Povestea lui Thomas poate lăsa pe oricine fără cuvinte, căci oamenii care i-au dat viață au lipsit adesea de la cele mai importante momente din viața lui, tocmai pentru că sora sa avea nevoie de ei fix atunci. Iată mărturisirea sa despre suferința îndurată!
Părinții mei m-au neglijat întotdeauna în favoarea surorii mele mai mari, iar absența de la nunta mea a fost picătura care a umplut paharul. Dar să o luăm cu începutul!
Sora mea, Emily, este cu opt ani mai mare decât mine, iar părinții noștri o țin, de când s-a născut, în palme, ca pe un ou fragil. Eu nu am avut parte de același tratament, chiar dacă sunt mezinul familiei. Chiar nu este vorba de o simplă gelozie între frați, căci neglijența lor a fost văzută și de cei din jur. Mama și tata renunță la orice pentru ea, inclusiv la mine. Foarte mulți ani, a trebuit să văd cum planurile pe care mi le făceam cu ei erau anulate pentru că apărea ceva neprevăzut ce o avea în centru pe Emily.
Numai eu știu de câte ori am auzit: „Îmi pare rău, Thomas, dar nu putem veni la meciul tău de fotbal pentru că Em nu se simte bine.”
Pare de necrezut, dar ai mei nu au venit nici măcar la absolvirea mea de la facultate, pentru că surioara mea dragă, copilul lor preferat, a avut o zi grea la serviciu. Normal că au stat cu ea! Nu o puteau forța să vină cu ei și nici nu au dorit să o lase singură acasă.
Eram obișnuit să mă refuze de fiecare dată când eu aveam nevoie de ei și aproape că nu mă mai deranja să fiu singur în momentele importante. Așa, pe cont propriu, am reușit să îmi construiesc viața mea și chiar mi-am găsit marea dragoste. Am cerut-o în căsătorie, am plănuit nunta până la cel mai mic detaliu, însă la împărțirea invitațiilor am stat cu inima strânsă. Mă așteptam să primesc un refuz de la familia mea.
Am fost clar când le-am zis părinților mei: „Mă tem că Emily va strica un alt moment important din viața mea”.
Ei m-au asigurat că totul va fi bine și că îi voi avea lângă mine: „Nu, Tommy! De data asta nu va face nimic, promitem!”
Până la ziua cea mare, i-am sunat de mai multe ori și i-am rugat să confirme. De fiecare dată au jurat că vor fi acolo. Din păcate, nu s-au ținut de cuvânt. Fix înainte de a păși spre altar, mi-au trimis un mesaj vocal, care l-a amuzat și pe cavalerul meu de onoare. Tensiunea se simțea în aer, dar toți ne puteam da seama că motivul lipsei lor era cât se poate de pueril.
Alex, cavalerul meu de onoare a fost chiar mirat când a auzit înregistrarea: „Serios? Câinele ei?”
„Tocmai când crezi că lucrurile nu pot deveni mai ridicole, viața te surprinde.”, i-am răspuns, deja sătul de indiferența primită din partea alor mei.
Exact! Cine să stea cu câinele bolnav când eu eram mire pentru prima și singura oară în viața mea? Toți cei trei membri ai familiei mele. În fine… am pășit singur spre altar, dar m-am bucurat de moment, căci am avut alături prietenii dragi și familia iubitei mele soții. Din fericire, Katie m-a înțeles întotdeauna și a fost lângă mine când m-am simțit singur și al nimănui.
Familia nu mi-a venit la nuntă pentru că m-am căsătorit cu bărbatul pe care l-a plăcut sora mea
În mijlocul petrecerii, lui Alex i-a venit o idee care mi s-a părut genială pe moment, iar Katie a fost și ea de acord să o punem în aplicare. Acesta s-a gândit să dea lucrurilor o cu totul altă întorsătură, astfel încât să ne amintim cu amuzament de momentul stânjenitor care mi-a stricat buna dispoziție în ziua nunții.
„Dacă inversăm scenariul? Transformăm asta în ceva de neuitat?”, ne-a sugerat cavalerul de onoare, cu un entuziasm molipsitor.
„La ce te gândești?”, am întrebat, cu o curiozitate ieșită din comun.
„Ai încredere în mine. Voi crea un videoclip de nuntă pe care nimeni nu-l va uita. Un omagiu pentru tine și Katie și un mic... ghiont pentru ai tăi.”
Imediat după petrecere, eu și soția mea am plecat în luna de miere, unde nu am avut semnal la telefoane, așa că am stat departe de rețelele sociale pentru o vreme. Când ne-am întors, telefoanele au început să vibreze fără încetare. Aveam o mulțime de mesaje și apeluri ratate de la cei din familia mea. Uitasem complet de planul lui Alex, așa că am stat liniștit, fără să mă gândesc la cât de tare ar putea escalada situația.
În toate mesajele, eram mustrat de soră, părinți, unchi și mătuși, care îmi cereau să scot filmulețul cu pricina de pe rețelele sociale, fiindcă mi-am făcut familia de râs. Habar nu aveam ce făcuse cavalerul meu de onoare, dar când am verificat, am rămas șocat. Alex subtitrase clipul și a vorbit despre mine ca despre „cel mai bun prieten al lui, ai cărui părinți nu s-au deranjat să se prezinte la niciunul dintre evenimentele sale speciale, deoarece o favorizează pe sora lui”.
