4 probleme vaginale pe care le poți avea de mai multe ori în viață

4 probleme vaginale pe care le poți avea de mai multe ori în viață

Redactor Andreea Baluteanu

Vaginul, acea regiune delicată care însumează practic esența feminității voastre, este afectat de numeroase probleme în timpul vieții, mai ales dacă nu ai grijă de el așa cum trebuie. Iar dintre acestea se remarcă bolile pe care le poți avea de mai multe ori și care, precum răceala, se pot întoarce să te chinuie când ți-e lumea mai dragă, dacă nu înveți să te ferești cu înțelepciune de ele.

Îți spunem mai jos care sunt cele mai de temut boli ale vaginului pe care le poți avea de mai multe ori în viață. Vezi despre ce este vorba în rândurile de mai jos!

4 boli recurente ale vaginului

Aceste boli ale vaginului nu îți vor pune viața în pericol, dar reprezintă cu siguranță o sursă de disconfort demnă de luat în considerare. Iată care sunt cele mai frecvente afecțiuni ale zonei tale intime și cum le poți deosebi!

Vaginita bacteriană. O inflamare a vaginului cauzată de o perturbare a populației de bacterii din această zonă, vaginita poate avea drept simptome secrețiile de culoare alb-gri, al căror miros este adesea descris ca fiind asemănător peștelui.

Candidoza vaginală. Una dintre afecțiunile cel mai des supuse fenomenului recurenței, candidoza vaginală este produsă de proliferarea ciupercii numite Candida albicans în regiunea vaginului. Printre simptomele sale se numără senzația de mâncărime, de arsură în timpul sexului sau atunci când urinezi, iritații sau chiar înroșirea vaginului. Cea mai importantă cauză a candidozei vaginale este abuzul de antibiotice. Acestea distrug bacteriile bune din flora vaginală, iar experții estimează că circa 3 din 4 femei vor dezvolta candidoză cel puțin o dată în viață, multe dintre acestea urmând să sufere de mai mult de un episod al bolii.

Trichomoniaza. Boală cu transmitere sexuală, trichomoniaza este cauzată de un parazit și prezintă drept simptome scurgerile vaginale de culoare gălbuie sau verzuie, mâncărime sau disconfort la urinare.

Atrofia vaginală. O afecțiune a mucoasei vaginale care apare ca urmare a dezechilibrelor hormonale, atrofia vaginală se instalează mai ales la menopauză sau la perimenopauză, dar poate fi prezentă și în alte etape ale vieții caracterizate prin reducerea cantității de estrogen (de exemplu, atunci când alăptezi). Factorii de risc sunt fumatul, stresul, consumul de alcool, anumite tratamente medicamentoase, depresia sau prezența unor infecții vaginale anterioare netratate corespunzător. Printre simptome se numără subțierea pereților vaginali, senzația de arsură sau durere, sângerări care au loc după contactul sexual sau prurit local.

Când trebuie neapărat să mergi la doctor

Așa cum ți-am mai spus, infecțiile vaginale nu sunt neapărat o afecțiune gravă, iar dacă recunoști simptomele și știi că ai mai suferit de problema respectivă, poți achiziţiona singură creme antifungice sau ovule. Află de mai jos care sunt situațiile în care trebuie însă neapărat să mergi la doctor!

Dacă secrețiile vaginale sunt urât mirositoare sau dacă prezinți mâncărimi. E practic semnul evident că vaginul tău nu se simte bine deloc.

Nu ai suferit niciodată de o infecție vaginală. Doctorul va putea stabili cauza și te poate informa cu privire la semnele și simptomele la care să fii atentă.

Ai avut mai multe infecții vaginale anterior. Fenomenul recurenței ar putea fi normal, însă nu ar trebui să te lase indiferentă.

Ai avut mai mulți parteneri sexuali. Nu e deloc de glumit cu bolile cu transmitere sexuală.

Ai încheiat tratamentul și simptomele tale persistă. Poate diagnosticul a fost pus greșit sau ai nevoie de un tratament mai puternic; oricum, e nevoie să mergi la doctor.

Ai febră, frisoane sau suferi de durere pelviană. Acestea sunt semne clare ale unei infecții care nu poate fi ignorată.

Cum poți preveni bolile vaginului

Deși infecțiile vaginale nu pot fi prevenite în totalitatea cazurilor, sunt însă anumite măsuri pe care le poți adopta pentru a te feri de ele. Iată despre ce e vorba!

Protejează-te cu prezervativul când faci sex. Astfel te poți ține departe de BTS-uri.

Menține o igienă riguroasă. Schimbă lenjeria zilnic și de fiecare dată când este udă, folosește întotdeauna piese din bumbac, evită produsele de igienă intimă pe bază de iritanți și nu folosi decât loțiuni sau geluri care au primit aprobarea medicului tău, mai ales dacă suferi des de boli ale vaginului.

Recomandarea specialiștilor pentru un vagin sănătos și fericit este Multi-Gyn FemiWash. Spuma concentrată bio este perfectă pentru igiena zilnică și nu conține săpun, parfum sau conservanți. Produsul curăță cu delicatețe zona intimă, fără să perturbeze echilibrul atât de prețios, și are la bază complexul 2 QR care previne alipirea bacteriilor de țesutul vaginal. Multi-Gyn FemiWash e cea mai bună metodă de a preveni disconfortul vaginal, produsul fiind disponibil la Vavian Pharma.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.