Nu Skin

Sedentarismul te îmbătrâneşte cu 8 ani!!

Luni, 23.01.2017
de Andreea Baluteanu

Nu putem acuza titlul acestui articol că ne provoacă surprize prea mari, dat fiind faptul că eram conştiente de impactul negativ al sedentarismului din viaţa noastră. Deşi imaginea lor este atât de apetisantă, serile petrecute pe canapea şi weekendurile de răsfăţ în pat, cu un bol de popcorn şi un maraton de seriale, ne afectează profund sănătatea.

Până acum nu eram însă decât vag alarmate, deoarece oamenii de ştiinţă se exprimau (din fericire pentru conştiinţa noastră) ambiguu cu privire la consecinţele dezastruoase ale sedentarismului. Această situaţie a luat sfârşit, iar acum ştim care este principalul efect al vieţii petrecute la orizontală: ne îmbătrâneşte cu 8 ani! Află din rândurile de mai jos care este explicaţia oamenilor de ştiinţă!

Mai bătrâne cu 8 ani: efectele sedentarismului asupra noastră

Ne petrecem minimum 8 ore pe zi aşezate pe scaunul (ergonomic, în cele mai fericite situaţii) de la birou, ceea ce ne oboseşte peste măsură. E explicabil de ce, odată ajunse acasă, ne tolănim pe canapea, cu un pahar de vin roşu în mână şi o porţie aburindă de paste, curioase să vedem ce au mai făcut eroii noştri preferaţi. Iar patul a devenit gazda noastră binevoitoare de weekend şi deja nu mai este doar centrul nopţilor de pasiune sau de odihnă: în el citim (în cel mai bun caz), răsfoim reviste, ne uităm la TV, mâncăm sau ne întreţinem cu smartphone-ul şi cu tableta.

femeie canapea pahar de vin

Bolile de inimă, instalate de la vârste timpurii, durerile de spate, diabetul şi obezitatea sunt numai câteva dintre efectele pe termen lung ale sedentarismului. Ele conduc, în mod invariabil, fie la o bătrâneţe grea, fie la o moarte timpurie.

Iar dacă te regăseşti şi tu în scenariul de mai sus, poţi adăuga o nouă consecinţă terifiantă pe lista lungă şi neagră a efectelor negative ale sedentarismului: îmbătrânirea precoce a trupului. Dacă intrigile lungi şi întortocheate din „Game of Thrones” îţi pot ţine creierul în priză, în combinaţie cu canapeaua confortabilă, nu au decât efecte negative asupra corpului tău: pe lângă afecţiunile de mai sus, acum adaugă ani vârstei tale din buletin. Eşti o adeptă a sincerităţii? De acum încolo, când cineva te întreabă câţi ani ai, nu ezita să plusezi cu 8 numărul tău real, pentru că se pare că e vârsta cea adevărată!

Îl poţi învinovăţi pe Aladdin Shadyab, doctor la University of California San Diego, pentru faptul că ţi-a furat pacea. Deşi numele său pare desprins din basme, concluziile la care a ajuns nu sunt deloc pozitive!

Specialistul a inclus în studiul său peste 1500 de femei aflate la menopauză şi s-a concentrat pe nivelul lor de activitate fizică. Dorind să obţină cât mai multă acurateţe, el a renunţat însă la întrebările caracteristice sondajelor şi a măsurat cu aparatură performantă gradul lor de implicare fizică.

Doctorul s-a concentrat în special pe efectele lipsei de mişcare la nivel celular, observând stadiul în care se aflau telomerii (porţiune de ADN de la capătul cromozomilor liniari), despre care ştiinţa consideră că sunt noul elixir al tinereţii fără bătrâneţe. Astfel, se pare că, pe măsură de înaintăm în vârstă, dimensiunea telomerilor se diminuează, ei devenind un exponent al vârstei noastre.

femeie canapea tableta

Primele rezultate obţinute de Shadyab nu au fost prea concludente, dar, odată ce a renunţat să se concentreze asupra femeilor care bifau minimum 30 de minute de activitate fizică pe zi, a observat primele diferenţe! Astfel, în cadrul respondentelor care nu erau active fizic, cele sedentare pentru mai mult de 10 ore pe zi aveau telomeri mai scurţi decât cele care, deşi nu depuneau efort, nu îşi petreceau atât de mult timp aşezate. După cercetări minuţioase, specialistul a ajuns şi la o cifră exactă: diminuarea telomerilor era echivalentă cu 8 ani în plus, procentul cu care femeile sedentare îmbătrâneau, în comparaţie cu cele care nu petreceau atât de mult timp aşezate.

Aşa cum era de aşteptat, femeile care efectuau orice formă de mişcare, pentru minimum 30 de minute pe zi, nu prezentau niciun procent de scurtare a telomerilor.

Iar aceasta este şi raza de speranţă pe care o întrezărim, la capătul tunelului lung şi negru, reprezentat de rezultatele acestui studiu! Chiar dacă natura muncii tale te obligă să rămâi aşezată pentru mai mult de 10 ore pe zi, poţi contracara efectele negative practicând sport, cu intensitate moderată spre ridicată, pentru minimum 30 de minute zilnic. Nu e mult şi, cu siguranţă, nu e imposibil!

Tu ce părere ai despre rezultatele studiului întreprins de doctorul Shadyab? Eşti una dintre victimele sedentarismului?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!