Ceaiul verde - un secret al sănătății și tinereții

Ceaiul verde - un secret al sănătății și tinereții

Redactor Divahair.ro

Starea ta de bine poate începe cu un ceai. Băut zi de zi, în cantitățile potrivite, ceaiul verde este un adevărat elixir al tinereții. A fost utilizat pentru efectele sale vindecătoare extraordinare încă din China antică și multă lume îl consideră cea mai sănătoasă băutură de pe planetă. 

Descoperă mai jos beneficiile uimitoare ale ceaiului verde!

ceai verde

Beneficii ale ceaiului verde

Cantitatea de antioxidanți din ceaiul verde este remarcabilă, astfel încât te poți baza pe el în bătălia împotriva bolilor de inimă, a obezității, a ridurilor și chiar a cancerului. Consumul unei cești de ceai verde în fiecare zi îmbunătățește funcționarea creierului și ajută sistemul imunitar, combate diabetul și reduce stresul, cauza multor îmbolnăviri în ziua de azi. Nu este de mirare că ceaiul verde a fost considerat o garanție a longevității și a unui stil de viață sănătos.

Iată câteva beneficii remarcabile ale ceaiului verde:

- conferă o stare de vitalitate și energie, grație cafeinei pe care o conține
- stimulează activitatea cerebrală, în special anumite funcții precum vigilența, timpul de reacție sau memoria
- accelerează metabolismul și îmbunătățește tonusul fizic, fiind un aliat de excepție împotriva obezității
- antioxidanții din ceaiul verde împiedică acțiunea nocivă a radicalilor liberi implicați în apariția unor afecțiuni precum diabetul, bolile cardiovasculare sau cancerul (multe studii au arătat că persoanele care beau ceai verde au un risc mai scăzut de a dezvolta anumite tipuri de cancer, precum cel de sân, de prostată sau colorectal) 
- luptă împotriva îmbătrânirii și bolilor asociate acesteia, cum sunt maladia Alzheimer sau Parkinson
- are efecte antibacteriene și este eficient în combaterea infecțiilor
- ajută la menținerea sănătății dinților și previne apariția cariilor

Cum să consumi ceaiul verde

Este recomandat să bei 2-3 cești de ceai verde pe zi, pentru a te bucura de efectele sale miraculoase. Pentru a obține maximumul de beneficii, este cel mai bine să-l bei la o oră după masă sau după ce ai luat un medicament. De asemenea, lasă o pauză între ceai și masa următoare.

Îl poți prepara foarte simplu, adăugând o linguriță de plantă sau un pliculeț de ceai la o cană de apă fierbinte. Lasă-l 3-5 minute acoperit, adaugă puțin zahăr, apoi poți savura această băutură cu gust foarte bun și proprietăți extraordinare. Ceaiul verde poate fi consumat și rece, cu gheață. Dacă vrei o băutură răcoritoare, adaugă o cantitate mai mare de ceai.

Bea ceaiul verde proaspăt preparat, pentru a-ți asigura un aport ideal de vitamine și antioxidanți, care se pierd dacă ceaiul este păstrat mai multă vreme.

Dacă vrei să ai un somn liniștit, nu bea ceai verde înainte de culcare, deoarece conține cafeină și s-ar putea să te țină trează o perioadă mai lungă. Tocmai de aceea este recomandat în perioadele în care ai nevoie de o funcționare optimă a creierului și vrei să fii foarte activă.

Ceaiul verde nu este recomandat în timpul sarcinii și alăptării, deoarece conține cafeină și acid tanic.

ceai verde si tulsi

Ceaiul verde și planta medicinală Tulsi: cea mai bună combinație pentru sănătatea ta

Ceaiul verde poate fi consumat simplu, dar și în combinație cu alte plante. O asociere câștigătoare pentru sănătatea ta este cea dintre ceaiul verde și planta medicinală Tulsi. Dacă nu ai auzit până acum de Tulsi sau Busuiocul Sfânt, vei fi uimită și încântată să afli că are proprietăți vindecătoare extraordinare. Tulsi este ceea ce se numește o plantă adaptogenă, care echilibrează, regenerează și protejează organismul.

Efectele ceaiului verde și ale plantei Tulsi se potențează reciproc. Ceaiul verde Tulsi de la ORGANIC INDIA are proprietăți antiinflamatoare deosebite, stimulează sistemul imunitar și diminuează efectele negative ale stresului. Tulsi are rol de detoxificare, energizare și reglare a metabolismului. Dacă vei descoperi efectele acestei combinații inedite, sigur vei deveni cel mai fidel consumator al ceaiului verde Tulsi.

Fii activă în protejarea sănătăţii tale și a celor dragi ţie și vei descoperi puterea de a aduce un impact pozitiv atât în viața ta, cât și în jurul tău! Intră în Comunitatea #AdevarataStareDeBine și descoperă beneficiile celor mai renumite plante medicinale ayurvedice, 100% certificate organic, oferite cu iubire și conştiinţă de ORGANIC INDIA.

Pentru detalii, vizitează www.organicindia.ro.

Surse foto: iStock, Pexels

Articolul urmator
Germenii de lucernă: beneficii și mod de consum
Germenii de lucernă: beneficii și mod de consum
Cine îți va cumpăra cadou de Secret Santa?
Incepe quiz
Cine îți va cumpăra cadou de Secret Santa?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.