Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Europenii să le urmeze exemplul, urgent! O româncă din China ne spune cum au reușit chinezii să treacă peste dezastru

Vineri, 20.03.2020

China, locul de unde a izbucnit pandemia, este, în continuare una dintre cele mai afectate țări de coronavirus. Corina Albota, o româncă stabilită în Suzhou, a povestit pe rețelele de socializare, pas cu pas, ce au făcut chinezii  încă de la primele cazuri coronavirus, dar și despre cum viața lor s-a schimbat complet din acel moment. 

Mărturia ei este tulburătoare și, în același timp, extrem de clară și de obiectivă. De citit, dat mai departe și băgat la cap, pentru salvarea noastră și a celor pe care îi iubim.

Românca a povestit despre măsurile pe care autoritățile le-au luat pentru a stopa răspândirea coronavirusului. Cu toate că izolarea în case nu era obligatorie, oamenii au ținut cont de recomandările autorităților, fără să crâcnească, știind că asta este spre binele lor. Referitor la măsurile sociale și economice, Corina a spus că firmelor le-a fost interzisă concedierea angajaților, iar salariile au fost plătite integral. 

Singurul lucru care o dezamăgiește pe Corina în toată această poveste de groază pe care o trăiește întreaga planetă nu are legătură cu măsurile luate de autorități sau implicarea acestora în combaterea virusului. Ci este strict legată de atitudinea lumii, mai exact a celor care nu știu mai nimic despre China și care au avut numai cuvinte jignitoare la adresa poporului chinez. 

La finalul postării de pe Facebook, Corina Albota a dorit să transmită un mesaj tuturor oamenilor care încă nu conștientizează gravitatea situației. 

Citește și COVID-19 se poate transmite prin mâncare? Concluziile care ne liniștesc în aceste vremuri de panică

"De câteva zile am primit multe întrebări de la prieteni şi cunoştinţe despre viaţa în timpul izolării, viaţa în China azi, etc. Cam aşa au fost ultimele 6 săptămâni în China, cu întrebări şi răspunsuri. Locuiesc în Suzhou, provincia Jiangsu, la 30 de minute de tren de Shanghai. În oraşul de aproximativ 11 milioane de locuitori au existat 87 de cazuri (acum toate vindecate). Idem cele 631 de cazuri din provincie. De o lună de zile nu există vreun caz nou în oraş.

1. Cât am stat în casă şi cât a durat până am avut voie afară?

Nu am fost forţaţi să stăm în casă, am fost sfătuiţi să o facem. Şi am respectat recomandarea, pentru că aici există o încredere destul de mare din partea chinezilor faţă de autorităţi. Probabil şi pentru că nu se ştiau multe despre Covid19, cel care pe atunci nici nu avea un nume. Restricţii au existat, bineînţeles. La noi în rezidenţa de apartamente o singură poartă de acces a fost lăsată deschisă, monitorizată atent. Doar cei care locuiesc au voie să intre (inclusiv astăzi), între 6am si miezul nopţii. La ieşire primeşti un bilet de hârtie cu data, la intrare îl predai şi ţi se ia temperatura. Ce se întâmplă dacă nu respecţii regulile rezidenţei? Nu ştim, nu am considerat că trebuie să luăm în râs eforturile angajaţilor şi voluntarilor. Uşile blocurilor se curăţă de câteva ori pe zi, femeia de serviciu foloseşte mai mult clor (îl miroşi dimineaţa).

2. Aţi ieşit?

În primele două săptămâni am ieşit în fiecare zi să plimbăm căţeii în rezidenţă, un complex mare cu multe spaţii verzi. Am ales ore mai nepotrivite pentru localnici, de ex la prânz şi spre miezul nopţii. În rest, la poarta rezidenţei să luăm livrările (supermarket sau restaurante) şi la magazin dacă a fost nevoie. Ce a fost diferit în China a fost perioada în care situaţia a explodat. Pe 25 ianuarie, chinezii sărbătoreau Anul Nou Chinezesc, un fel de Crăciun & Anul Nou împreună. Singura dată pe an când cam totul se închide şi când muncitorii de la oraşe merg la sate, se sărbătoreşte în familie, acasă. Ca expat, cel mai bine este să găseşti o destinaţie de vacanţă pentru 1 sau 2 saptămâni. Din motive personale sunt şi expaţi care rămân în China în această perioadă, bineînţeles. A fost şi cazul nostru. Ne aşteptam la o săptămână foarte liniştită, într-un oraş pustiu, cu unele magazine închise pentru câteva zile, idem restaurantele. Aveam deci provizii pentru câteva zile. Livrările de pe cea mai mare platformă B2C, Taobao (aliexpress), urmau să fie sistate două săptămâni. Deci, când Wuhan a intrat în carantină, pe 23 ianuarie, aproape toată ţara era gata să intre în vacanţă. La noi în regiune cinematografele, barurile şi unele restaurante au fost închise pe 25 februarie. Dar multe erau deja închise: fabrici, firme, coafor, restaurante, iar şcolile de la jumătatea lunii ianuarie.

