Nu Skin

Totul despre Blue Monday: când este și de ce o consideră experții cea mai deprimantă zi din an

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Blue Monday este numele oferit unei zile din ianuarie, mai exact celei de-a treia zi de luni, despre care se spune că este cea mai deprimantă din an. În 2021 are loc pe data de 18 ianuarie.

Conceptul Blue Monday a fost creat de psihologul Cliff Arnall, care este și realizatorul formulei matematice prin care a calculat ziua exactă, pe care a publicat-o ulterior în revista de turism Sky Travel, în 2005, care promova avantajele călătoriilor programate în luna ianuarie.

Pe scurt, de Blue Monday oamenii tind să se simtă mai melancolici decât în restul zilelor anului, mai ales din cauza condițiilor meteorologice, a datoriilor sau kilogramelor acumulate după perioada sărbătorilor de iarnă, dar și posibila încălcare a obiectivelor propuse la începutul anului.

În ciuda scopului inițial, acela de simplă indicare despre care ar putea fi cea mai depresivă zi din an, a ajuns să aibă un scop peiorativ, iar experții consideră că are implicații negative în subconștientul oamenilor. 

"Nu a fost vorba despre a-i face pe oameni să se simtă prost, ceea ce am dorit să explic este de ce te poți simți trist în această zi și ce pași poți urma pentru a împiedica acest lucru să se întâmple.", a explicat creatorul conceptului de Blue Monday, conform The Sun. 

Sfaturile experților despre cum poți să treci mai ușor peste cea mai deprimantă zi din an

Chiar dacă luni, 18 ianuarie, este Blue Monday și este considerată cea mai depresivă zi din anul 2021, experții sunt de părere că există diverse modalități pentru a depăși stările melancolice. Ei au stabilit mai multe activități pe care oamenii să le facă la ore fixe, pentru a avea zâmbetul pe buze toată ziua și a uita de tristețe.

  • 06:30 - Te trezești și îți spui că este o zi frumoasă.
  • 08:00 - Iei micul dejun alături de o persoană dragă.
  • 09:00 - Mută biroul într-o încăpere luminoasă.
  • 11:00 - Uită-te la facturi.
  • 13:00 - Mănâncă o salată.
  • 15:00 - Mănâncă un desert.
  • 17:00 - Fă câteva exerciții fizice.
  • 19:00 - Planifică următoarea vacanță.
  • 21:00 - Privește stelele.
  • 22:00 - Fă o baie relaxantă.

Mihai Copăceanu, psiholog, blogger și absolvent al Institutului de Psihiatrie, Psihologie și Neuroștiințe al King's Collge din Londra, a vorbit într-un interviu acordat HotNews despre depresia în rândul românilor și cum pot oamenii să-i ajute pe cei dragi care suferă de această afecțiune.

"Depresia este în mod clar boala secolului XXI. Organizația Mondială a Sănătății estima la 5% rata depresiei în România în rândul populației generale. (...) Vârstnicii reprezintă cea mai vulnerabilă categorie pentru dezvoltarea depresiei. Însă se constată, în ultimii cinci ani, o creștere a simptomelor depresive în rândul populației tinere. (...) Nu există un panaceu, iar îndrumarea din partea celor apropiați să apeleze la ajutor de specialitate e singura soluție pe termen lung. Dar putem și noi folosi un limbaj pozitiv, care să nu agraveze problema. Poate că pentru unii vor părea banale sau clișeice, dar astfel de formulări ajută. Aceste probleme nu trebuie minimizate, nu trebuie luate în derâdere și, mai ales, nu trebuie confruntate pe cont propriu. Sprijinul familiei și a celor apropiați e esențial, dar nu substituie ajutorul de specialitate.", a declarat Mihai Copăceanu, conform HotNews.

Surse articol: HotNews / Avantaje / Digi24

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!