„Basarabia, pământ românesc”: cu siguranță ai zărit și tu cel puțin o dată acest dicton, dar el nu rezonează cu nimic sfânt din inima ta? Elanul naționalist îți este indiferent? Poate mica noastră lecție de istorie va schimba aceste sentimente, și, chiar dacă nu te va transforma într-o susținătoare a unei uniuni actuale, măcar îți va servi o lecție prețioasă de istorie.
Azi îți povestim despre unirea Basarabiei cu România. Îndelung neglijat în școli din cauza propagandei comuniste și insuficient studiat inclusiv după Revoluția din 1989, acest eveniment major din istoria noastră a marcat poate cea mai glorioasă perioadă din evoluția statului român. Află de mai jos tot ce trebuie să știi despre unirea Basarabiei cu România!
Unirea Basarabiei cu România: cele mai importante cauze
În 1812, în urma Tratatului de la București, încheiat între Imperiul Rus și cel Otoman, partea răsăriteană a Moldovei era anexată imperiului țarilor, sub numele de Basarabia. Deși ocupată în mare parte de populație vorbitoare de limbă română, Basarabia era astfel atașată fără nicio consultare a populației și fără a ține cont de voința sa.
Din acest moment, pe teritoriul Basarabiei urmau să se dezvolte două curente extrem de importante. Pe de o parte avem „românismul”, al cărui obiectiv era unirea tuturor popoarelor vorbitoare de limbi est-romanice, indiferent de puterea care le stăpânea. Pe de alta, se concretizase „moldovenismul”, care promova despărțirea acestor populații și persistența basarabenilor sub conducerea rusească. Prima și principala cauză a unirii Basarabiei cu România a fost tocmai triumful „românismului”.
Pe de altă parte, contextul politic extrem de șubred din Rusia, acolo unde are loc Revoluția Bolșevică, în urma căreia țarul și familia sa au fost executați, a permis concretizarea impulsurilor unioniste din Basarabia.
Aceste două cauze principale au creat substratul perfect pentru ca, în octombrie 1917, să se proclame autonomia Basarabiei și să se formeze Sfatul Țării, ca organ principal legislativ. Pe 21 noiembrie/4 decembrie 1917 este ales ca Președinte Ion Inculeț, iar distanțarea de Rusia era tot mai acută.
După prăbușirea regimului țarist și perioada de anarhie ce i-a succedat, violența trupelor rusești și haosul în societate s-au intensificat, acest lucru determinând Basarabia să ceară armatei române intervenția în ianuarie 1918. Puși în fața faptului împlinit, bolșevicii părăsesc Basarabia, iar la 24 ianuarie/6 februarie, este proclamată independența Republicii Moldova.
Un vis secular, înfăptuit: Unirea Basarabiei cu România
În martie 1918, o delegație basarabeană compusă din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu se întâlnea la Iași cu Prim-Ministrul român Alexandru Marghiloman, discutându-se chestiunea unirii Basarabiei cu România. Marghiloman insista asupra urgenței actului politic, dar Președintele Inculeț mai cerea un răgaz de 24 de ore. În cele din urmă, și acesta accepta, insistând însă că era necesară o „unire cu autonomie deplină” a Basarabiei.
Între timp, Marghiloman, un om politic desăvârșit, cerea opinia marilor puteri. Italia era evazivă, dar Marea Britanie, Franța și SUA susțineau vehement unirea. De partea cealaltă, și reprezentanții Puterilor Centrale erau de acord cu actul politic, singura problemă rămânând Rusia.
Unirea Basarabiei cu România era un vis secular ce se apropia vertiginos de realitate. Alexandru Marghiloman se deplasa astfel la Chișinău, acolo unde era primit cu onoruri. Consultate, la rândul lor, comitetele din Bălți, Soroca și Orhei își declarau de asemenea acordul pentru alipirea la România.
Nu mai rămânea decât ca, la 27 martie/9 aprilie să fie votată unirea Basarabiei cu România (cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă și 36 de abțineri). Declarația Statului Țării menționa, nu fără emoție, că „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA". Dar poate și mai profunde și mai înălțătoare erau ultimele cuvinte: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!”