3. Ce v-a lipsit?

Mai nimic dpdv mâncare etc. Auchan şi altele asemenea au fost deschise. Şi pieţele de legume. Livrarea la domiciliu aici este la un nivel mult superior faţă de orice asemănător din Europa. Livrările se fac de obicei la uşă, acum livratorii nu au mai avut voie, aşa că a trebuit să le lase la poarta rezidenţei, de unde am mers să le luăm. Ne-au lipsit măştile, dar am avut noroc să comand pe 24 ianuarie câteva, iar în jur de 10 februarie nişte prieteni cu suflet mare s au întors din Thailanda şi Germania şi ne au adus. Revin la măşti mai încolo. Ca dezinfectant, am avut o sticlă de 1 litru de spirt în casă şi am pus în sticluţe de 100 de ml călătorie.

4. Ce măsuri sociale/economice s-au luat?

De la început, s-a anunţat că nu se pot concedia angajaţi în această perioadă. Că salariile trebuie plătite. Firmele din zonă au beneficiat de luna februarie gratuită pentru chirie (recomandare din partea statutului) şi martie redusă. Nu ştiu multe detalii despre ajutorul economic oferit de stat agenţilor economici, dar există cu siguranţă prevederi la nivel naţional şi local.

coronavirus china

5. Când s-au deschis firmele, etc?

În mod normal data deschiderii era pe 3 februarie şi totul a fost decalat pentru 10. Începând cu 10, fabricile şi firmele mari au început să depună cereri de deschidere. Pentru aprobare, au avut control în timpul cărora au trebuit sa dovedească anumite condiţii - măşti pentru angajaţi, dezinfectare, personal care ia temperatura angajaţilor, etc. Au fost rugaţi să găsească o opţiune de a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp la lucru, lucrul online, pe ture, pe zile. Există încă locuri închise - cinematografe, locuri turistice, restaurante şi baruri. Locurile de socializare deschise trebuie şi ele să respecte anumite condiţii - un anumit număr de persoane la masă, etc. Evenimentele sunt încă anulate.

6. Cum te-ai protejat?

Nu am ieşit mai mult decât a fost nevoie şi când am făcut-o a fost departe de alţii. Am purtat mască mereu, începând cu 23 ianuarie. De cele mai multe ori chirugicală (mai uşor de respirat pentru mine). Purtatul măştii este încă obligatoriu azi şi mă bucură foarte mult acest lucru.
Am fost informaţi cât de uşor se poate transfera pe haine, etc, aşa că am purtat mânuşi de iarnă (nu am avut chirurgicale) pe care le-am spălat des. Hainele de ieşit afară au fost izolate sau spălate direct. Gecile mereu la soare, pe balcon. Am spălat căţeii pe lăbuţe şi pe bot. Am ascultat toate cerinţele autorităţilor şi am făcut întocmai.

7. Spitale şi farmacii, etc

Au fost create clinici de febră (fever clinics) unde cei care au prezentat simptome de răceală (şi mai ales febră) au fost sfătuiţi să meargă. Altundeva nu te primeau. Nu am avut nevoie, din fericire, dar cunosc expaţi care au mers la Shanghai. Procedura a însemnat un consult şi, eventual, un test de Covid 19 dacă a considerat medicul.

