Nu Skin

8 obiceiuri pe care le au oamenii cu depresie ascunsă

Luni, 12.03.2018
de Diana Coteanu

Depresia ascunsă este o afecțiune care se poate declanșa fără simptome vizibile și ne poate da viața peste cap. Precum multe alte boli mintale, poți trăi cu depresie mult timp fără să fie diagnosticată.

Depresia ascunsă este foarte periculoasă, iar persoanele care suferă de această afecțiune aleg să se izoleze de cei din jur. Din cauza faptului că este greu de depistat, trebuie să cunoști care sunt obiceiurile pe care le au oamenii cu depresie ascunsă, ca să îți poți da seama dacă o ai sau nu.

Iată câteva semne că suferi de depresie ascunsă!

Renunți la activitățile tale preferate. Lucurile pe care le faci zi de zi și care îți fac plăcere sunt cele care, într-un fel, dau un sens vieții. Dacă suferi de depresie ascunsă, renunți la aceste activități și poți ajunge până în punctul în care le vei evita complet. Totodată, vei avea sentimentul că îți ratezi viața dacă nu îți găsești motivația de a continua.

Semne ale depresiei ascunse

Îți schimbi constant hobby-urile. Nu toate persoanele care suferă de depresie ascunsă se comportă la fel, însă unul dintre semnele că această afecțiune este prezentă este faptul că nu te poți hotărî care este activitatea ta zilnică.

Spre exemplu, vrei să alergi, apoi îți place yoga, mersul la cumpărături sau chiar fitnessul. Toate aceste schimbări de comportament se petrec într-un timp foarte scurt. Dacă o persoană continuă să își schimbe preferințele, este posibil să sufere de depresie ascunsă.

Insomnie și tulburări alimentare. Una dintre cauzele insomniei poate fi depresia ascunsă. Motivul pentru care persoana care suferă de depresie ascunsă are insomnii este faptul că se gândește non-stop la problemele pe care le are. Tulburările alimentare sunt de două feluri: ori nu-ți este niciodată foame, ori mănânci exagerat. Dacă ești convins că acesta este un stil de viață normal și sănătos, este posibil să suferi de depresie ascunsă.

femeie care sufera de depresie ascunsa

Frica de abandon. Nimeni nu vrea să fie singur, dar persoanele care au depresie ascunsă simt constant o teamă că cei din jur îi vor părăsi. Simt că problemele lor sunt prea apăsătoare pentru cei din jur și vor să le rezolve singure. Ele cred că dacă alții află despre acestea, le vor părăsi.

Te prefaci că ești fericit. Faci orice pentru ca cei din jur să te vadă cu zâmbetul până la urechi și ești mereu binedispus, dar în realitate tu plângi și ești depresiv. Depresia nu este o stare, ci o afecțiune care îți schimbă comportamentul. Dacă îți ascunzi emoțiile reale, probabil suferi de depresie ascunsă.

Ești talentat și creativ. Nu toate obiceiurile care apar odată cu depresia ascunsă sunt negative. Cei care suferă de această afecțiune se luptă mereu cu demonii din interior. Multe dintre aceste persoane sunt foarte creative. Excelează în activitățile artistice, sunt buni lideri, iar unele studii relevă faptul că există o conexiune între inteligență și depresia ascunsă.

Te gândești mult la viață și la moarte. Toți facem asta din când în când, dar dacă exagerezi cu aceste gânduri, poate fi destul de înfricoșător. Cei care au depresie ascunsă se gândesc mereu ce se întâmplă după moarte. Dacă ai auzit pe cineva vorbind despre sinucidere, nu o considera o glumpă, pentru că este cât se poate de serios. Oferă-i ajutorul și roagă-l să meargă la psiholog.

Simți că ai pierdut controlul. Dacă ai impresia că totul în jurul tău se prăbușește și nu mai ești capabil să controlezi nimic, este posibil să suferi de depresie ascunsă.

Depresia ascunsă este o boală gravă care poate afecta orice persoană, indiferent de sex, vârstă sau naționalitate. Cere ajutorul unui specialist! 

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!