Cum îți influențează somnul greutatea
Cuprins
Credeai că numai ceea ce mănânci și cât mănânci îți influențează greutatea? „Greșit”, ne spun nutriționiștii, care atrag atenția asupra faptului că organismul este foarte complex, ceea ce înseamnă că mulți factori ne influențează greutatea. De exemplu, există o strânsă legătură între programul de somn pe care îl ai și kilogramele afișate pe cântar.
Dacă ești genul de persoană care doarme doar câteva ore pe noapte sau, dimpotrivă, care ar fi în stare să doarmă tot timpul, citește rândurile de mai jos și află cum sunt legate între ele somnul și greutatea!
Somnul și greutatea: cum ne influențează orele de odihnă
Atunci când ne referim la somn, cele două lucruri care contează cel mai mult sunt calitatea acestuia și numărul de ore dormite, iar acești doi factori nu îți influențează doar nivelul de energie a doua zi, ci și greutatea pe termen lung. Cercetările recente arată că somnul insuficient poate să ducă la îngrășare din mai multe motive. Programul de odihnă este necesar pentru a ne echilibra organismul, iar lipsa lui rezultă în degradarea stării de sănătate.
Oboseala îți dă peste cap hormonii care reglează apetitul
Somnul și greutatea sunt strâns legate, iar creierul obosit începe să declanșeze diverse pofte în organism. Mulți hormoni și substanțe chimice din creier sunt responsabile pentru reglarea apetitului, iar „protagoniștii” în acest sens sunt leptina și grelina. Leptina este cea care îți scade apetitul, iar grelina este cea care îl crește. Atunci când nu dormi suficient, nivelul de leptină scade, iar cel de grelină crește, ceea ce înseamnă că vei avea o poftă de mâncare foarte greu de controlat.
Alimentele de care ți-e poftă sunt „periculoase”
Nu doar că îți va fi mai foame, dar vei și pofti la alimente care îți compromit silueta, precum cele dulci, sărate sau foarte grase. Nu se știe exact de ce, dar se presupune că acest lucru se întâmplă deoarece creierul nostru îi transmite corpului să găsească alimente care să dea energie foarte rapid, pentru a combate oboseala.
Mai mult, un studiu publicat în jurnalul Sleep a dezvăluit faptul că lipsa de somn are un impact puternic asupra receptorilor canabinoizi din creier, având un efect similar cu cel al marijuanei: dă o poftă de mâncare incontrolabilă.
Alimentele de care ți-e poftă când nu dormi au densitate calorică foarte mare, ceea ce înseamnă că tot te vei îngrășa, chiar dacă mănânci cantităti mici. Studiile arată că persoanele care nu dorm destul mănâncă în jur de 300 de calorii suplimentare pe zi, în comparație cu cei care dorm suficient.
Oboseala încetinește metabolismul
Somnul și greutatea mai sunt legate între ele și pentru că oboseala are un impact negativ asupra metabolismului, încetinindu-l. Studiile arată că oboseala poate să reducă substanțial capacitatea corpului de a metaboliza glucoza, rezultând în rezistență la insulină. Această rezistență provoacă depozitarea zaharurilor sub formă de grăsime, în loc ca acestea să fie folosite pentru a produce mai multă energie. Și să nu uităm de diabetul de tip 2, care poate fi declanșat tocmai de această rezistență la insulină, în condițiile unui regim alimentar nesănătos.
Lipsa de somn te face și mai sedentară
Un cerc vicios în care ajung mulți oameni care nu dorm destul este acela în care oboseala nu le permite să fie activi fizic, din cauza lipsei de energie. Dacă ai probleme cu dormitul, activitatea fizică este una dintre cele mai bune metode de a-l regla fără a lua pastile. Avem nevoie de somn pentru a fi activi și avem nevoie de activitate pentru a dormi bine. Desigur, această problemă se reflectă nu doar în starea generală de sănătate, ci și în greutate.
Nicio extremă nu e bună
Nu este recomandat să dormi mai puțin de 7 ore pe noapte, însă asta nu înseamnă că dacă dormi 10 ore efectul va fi cel opus. Nici excesul de somn nu este benefic pentru corp, așa că va trebui să faci tot posibilul să îți creezi o rutină din care să nu ieși prea mult. Află care sunt principalele cauze ale insomniei și cum poți să o tratezi!
De foarte multe ori, zgomotele de fundal sunt cele care ne perturbă somnul și ne împiedică să ne odihnim cum trebuie. Dacă locuiești într-o zonă zgomotoasă sau dacă adesea este forfotă în casă, este indicat să folosești dopuri de urechi, ca să poți să adormi mai ușor. Dopurile Quies sunt făcute din spumă care se adaptează formei canalului auditiv, fiind special gândite pentru un maximum de confort.
Somnul și greutatea sunt strâns legate, așa că trebuie să găsești un echilibru. Degeaba ții diete care mai de care mai restrictive, dacă noaptea dormi prea puțin!
Iată cum să ai un somn liniștit noaptea!