă...

2. Rămânerea într-o relație toxică

Dacă anii bătrâneții îi găsește alături de o persoană nepotrivită, cu siguranță oamenii regretă că au rămas atâta vreme cu ea, deși nu i-a făcut niciodată fericiți. Aceasta este o lecție de viață importantă, una la care ar trebui să te gândești bine dacă simți că ești într-o relație toxică.

3. Faptul că nu au călătorit mai mult

Odată ajungi la vârsta a treia, oamenii își dau seama că nu au călătorit suficient și realizează că nici nu vor mai avea ocazia să facă drumețiile la care au visat. Nu îți face prea multe planuri de viitor, ci profită mereu de clipa prezentă. Ea este cea care îți poate aduce cu adevărat ceea ce îți dorești.

4. Pierderea șansei de a spune „Te iubesc!”

Poate că un astfel de moment este frustrant, dar și mai deranjantă va fi acea clipă când vei realiza că ai greșit că nu i-ai spus celui drag cât de mult înseamna pentru tine. Nu trebuie să îți fie frică niciodată să spui 1Te iubesc!”. Mai degrabă ar trebui să te ferești să spui lucruri urâte celor din jurul tău. Cele frumoase, cuvintele spuse din inimă, nu au cum să îi rănească, ci doar îi vor face să se simtă speciali.

5. Prea multă grijă de ceea ce spun cei din jur

Indiferent ce faci cu viața ta, tot timpul vor exista oameni care să te critice, așa că nu ar trebui să te mai ghidezi după opiniile altora. Învață să te detașezi și să lupți pentru ceea ce îți dorești de la viață. Nu renunța la visurile tale doar pentru că alții nu sunt de acord. Până la urmă, nu este vorba despre destinul lor, ci despre al tău. Ai dreptul să îl creionezi exact așa cum îți dorești.

6. Punerea altora pe primul plan

Nu ai cum să nu îi pui pe cei dragi pe primul plan din când în când, însă trebuie să știi când este momentul să te gândești mai mult la tine și mai puțin la ei. Ai dreptul la fericire și îl vei obține doar atunci când te vei ridica în picioare și vei lupta pentru ceea ce vrei să ai.

7. Prea multă muncă

Un alt regret pe care îl au oamenii în vârstă are legătură cu faptul că au muncit prea mult la viața lor. Atunci considerau că doar așa vor reuși, poate chiar și-au atins unele țeluri, însă au uitat să se bucure de ceea ce le oferea viața mai frumos. Petrece mai mult timp cu cei dragi, nu îți neglija pasiunile și relaxează-te. Ai nevoie de toate aceste comori în viața ta, așa că nu ar trebui să le neglijezi.

8. Renunțarea la o persoană dragă

De multe ori, din diferite motive, oamenii cred că este simplu să renunțe la o persoană care i-a supărat cu ceva. Atunci nu mai țin cont de legătura lor, ci se gândesc că nu îi vor simți prea mult lipsa, dar timpul îi face să înțeleagă altceva. La bătrânețe vor apărea multe regrete legate de faptul că au renunțat atât de ușor la acel om drag (fie el prieten, iubit ori rudă).

Gândește-te cu atenție la aceste regrete pe care le au oamenii la bătrânețe și încearcă să schimbi ceva în viața ta. Nu îți fie teamă să lupți pentru ceea ce îți dorești, nu te mulțumi cu lucruri care nu te fac fericită, ci încearcă mereu să schimbi ceea ce nu îți face bine.

Citeste și cinci mesaje de regret pe care le au oamenii pe patul de moarte!

Articolul urmator
6 băuturi care te ajută să reglezi nivelul glicemiei
6 băuturi care te ajută să reglezi nivelul glicemiei
De ce boala vei suferi la batranete?
Incepe quiz
De ce boala vei suferi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - psihologie

    1. 8 exerciții antistres pe care le poți face acasă (260 vizite)