Amicul meu a mers și mai departe de atât… chiar a inserat și mesajul vocal în care părinții îmi spuneau că nu vin la nuntă pentru că au grijă de câinele bolnav al surorii.
O mătușă mi-a scris următoarele rânduri: „Ai zdrobit inimile părinților tăi, iar Emily nu s-a oprit din plâns de atunci. Biata maică-ta refuză să iasă din casă fiindcă are impresia că va muri de rușine!”
Sincer, mi-a părut rău pentru familia mea, dar am ales să fiu egoist și să nu îi cer lui Alex să dea jos montajul pe care îl realizase. Până la urmă, așa ne-a fost înțelegerea, nu? Am avut o oarecare satisfacție să știu că m-am răzbunat într-un fel sau altul.
Cu o ușoară ezitare, mi-am sunat tatăl și el a insistat să ștergem postarea. De asemenea, a promis că se vor revanșa față de mine și de Katie, pentru că au ratat ziua nunții noastre. Evident, i-am zis că nu are cum să facă asta, pentru că ziua nunții este unică și eu nu mă voi mai căsători a doua oară.
Apoi, m-am detașat complet de acest subiect și am profitat de noul meu statut: acela de soț. O vreme nu m-am gândit deloc la părinții mei, până într-o zi când Emily m-a sunat și mi-a zis ceva ce m-a șocat:
„Bună, Tommy! Știu că s-au întâmplat multe între noi și nu-mi datorezi nimic, dar te deranjează să ne întâlnim pentru o plimbare și o discuție, te rog?”
Deși nu prea voiam, am acceptat invitația ei, căci în sufletul meu încă exista speranța că poate legătura dintre noi se poate repara. Visam să fim o familie, în adevăratul sens al cuvântului. Zis și făcut! Ne-am întâlnit și am început să vorbim, în timp ce ne plimbam.
„Știu că am fost o... pacoste de-a lungul anilor.”, mi-a zis.
„Cel puțin…”, am răspuns, cu vocea marcată de frustrarea pe care am adunat-o în toți acești ani.
„Îmi pare rău, într-adevăr… Nu mi-am dat seama cât de mult te-a afectat... drama mea, chiar dacă s-a reflectat asupra ta în mod indirect, prin mama și tata.”
„Chiar m-a afectat, Em. Mai mult decât știi sau crezi.”
Când ne-am apropiat de lacul din parc, mi-am dat seama că pe mal era un decor surpriză. Locul arăta superb și părea cadrul perfect pentru o nuntă. Era uluitor! Totul era aranjat cu grijă și eleganță. Acolo erau părinții mei, dar și o mulțime de prieteni care m-au întâmpinat cu bucurie.
„Fiule, asta este pentru tine! Vrem să îndreptăm lucrurile.”, a zis tatăl meu, cu vocea plină de emoție.
„Voi... ați făcut toate astea?”
„Da, noi le-am făcut! Am ratat una dintre cele mai importante zile din viața ta. Nu putem șterge asta, dar sperăm că vom reuși să-ți arătăm acum cât de mult te iubim.”, l-a completat mama.
Din mulțime a ieșit și Alex. Zâmbea cu gura până la urechi și am simțit nevoia să îi mulțumesc pentru că m-a ajutat să le deschid ochii alor mei.
„Oricând, prietene. Totuși, să nu facem din asta o tradiție, bine?”, a glumit el.
Fața mea s-a înseninat și mai tare când am văzut că ni se alătură frumoasa mea Katie. Ochii ei sclipeau de fericire, la fel ca ai mei.
„Ești gata să ne oficializăm din nou căsătoria?”, am întrebat-o.
„Absolut! De data aceasta, vom avea câteva binecuvântări în plus.”, mi-a șoptit ea.
Jurămintele noastre au fost mai profunde de această dată, căci am simțit și eu că am susținerea familiei mele. Acest moment special a marcat, de asemenea, schimbarea, și a reprezentat o nouă șansă pentru noi toți.
A doua noastră nuntă a fost o zi plină de bucurie, căci ne-a permis să rescriem povestea vieții noastre, care înainte fusese grav afectată de absență și neglijență. Sper că de acum, părinții mei vor fi mult mai atenți la modul în care se comportă, mai ales că am discutat deschis și ne-am spus ce aveam pe suflet.
Mă bucur din suflet că toată familia s-a adunat pentru a îndrepta greșelile trecutului. În timp ce stăteam lângă soția mea, înconjurat de oamenii pe care îi iubeam, mi-am dat seama că această zi nu era doar pentru a compensa un eveniment ratat. Era vorba de ceva mai mult. Toți încercam să recuperăm momentele pierdute și să construim noi amintiri, care să schimbe viitorul. Din păcate, trecutul nu mai poate fi schimbat, însă poate fi lăsat în urmă.
Un moment de la petrecere îmi va rămâne pentru totdeauna întipărit în minte. Cel în care am ridicat toți paharele și am ciocnit cu bucurie. Atunci am zis: „Pentru noi începuturi! Pentru o familie ai cărei membri își găsesc mereu drumul unul spre altul, indiferent de ce se întâmplă.”.
*Acest articol este o adaptare a celui publicat pe amomama.com.
Urmareste-ne pe Google News
