Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Reconstrucția mamară, povestea unor învingătoare!

Joi, 26.04.2018
de Andreea Marinescu

Cancerul mamar nu mai este de mult un subiect străin pentru românce. Și pentru că răul nu are voie să câștige, există femei care luptă și oameni alături de ele care să le dea putere pe lângă familie și prieteni. Dr. Ina Petrescu, Medic Primar în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, Doctor în Științe Medicale, este unul dintre aceștia.

Găsește mereu soluții pentru a le oferi pacientelor sale șansa de a-și recâștiga feminitatea, de a face un ultim pas către ceea ce au fost și cum spun chiar ele, de a fi o versiune îmbunătățită a propriei persoane. Fie că este vorba despre Programul Național de Reconstrucție Mamară, fie cu ajutorul Asociațiilor care se implică în această cauză, ea le susține atât fizic cât și moral punând activ un “umăr” în această luptă.

femeie la clinica zetta

Peste 8000 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer mamar. Multe dintre cele care îl depistează la timp și au șanse de vindecare rămân traumatizate și mutilate pentru tot restul vieții, cu unul sau ambii sâni extirpați. Mai grav, puține știu că pot apela fără griji la reconstrucție și că boală nu va recidiva din această cauza. Îngrijorător este și faptul că, deși Programul Național De Reconstrucție Mamară decontează anual până la 800 de proteze, doar aproximativ 200 de femei sunt informate și aleg să facă acest pas.

În acest scop, Dna. Doctor Ina Petrescu s-a decis să facă de câte ori este posibil grupuri de informare pe această temă, iar cu ajutorul pacientelor sale reușește să demonteze mituri, să ajute viitoarele paciente să acceseze Programul și să aducă zâmbete pe buzele unor femei greu încercate, însă minunate. Este o continuă muncă de echipă. Alături de Dr. Ina Petrescu sunt psihologi, Clinica Zetta, Dr. Dragoș Zamfirescu, fondatorul acesteia - un reputat chirurg plastician și microchirurg - Asociația Zetta, Asociația Mame și Muzeul Satului care a pus la dispoziție cu deschidere locația întrunirilor.

barbat si femeie care vorbesc

Ele nu sunt susținute cu adevărat în acest demers considerat până nu de mult estetic, nicidecum funcțional, însă efectele negative asupra moralului se resimt ducând la depresii profunde și de cele mai multe ori destabilizează viața personală, socială și profesională.

„Pierderea unui sân este echivalentul pierderii unei rude, ca impact emoțional asupra unei femei.”, spune Simona Baluta, una dintre pacientele Doamnei Dr. Ina Petrescu.

Ultima întrunire de acest tip a avut loc într-o locație superbă, chiar la Muzeul Satului, prin bunăvoința și cu sprijinul necondiționat al Doamnei Paula Popoiu, Manager General. Peste 60 de femei cu reconstrucție mamară sau care și-au dorit să afle direct de la sursă ce presupune această “călătorie” spre reconstrucția trupului și a spiritului. Printre parteneri s-a aflat Dr. Dragoș Zamfirescu, Doctor în Științe Medicale, Medic Primar în Chirugie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, fondator al Clinicii Zetta și al Asociației Zetta, unul dintre cei mai înflăcărați susținători ai acestei cauze.

multime care pozeaza

Tratamentul modern al cancerului mamar cuprinde și etapa reconstructivă, prin care se recrează cu țesut propriu sau implant mamar un nou sân care să aibă aspect formă, volum, proiecție și consistență cât mai aproare de sânul sănătos. Operația se poate efectua simultan cu mastectomia, însă în cazurile care necesită radioterapie se va face secundar, ca intervenție separată. Reconstrucția sânului se face după evaluarea oncologică și ea nu modifică riscul de recidivă al bolii iar monitorizarea ecografică sau mamografică trebuie să continue.

 “Reconstrucția sânului nu este un moft, nu este o operație estetică, ci o intervenție necesară restabilirii anatomiei feminine. Este operația care are un impact imens asupra femeilor care au învins cancerul mamar, ea reda încrederea în sine și bucuria de a trăi. Dacă la primul consult femeia cu mastectomie vine adesea tristă, cu o cicatrice pe corp dar cu o rană vie în suflet, la controalele după operație am văzut schimbări spectaculoase: femeile încep să se machieze, să redevină cochete, feminine. Multe dintre doamnele care au fost părăsite în momentul diagnosticului de cancer mamar (da, unii bărbați abandonează din cauza fricii de necunoscut, de boală, de rău) și-au refăcut viață de cuplu. De asemenea, reintegrarea socio-profesională este tot o consecință a creșterii stimei de sine. Reconstrucția sânului aduce astfel calitate vieții, concept formulat pentru prima dată de Aristotel!”, Dr. Ina Petrescu.

Paciente de la 28 până la 69 ani ne arată că vârsta nu este o limită pentru reconstrucția mamară, singurele contraindicații fiind stadiul avansat de boală, prezența unor alte boli cronice dezechilibrate, precum diabetul sau bolile cardiovasculare. Cel mai important factor este ca femeia să își dorească.

multime adunata la poza

Iată ce înseamnă curaj, putere de a merge mai departe, de a transforma lacrimile în zâmbete, de a-ți recâștiga feminitatea atunci când societatea îți spune că nu contează. Cel mai mult de admirat este dorința de a oferi mai departe, de a da o mână de ajutor și de a împărtăși cu alte femei minunate această bucurie. Pacientele care deja au trecut prin intervenția de reconstrucție mamară s-au implicat activ și au venit de fiecare dată pentru a fi alături celor care au nevoie de ele.

“După intervenție m-am schimbat extraordinar de mult! De aceea, nu spun că am redevenit ceea ce eram înainte, ci o versiune mai bună a mea. Atunci am simțit că am depășit tot coșmarul prin care am trecut și am început să văd într-adevăr viața altfel.” Mari Tudorache, o altă pacientă învingătoare a doamnei Dr. Ina Petrescu.

“Vreau să mulțumesc din tot sufletul marii familii care a făcut din evenimentele acestea unele memorabile! Un pas spre viitor, un prim pas al susținerii reciproce, al adevărului, al curajului și nu în ultimului rand al spiritului feminin care mereu învinge! Sper la cât mai multe reconstrucții, la cât mai multe suflete împlinite și de ce nu, poate vom reuși să schimbăm ceva.”, spune Dr. Ina Petrescu, care invită pe oricine este sau are pe cineva drag în această situație, să afle mai multe detalii pe site-ul său www.inapetrescu.ro. Puterea de a face bine este în mâinile noastre, ale tuturor.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!