Stiința explică: ce traume se întâmplă în corpul tău când gândești prea mult

Stiința explică: ce traume se întâmplă în corpul tău când gândești prea mult

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Atunci când gândești prea mult, atât mintea, cât și trupul tău pot fi afectate, în încercarea de a găsi soluții la probleme care, adesea, nici măcar nu există. De multe ori, creăm probleme, ca să ne angajăm în ruminații, ne gândim la trecut și la viitor, la toate lucrurile nerezolvate din viața noastră, facem planuri, ne amintim conflicte. Toate acestea dăunează organismului nostru și ne întunecă luciditatea. Viața ar putea fi mult mai simplă, dacă ne-am permite, pur și simplu, să experimentăm existența, în loc să stăm s-o analizăm.

ce se intampla cand gandesti prea mult

Din păcate, gândirea în exces a devenit o adevărată epidemie în lume, pe măsură ce viețile noastre au ajuns din ce în ce mai complicate. Un studiu de la Universitatea din Michigan demonstrează că peste 735% dintre adulții cu vârste între 25 și 35 de ani și peste 52% dintre persoanele între 45 și 55 de ani gândesc prea mult. 

Ai putea crede că gândirea exagerată te ajută să rezolvi mai multe probleme, dar știința nu este de acord cu acest lucru. Dimpotrivă, ruminația creează mai multe probleme, în loc să le rezolve. 

Ce determină în corp gândirea în exces

1. Poate scurta durata de viață

Conform unui studiu de la Harvard University, gândirea exagerată poate fi corelată cu scurtarea duratei de viață. Ruminația îți poate răpi câțiva ani din  viață, din cauza stresului  creat de gândurile în exces. Atunci când gândești prea mult, sistemul nervos este supraîncărcat, ceea ce activează căi ale stresului legate de insulină și de factorul de creștere insulin-like. Cercetătorii au descoperit că oamenii care ajung la vârste mai înaintate au o cantitate mai mare dintr-o proteină, numită REST (în engleză rest= odihnă), care are rol în blocarea unor gene ce determină excitarea neuronală, dar și în reglajul genelor active în procesul gândirii. 

2. Poate cauza insomnie

Îți amintești, cu siguranță, de acele nopți în care te-ai întors de pe o parte pe alta și nu ai putut adormi din cauza nenumăratelor gânduri. Mai mult decât atât, oricât încercai să blochezi gândurile, ele reveneau și mai sâcâitoare și, de regulă, sfârșeai într-o stare de iritare și oboseală, fără să pui geană pe geană. Acesta este un cerc vicios care poate aduce multă anxietate și depresie în viața ta: gândurile în exces creează insomnie, iar insomnia, la rândul ei, creează teamă și gânduri obsesive. 

3. Poate determina indecizie

În centrul ruminațiilor stă dorința de a controla diversele situații din viață și de a putea prezice cum se vor derula lucrurile în viitor. Totuși, trebuie să fim conștienți că, oricât de mult am gândi, nu putem anticipa tot ce va veni, iar gândurile nu fac decât să adauge o povară în plus asupra minții noastre și un sentiment mai pregnant de anxietate. Cei care gândesc prea mult fac fel de fel de scenarii și de planuri și se simți complet neajutorați atunci când nu pot anticipa o situație. Gândind prea mult, ești copleșit de numărul prea mare al posibilităților, astfel încât îți va fi mult mai greu să iei o decizie. 

4. Îți poate provoca dureri de cap

Activitatea excesivă a minții poate produce, realmente, durere fizică. Atunci când analizezi prea mult fiecare situație, când hrănești o serie de gânduri anxioase și negative, vei sfârși cu dureri de cap, ca urmare a stresului care determină tot felul de reacții fizice. Se pare că gândurile pozitive, de relaxare și fericire au cu totul alt efect, activând substanțe care determină o stare de bine în corp. 

5. Poate provoca probleme musculare și articulare

Anxietatea provocată de gândirea în exces este interpretată de creier ca un  semnal de alarmă, astfel încât se activează toate acele mecanisme responsabile de supraviețuire, de tip luptă sau fugi. Eliberarea de cortizon pregătește corpul să răspundă unei amenințări, care este, însă, doar în mintea noastră. Totuși, reacțiile fizice sunt cât se poate de reale, chiar dacă amenințarea nu există. Contracția și tensiunea musculară, rigiditatea articulară, alături de o serie de alte răspunsuri fizice ne afectează sănătatea pe termen lung. 

calculator

Cum să te eliberezi de gândirea în exces

Gândirea în exces este un prost obicei și, ca toate obiceiurile nocive, nu este ușor de stopat. Dar poți folosi câteva dintre sfaturile de mai jos, pentru a diminua acest obicei care dăunează sănătății tale fizice și mentale. 

1. Înlocuieștie gândurile negative cu unele pozitive

În realitate, tu îți dorești să nu mai gândești atât de mult, dar nu poți ajunge atât de ușor la acest rezultat. O treaptă intermediară este să începi să înlocuiești gândurile negative cu unele cu impact pozitiv, pentru a-ți restructura, încetul cu încetul, gândirea. Odată ce observi un gând negativ, încearcă, pur și simplu, să-l schimbi în ceva pozitiv. Îți va lua ceva timp, dar, odată ce exersezi suficient, va deveni noul tău obicei. 

2. Schimbă-ți rutinele

Poate că rutinele tale zilnice sunt cele care îți provoacă stres și duc loa ruminații. Încearcă să observi în ce momente ale zilei simți mai multă tensiune, ce acțiuni îți determină o stare de alertă. Apoi, schimbă măcar în parte acele activități care te stresează, precum ascultatul știrilor care îți provoacă anxietate sau uitatul în telefon imediat ce te trezești dimineața. De asemenea, chiar dacă pare o abilitate performanțială, multitaskingul este, de fapt, producător de haos și tensiune pentru mintea noastră. Pe cât se poate, încearcă să te concentrezi la o singură sarcină o dată și astfel vei limita și tendința minții de a se antrena în gânduri excesive. 

3. Dă-ți întotdeauna un termen limită când trebuie să iei o decizie

Multe dintre ruminațiile noastre vin din cauza deciziilor întârziate. La începutul fiecărei zile, încearcă să stabilești ce vrei să faci în ziua respectivă și să-ți prioritizezi sarcinile, în funcție de importanța lor. Dacă trebuie să iei o decizie semnificativă, fixează-ți un termen limită, astfel încât să nu cheltuiești energie suplimentară comparând fel de fel de opțiuni și făcând nenumărate scenarii.

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Riscul la care te expui zilnic! Ce se întâmplă în organism dacă bei cafea din pahare de plastic?
Riscul la care te expui zilnic! Ce se întâmplă în organism dacă bei cafea din pahare de plastic?
Cata grija ai de corpul tau?
Incepe quiz
Cata grija ai de corpul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (12)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.