8. Ce te a dezamăgit?

Atitudinea multora care nu ştiu nimic despre China, dar şi-au dat cu părerea într-un mod cât mai jignitor. De la vorbe ("merită să moară chinezii ăia, care mănâncă câini koala lileci") până la gesturi violente contra asiaticilor în lumea "civilizată". La sfârştiul zilei, cred că nimeni nu doreşte moartea a peste 3.000 de oameni, durerea famiilor lor, chinul unor doctori, care au şi murit în acelaşi spitale unde au lucrat. Foarte puţine apeluri şi gesturi gen #prayforchina#prayforwuhan.
Modul în care restul lumii a tratat cu dublu standard situaţia din China. Media, care o speria pe mama cu oraşele de zombies din China, unde drepturile omului sunt încălcate cu o carantina. Asta în timp ce în Italia carantina este considerată o măsură de responsabilitate civică. Asistentele din China cu faţa tăiată de elasticul măştii după ture interminabile şi asistentele din Italia, în aceeaşi situaţie, la o lună distanţă, dar tratate diferit de media europeană.
Cei care iau în râs şi astăzi situaţia şi pun în pericol viaţa altora pentru că e cool să fii gică contra.
Autorităţile europene (vestice în general) care au recomandat iresponsabil nepurtarea măştilor ca să ascundă faptul că nu au stocuri. Normal că nu te poţi baza doar pe o mască, Dar să spui că nu ajută deloc este inconştienţ.

9. Ce te-a făcut să zâmbeşti?

Căţeii - animalele de companie NU transmit boala. Doar dragoste şi suport în momente grele, ca ăstea.
Familia, care a sunat zilnic şi m-a crezut pe cuvânt când le-am zis că nu trăim în walking dead, că suntzem cuminţ şi că ne simţim, în siguranţă.
Prietenii care au trimis un mesaj în plus zilele acelea şi cei care au făcut loc în bagaje pentru o mască şi pentru tine.

Ar mai fi multe de spus. Dar e deja un post lung. Despre cum e viaţa azi şi cum se monitorizează situaţia, scriu mâine.

Pentru cei care au dubii, pe care cei mai mulţi de 6.000 de morţi nu i-au convins. Nu există o ţară pe această planetă mai motivată să domine economia şi să facă bani decât China. Şi dacă o ţară ca asta a pus economia pe pauză şi a cheltuit şi cheltuie milioane şi milioane pentru a opri acest virus, atunci nu este "doar o răceală", o invenţie.

PS - aceasta este o experienţă personală, între atâtea de aici. Totul este părerea mea şi nu un sfat sau o comparaţie. Nu ştiu dacă vreo măsură aplicată aici poate fi aplicată la Braşov, sau Paris, sau Seattle" a pus Corina Albota pe  Facebook. 

Citește și COVID-19: cum trebuie să mergem la medic, dacă este neapărat necesar! Reguli de bună purtare

Urmărește harta interactivă a îmbolnăvirilor cu coronavirus aici.

Surse foto: Facebook; Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (46)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. O femeie ar trebui să aibă aceste 6 calități, pentru a face un bărbat să se îndrăgostească de ea (15455 vizite)
    2. 5 semne că în curând vă veți apropia sufletele (12467 vizite)
    3. Când vom putea merge din nou la concerte, festivaluri, spectacole și meciuri de fotbal? Răspunsul te va șoca! (3652 vizite)
    4. Stați în case! Închiderea zonelor roșii funcționează: niciun caz nou în Codogno, orășelul italian de unde s-a răspândit coronavirusul în Europa! (2505 vizite)
    5. Ce nu face un tată pentru copilul său! Acest bărbat a inventat o capsulă anti-COVID-19, pentru a-și proteja puiul de virusul ucigaș (1709 vizite)
    1. Top 10 feluri în care poți să cheltuiești mai puțin în vremuri de criză (nota 5)
    2. 5 semne că în curând vă veți apropia sufletele (nota 4.8)
    3. Când vom putea merge din nou la concerte, festivaluri, spectacole și meciuri de fotbal? Răspunsul te va șoca! (nota 4)
    4. O femeie ar trebui să aibă aceste 6 calități, pentru a face un bărbat să se îndrăgostească de ea (nota 3.5)
    1. Mesaje pentru soră: cele mai emoţionante 76 de mesaje (0 comentarii)
    2. Urban Events în parteneriat cu ALY Media vin în susținerea Asociației Zetta cu un show muzical online în scop caritabil (0 comentarii)
    3. Cele mai longevive pisici: 10 rase de feline care chiar au 9 vieți (0 comentarii)
    4. Gestul impresionant făcut de preoții de la Dunărea de Jos: și-au donat salariile spitalelor locale (0 comentarii)
    5. Ce nu face un tată pentru copilul său! Acest bărbat a inventat o capsulă anti-COVID-19, pentru a-și proteja puiul de virusul ucigaș (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!