Simptomele care demonstrează că poți avea experiențe paranormale

Simptomele care demonstrează că poți avea experiențe paranormale

Redactor Andreea Baluteanu

Poate că nu ți s-a întâmplat niciodată să experimentezi senzația de a fi în afara corpului tău, dar cu siguranță ai auzit de persoane care au trecut prin așa ceva. Dacă ai avut până acum tendința de a nu le da crezare sau, dimpotrivă, de a-i considera protagoniști ai unui eveniment paranormal sau spiritual, află că știința nu este de acord cu tine!

Dimpotrivă, cercetătorii consideră că aceste experiențe de neînțeles, aparent supranaturale, pleacă de fapt de la probleme de sănătate! Află despre ce este vorba din rândurile de mai jos!

De ce boală suferi, dacă ai experiențe în afara trupului

Spune sincer: ce reacție ai fi avut dacă o persoană apropiată, una în care ai încredere, ți-ar fi mărturisit că a comunicat cu Lumea de Dincolo, că a avut o experiență în afara corpului sau că s-a dedublat? Cu siguranță, atitudinea ta ar fi depins, în mare, de propriul caracter sau de relația pe care o întrețineai cu omul care te-a șocat: poate că l-ai fi crezut, considerându-l protagonist al unei experiențe supranaturale sau, dimpotrivă, ai fi început să te îndoieşti de facultățile sale mintale!

dedublare

Ce ar fi trebuit de fapt să faci? Să îl trimiți la un ORL-ist sau la un neurochirurg! Conform unui studiu desfășurat în Franța, la Universitatea Aix-Marseille, senzația de amețeală stă în primul rând la baza experiențelor în afara trupului, fiind la rândul ei cauzată de probleme ale urechii interne. Astfel, analizând răspunsurile oferite de cei 210 de participanți la studiu, dintre care jumătate suferiseră de episoade de amețeală constante în ultima perioadă, iar ceilalţi nu, oamenii de știință au constatat că în primul grup procentul de incidență al contactelor cu Lumea de Dincolo era de 14%, în timp ce în al doilea de doar 5%: aproape de 3 ori mai mult.

Iar amețeala își avea originea în urechea internă, în zona aparatului vestibular. Afecțiunea poartă numele de sindrom vestibular sau vertiginos și presupune complexele simptomatice apărute ca urmare a unor leziuni. Pe lângă ameţeală, simptomele prezentate includeau și dezechilibre și vedere în ceață.

Desigur, cercetătorii nu au restrâns paleta problemelor de sănătate ale celor care experimentau astfel de fenomene doar la problemele cu urechea internă. Conform lor, pacienții care păreau să comunice cu Lumea de Dincolo sufereau sau avuseseră parte în trecut de episoade de depresie, anxietate, depersonalizare sau de migrene dureroase și accentuate.

fantoma

Iată cum descria unul dintre participanții la studiu experiența în afara corpului, citat de iflscience.com: „mă simțeam ca și cum aș fi fost în afara mea. Ca și cum nu aș mai fi trăit în mine”, în timp ce altul mărturisea că „eram împărțit în două persoane, una care nu își schimbase poziția, iar cealaltă în dreapta sa, părând să nu fie de pe această lume. Apoi cei doi indivizi somatici s-au apropiat unul de altul, s-au contopit, iar senzația de vertij a încetat”.

Deși experții nu au găsit însă o explicație științifică exactă a corelației dintre experiențele în afara trupului și problemele urechii interne, ei înclină să creadă că funcția aparatului vestibular, de a controla echilibrul și mișcările ochiului, este compromisă și astfel te determină să crezi că ai luat contact cu Lumea de Dincolo.

Deși aceste probleme de sănătate nu sunt neapărat grave, mai ales dacă cel e experimentează este conștient de ele și nu suferă și de afecțiuni psihice, este recomandat să consulte un medic de specialitate.

Tu ce părere ai? Ai avut vreodată impresia că ai comunicat cu Lumea de Dincolo, pentru a afla acum că de fapt totul pornea de la urechea ta internă?

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Vânătaie la ochi:5 motive pentru care te poți confrunta cu asta
Vânătaie la ochi:5 motive pentru care te poți confrunta cu asta
Ai puteri paranormale? Fă quiz-ul și află!
Incepe quiz
Ai puteri paranormale? Fă quiz-ul și află!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.