Sursa foto: Wikipedia
Inițial, cel puțin, unirea nu era însă lipsită de condiții. Conform declarației adoptate de Sfatul Țării, erau stipulate 11 cerințe, printre care se numărau necesitatea unei reforme agrare în conformitate cu nevoile și cererile populației autohtone, păstrarea autonomiei Basarabiei cu un Sfat al Țării ales prin vot universal, egal, direct și secret, buget local votat de Sfatul Țării, păstrarea drepturilor minorităților, numirea a doi reprezentanți din Basarabia în Guvernul român, stabilirea drepturilor și libertăților cetățenești.
Unirea Basarabiei cu România era apoi sărbătorită la Iași, la 30 martie/12 aprilie. Pe 2 aprilie, Ion Inculeț demisiona, iar viitorul părea luminos pentru ambele părți.
Consecințele unirii Basarabiei cu România
Atât pentru Basarabia, dar și pentru patria mamă, unirea din 1918 a fost, cu siguranță, un eveniment mai mult decât pozitiv. România părăsea teatrul de luptă al Primului Război Mondial mai mare, mai puternică, întregirea fiind desăvârșită cu alipirea Transilvaniei în urma Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
De partea cealaltă, Basarabia era ferită de toate ororile războiului civil rus, al colectivizării, al terorii roșii a comunismului și al deportărilor silite.
Dar unirea era o rază de speranță și pentru refugiați din Rusia și Ucraina, civili, evrei, creștini pravoslavnici, țărani care erau primiți în noul stat cu brațele deschise.
Pe plan internațional, unirea Basarabiei cu România a fost ratificată fără probleme. Mai ales în urma inițiativei Președintelui american Woodrow Wilson, marele câștigător al Primului Război Mondial, statele mici erau încurajate să se dezvolte, ca un element atât de necesar de contrabalans la adresa agresivității manifestate de marile puteri.
Profitând prin oameni politici de excepție așa cum au fost Brătienii și grație inteligenței și instinctului diplomatic strălucitor al Reginei Maria (firește, și al relațiilor sale), România obținea ratificarea tuturor tratatelor de unire din partea Angliei, Franței, Italiei și Statelor Unite. Dintre marile puteri, numai Japonia refuza să recunoască România Mare, și, firește Rusia. În acest ultim caz, merită amintit că, dintre toate teritoriile dezlipite de Rusia, numai pierderea Basarabiei nu a fost recunoscută de regimul bolșevic.
Sursa foto: Pinterest
O altă dovadă a reușitei extraordinare a unirii Basarabiei cu România este reprezentată și de faptul că în noiembrie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău renunța la condițiile impuse, demonstrându-și completa încredere în guvernul de la București și autodizolvându-se. Se scria astfel un capitol nou și aparent atât de strălucitor în istoria românilor.
Și totuși, nu a fost să fie…
Rusia Bolșevică nu s-a lăsat. Pe de o parte, a continuat să alimenteze „moldovenismul” din Basarabia. A susținut Răscoala de la Tatarbunar, o revoltă țărănească pro-bolșevică și a fondat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească pe malul stâng al Nistrului.
Niciuna dintre aceste mișcări, nici măcar asigurarea sprijinului unor intelectuali comuniști din Occident, care deformau imaginea României, nu a reușit însă nici măcar să clatine integritatea statului român.
Cu toate acestea, în contextul izbucnirii Celui De-al Doilea Război Mondial, la 28 iunie 1940, guvernul URSS dădea un ultimatum României și cerea Basarabia. Pus față în față cu Hitler și Stalin, nesusţinut, Bucureștiul era obligat să cedeze. După 48 de ore, Basarabia era anexată de sovietici, iar România Mare, o tristă amintire.
Tu știai aceste informații despre unirea Basarabiei cu România? Ce părere ai despre acest capitol dulce-amar din istoria noastră?
Vezi și povestea emoționantă a Principesei Ileana! Află și 10 lucruri neștiute despre Turnul Chindiei!
Urmareste-ne pe Google News
