Și-a dorit moartea fiului ei din cauza anomaliilor lui. 30 de ani mai târziu, el devine bogat și celebru

Și-a dorit moartea fiului ei din cauza anomaliilor lui. 30 de ani mai târziu, el devine bogat și celebru

Redactor Divahair.ro

Robert Hoge, un scriitor din Brisbane, Australia s-a născut cu două anomalii teribile, iar asta a făcut-o pe mama sa să-i dorească moartea. Bărbatul, acum în vârstă de 44 de ani, a scris despre experiența cruntă pe care a trăit-o, încă din copilărie, în memoriile sale, concentrându-se asupra comportamentului pe care l-a avut familia sa față de el. Mai mult, el a aflat care erau gândurile mamei lui după ce a citit jurnalul pe care aceasta îl scria când el era încă mic.

Atunci când a venit pe lume micuțul Robert Hoge, primul lucru pe care l-a făcut mama sa a fost să întrebe dacă bebelușul ei arată bine. Din păcate, nu era. Băiatul se născuse cu o tumoare chiar în mijlocul feței și cu picioarele mutilate. Medicii bănuiau că un anume antidepresiv pe care femeia l-a luat în timpul sarcinii i-ar fi putut cauza lui Robert malformații congenitale.

Imagine alb negru cu Robert Hoge și mama sa în timp ce se țin în brațeSursa foto: Facebook

Femeia s-a așteptat pe tot parcursul sarcinii să aducă pe lume un copil perfect sănătos. Ea și soțul ei au fost atât de oripilați și șocați de problemele lui, încât au început să plângă isteric imediat, iar mama sa a refuzat să îl vadă o săptămână întreagă după ce l-a născut. În cele din urmă, după ce l-a cunoscut, a anunțat medicii că nu dorește să ia copilul acasă. Pretextul ei? Era îngrijorată de modul în care creșterea sa dificilă îi va afecta pe ceilalți patru copii ai ei. 

Proaspăta mămică și-ar fi dorit pe atunci ca fiul ei să nu fi trăit, pentru a-i putea scuti pe toți de mila și angoasa care ar fi urmat din cauza condiției sale. Tatăl lui Huge, în schimb, a fost convins că micuțul lor va trăi, mai ales pentru că acesta părea sănătos, în ciuda anomaliilor sale. Durerea cuplului a devenit și mai mare atunci când și-au dat seama că fiul lor va putea trăi cu aceste probleme.

"Mi-aș fi dorit să plece sau să moară sau ceva. Le-am spus personalului spitalului că nu-mi doresc copilul. Nu l-aș lua sub nicio formă acasă.", a scris aceasta în jurnal.

Femeia a mărturisit că nu a simțit nimic pentru copilul ei cu probleme și asta a determinat-o să se îndepărteze de el. Cu toate acestea, ea îi făcea vizite regulate la spital, deși nu își imagina că într-o bună zi îl va aduce acasă. Într-un final, Hoge s-a alăturat familiei sale în urma unui vot. Toată familia s-a adunat la masă, iar Mary, mama lui Robert, le-a cerut copiilor ei să voteze dacă vor ca fratele lor să vină acasă. Cu toții și-ar dorit ca micuțul să li se alăture.

Chiar dacă primise o șansă la viață, copilăria lui Robert Hoge nu a fost una ușoară. El și-a petrecut primii ani din viață prin spitale, unde a fost supus la numeroase intervenții chirurgicale pentru a i se îndepărta tumora. Procedurile la care a fost supus i-au lăsat băiatului, ajuns acum bărbat în toată firea, numeroase deformări severe pe față.

Cât timp a fost elev, colegii săi l-au batjocorit și l-au numit în diverse feluri: „picioare de scobitoare”, „transformator”, „Pinocchio”, „Jake porcul”.

„Acestea au fost genul de lucruri care m-au împiedicat să mă simt confortabil cu fața mea. Este greu să te preocupi de coșuri și tunsori proaste când arăți atât de diferit față de toți ceilalți.”, a notat bărbatul.

Hoge a început să discute deschis cu familia sa și să resimtă simtă sprijinul acestora abia atunci când avea 10 ani. Mai mult, el a început să își accepte corpul și imperfecțiunile abia la 14 ani după ce a refuzat o operație majoră chiar i-ar fi putut produce orbire permanentă.

Într-un final chiar și mama sa s-a împăcat cu problemele lui și cu aspectul neobișnuit pe care îl avea. Aceasta a învățat să își gestioneze sentimentele și să scape de oroarea și grijile creșterii unui copil cu nevoi speciale.

Bărbatul a înțeles ce simțeau părinții lui abia atunci când a devenit tată la rândul său. El a fost căsătorit de două ori și are două fiice. Acesta au învățat să își prețuiască fetele și să nu se aștepte niciodată ca acestea să fie perfecte.

În ciuda copilăriei dificile pe care a avut-o, Robert Hoge a dus o viață remarcabilă. A fost primul din familia sa care a urmat o facultate, iar mai apoi a devenit jurnalist și purtător de cuvânt al unui politician australian. De asemenea, a purtat Torța Olimpică înainte de Jocurile de vară de la Sydney.

Într-un final, Robert Hoge a devenit un bărbat de succes. S-a bucurat și se bucură în continuare de faimă, deși nici măcar nu ar fi sperat la așa ceva în copilărie. El este doar o altă dovadă clară a faptului că orice este posibil, indiferent de condiția în care te afli.

Citește și: Ce a putut spune această mamă despre relația dintre părinți și copii a stârnit furia oamenilor: "Nu toată lumea poate face mai mult"

Surse articol: Amomama, Theprofile, Abc

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
”Nu-mi pot găsi o slujbă din cauza dependenței de tatuaje. Am toată fața acoperită”
”Nu-mi pot găsi o slujbă din cauza dependenței de tatuaje. Am toată fața acoperită”
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (163)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.