Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Cum să porți masca de protecție în zilele fierbinți de vară, fără să ți se facă rău

Marţi, 23.06.2020

După mai multe luni în care timpul parcă s-a oprit în loc, iată că vara a venit, temperaturile au crescut, iar tu te gândești cu nerăbdare la planurile tale de vacanță. Însă există o problemă care ți-ar putea strica vara: purtatul măștii de protecție. Cu toate că au fost luate măsuri de relaxare, masca de protecție va fi piesa must-have a acestui anotimp. 

Vei fi tentat să renunți la purtarea măștii până la toamnă, însă nu trebuie să uiți că noul coronavirus este încă prezent și continuă să facă noi victime. Prin urmare, purtarea măștii este esențială, așa cum spun și specialiștii.

cum sa porti masca de protectie vara

"Este important să purtați o mască și să mențineți distanțarea socială", a spus Anne Rimoin, profesor de epidemiologie la UCLA, făcând referire la un studiu publicat la începutul acestei luni care a constatat că ambele strategii sunt cele mai eficiente metode de a preveni transmiterea coronavirusului.

Știm cu toții cât de chinuitor poate fi purtatul măștii, iar temperaturile toride de vară nu simplifică lucrurile, din contră, le înrăutățește. Cu toate acestea, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a supraviețui acestei veri.

Citește și Alexandru Rafila ne dă o veste îngrijorătoare: a găsit vinovații cresterii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus din România

De ce masca te-ar putea face să simți că te sufoci de căldură

Dacă simți pur și simplă că te sufoci atunci când porți masca de protecție, este pentru că masca captează căldura înăuntru, potrivit dr. Richard Wenzel, profesor în Divizia de Boli Infecțioase la Școala de Medicină a Universității din Commonwealth din Virginia.

Prin urmare, atunci când simți că te sufoci, cel mai bine este să scoți masca, să te așezi undeva la umbră și să te hidratezi, dar nu înainte să te asiguri că există o distanță de cel puțin 6 metri față de alte persoane. 

Dacă te simți amețit sau simți că ai palpitații, scoate-ți masca, du-te la umbră și solicită asistență medicală pentru că acestea ar putea fi semnele epuizării provocate de căldură, potrivit dr. Richard Wenzel. 

Totodată, mai poți folosi comprese uzi și reci pe care le poți aplica pe față și gât pentru a scădea temperatura corpului. 

comprese reci

Evită să ieși atunci când este cel mai cald afară

Pentru a nu ți se face rău, cel mai bine este să eviți să ieși pe cât posibil afară atunci când soarele arde cel mai tare. Căldura toridă și umiditatea vor îngreuna respirarea prin măști, tocmai de aceea, Rimoin recomandă să ieșim cel mai bine dimineața sau seara, iar dacă călătoria poate fi amânată, atunci ar trebui să o reprogramăm într-o zi ceva mai răcoroasă. 

Alege un material care îți permite să respiri ușor prin el

O altă problemă care ți-ar putea îngreuna respirația este materialul din care este făcută masca pe care o porți. 

"Cât de bine poți respira printr-un material este la fel de important ca eficacitatea măștii împotriva coronavirusului" , a spus Rimoin.

Atunci când alegi o mască, cel mai bine optezi pentru una din bumbac sau una cu straturi exterioare de bumbac și cele interioare din flanelă. Majoritatea oamenilor preferă acest material din punct de vedere al comodității și al "respirabilității". 

În cazul în care deții o mască din pânză, trebuie să ai grijă ca această să fie etanșă, dar să fie comfortabil de purtat în același timp. De asemenea, masca ideală din pânză trebuie să îți permită să o speli de mai multe ori și să o usuci fără să se deterioreze.

Citește și Cea mai bună veste despre coronavirus pe care o putea primi omenirea!

Asigură-te că porți corect masca 

Dacă întâmpini dificultăți în respirație, înainte de a scoate masca, asigură-te că o porți corect. Masca ta ar trebui să-ți acopere nasul și gura și să se încadreze ușor pe părțile feței, dar să lase în același timp aerului să pătrundă, astfel încât respirația să nu fie obstrucționată, potrivit lui Rimoin.

Ia-ți întotdeauna o mască de rezervă

masca de rezerva

Atunci când masca se umezește, aceasta se va lipi de fața ta și va îngreuna respirația. De aceea este bine să porți mereu măști de rezervă la tine. Potrivit lui Wenzel, poți pune masca de rezervă într-o punguță transparentă de sandviș, deoarece există o șansă mai mare ca aceasta să rămână curată. 

Poartă masca doar atunci când este absolut necesar

Așa cum bine știm, există un risc mai mic să contractăm noul coronavirus atunci când ne aflăm în aer liber. Tocmai de aceea trebuie să știm când este absolut necesar să purtăm masca de protecție. 

De exemplu, piscinele și plajele sunt considerate a fi locuri sigure, din moment ce specialiștii sunt de părere că apa nu reprezintă un mediu propice pentru coronavirus. 

Cu toate că picăturile respiratorii care conțin virusul se pot plimba chiar și în aer liber, atâta timp cât păstrezi distanța față de ceilalți, ești în siguranță, dar dacă nu există posibilitatea de a păstra distanța, atunci cel mai bine folosește o mască.

În cazul în care căldura nu ne dă destule bătăi de cap, și problemele respiratorii pot obstrucționa respirația. Dacă suferi de astm, boli pulmonare cronice sau oricare altă boală respiratorie, trebuie să fii foarte atent la schimbările pe care le suferă abilitatea ta de a respira atunci când porți masca de protecție. Dacă situația se înrăutățește, cel mai bine este să stai departe de căldură. 

Surse foto: Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!