Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Cum vom petrece de Paște în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus

Luni, 23.03.2020

Sărbătorile Pascale se apropie cu pași repezi, iar lumea își pune tot mai des întrebarea: cum vom petrece Paștele în aceste condiții de criză, care devin tot mai dure pe zi ce trece? 

Epidemia de Coronavirus a schimbat deja viețile oamenilor, așa că ne așteptăm să schimbe și obiceiurile împământenite de Sărbători, precum întâlnirile din noaptea de Înviere sau vizitele la rude și prieteni. 

Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, care a intrat în vigoare săptămâna aceasta, ne dă câteva linii directoare, după care să ne ghidăm acțiunile la nivel individual. La acestea se pot adăuga recomandările unor instituții prestigioase sau ale Organizației Mondiale a Sănătății, care ar trebui citite de toate persoanele aflate în situații de risc. 

coronavirus

De exemplu, Centers for Disease Control and Prevention a dat emis deja un Ghid pentru desfășurarea evenimentelor publice și activităților comunitare, care poate fi de mare utililiate în perioada sărbătorilor. Aplicat deja în SUA, acest Ghid este indicat mai ales în cazul evenimentelor de mare anvergură, dar multe dintre recomandările sale pot fi preluate și pentru întâlnirile noastre din perioada Sărbătorilor Pascale. 

Adunările mari de oameni sunt restricționate

Adunările mari de oameni reprezintă una dintre principalele contraindicații pe perioada epidemiei, așa că ne putem aștepta ca Biserica să ia măsuri, limitând accesul persoanelor în lacașele de cult, pentru a preveni potențiala răspândire a virusului.

De altfel, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a dispus deja restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, iar aceste măsuri s-ar putea înăspri în perioada următoare. Iată de ce este greu de crezut că anul acesta vom mai avea parte de marile adunări de persoane care vin să ia lumină în noaptea de Înviere. 

Cum să ne organizăm de sărbători

familie masa

Măsurile responsabile nu privesc doar întâlnirile publice, ci și propriile noastre acțiuni în perioada sărbătorilor, în special în ceea ce privește întâlnirile de familie, cumpărăturile de Paști și modul în care vom petrece această sărbătoare atât de importantă. Iată câteva recomandări esenţiale pentru a preveni orice risc în perioada Paştelui:

1. Ai grijă de persoanele cele mai expuse riscului

În primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că persoanele cele mai expuse riscului sunt vârstnicii și persoanele cu boli cronice grave, de aceea este necesar să ne concentrăm atenția asupra bunicilor și părinților noștri și să-i protejăm în perioada Sărbătorilor.

Este datoria noastră, a tuturor, să îi ferim pe cei dragi de amenințarea epidemiei, asigurându-le tot ceea ce este necesar pentru Sărbători, ca să nu mai fie necesar să iasă din casă pentru cumpărături.   

Este necesar să-i convingem pe vârstnici să rămână în casă, chiar și de Paște, pentru a nu fi expuși riscului de contagiune. Indicat este ca ei să asculte slujba la televizor și să renunțe la ideea de a ieși în noaptea de Înviere.

În plus, oricât ne-ar fi de greu, s-ar putea ca anul acesta să petrecem sărbătorile izolați de persoanele vulnerabile din familie, pentru a le proteja cât mai riguros. Acest lucru nu înseamnă că nu vom fi cu gândul și sufletul alături de ele, iar marele nostru avantaj este că dezvoltarea tehnologică actuală ne permite să intrăm în contact cu cei dragi prin variate mijloace, chiar dacă nu suntem lângă ei. 

2. Fii cumpătat când faci cumpărăturile de Paşti

Înainte de Paşti lumea dă năvală în magazine, dar anul acesta probabil că nu va mai fi la fel. De altfel, nici nu este indicat să ne concentrăm pe abundență, într-o perioadă de criză, când atâta lume suferă. Una dintre lecțiile pe care trebuie să le învățăm de la viață este cea a temperanței și a concentrării pe momente de bucurie simple, dar importante.

Recomandarea este să faci majoritatea cumpărăturilor on-line, atât pentru tine, cât și pentru părinți sau bunici. Dacă, totuși, te deplasezi la magazin, respectă toate măsurile de igienă și siguranță și încearcă să nu te duci de prea multe ori în locuri unde există riscul răspândirii virusului. Stai la distanță de minim 1 metru de alte persoane, atunci când te afli la coadă, poartă mască și mănuși de protecție pentru a evita contaminările.

Încearcă să-ți temperezi pornirea de a cumpăra foarte multe lucruri și să te concentrezi pe câteva feluri tradiționale.

3. Ia măsuri de siguranță pentru întâlnirile de familie

Anul aceasta este cel mai bine să petreci sărbătorile acasă și să eviți ieșirile în locuri aglomerate și vizitele, care pot fi înlocuite cu telefoane și mesaje tradiționale.

În Ghidul Centrului pentru prevenirea și controlul bolilor se precizează că este bine să ne limităm la un maxim de 10 persoane, atunci când ne strângem pentru un eveniment. Date fiind condițiile, este mai bine să petreci Sărbătorile doar cu familia restrânsă.

Dacă, totuși, primești vizite, este bine să te asiguri că invitații nu prezintă semne de îmbolnăvire. Încurajează-i pe cei cu sănătate precară să rămână acasă și să aibă grijă de ei.

Curățenia dinainte de Paști trebuie făcută cu foarte mare atenție, insistând pe dezinfectarea suprafețelor și obiectelor.

4. Nu uita de măsurile de igienă și protecție

Atunci când petrecem și ne distrăm, uităm adesea de măsurile de igienă, dar anul acesta trebuie să ne dovedim mai responsabili ca oricând. Așa că ai grijă să-i supraveghezi pe cei din familia ta să respecte regulile de bun simț și recomandările pe care le regăsim în toate ghidurile din această perioadă de criză.

femeie masca

Reamintim aici principalele măsuri de igienă și protecție:

- Spală-te pe mâini cel puțin 20 de secunde, mai ales după ce vii de afară, după ce îți sufli nasul, tușești sau strănuți, înainte de a mânca sau după ce mergi la toaletă. Dacă săpunul și apa nu sunt disponibile, utilizează un produs de dezinfectare a mâinilor, care conține cel puțin 60% alcool.

- Acoperă-ți gura cu un șervețel, atunci când strănuți, apoi aruncă-l în coșul de gunoi.

- Evită să îți atingi ochii, nasul și gura cu mâinile murdare

- Curăță zilnic suprafețele și obiectele atinse frecvent.

- Poartă mască de protecție doar atunci când ai simptome de răceală sau infecție respiratorie sau când te afli în locuri aglomerate

Este o dovadă de responsabilitate socială să promovezi toate aceste reguli și în grupul tău de prieteni și cunoscuți.

De asemenea, chiar dacă este sărbătoare,  nu uita de măsurile necesare de autoizolare, dacă ai venit în contact cu persoane potențial purtătoare de COVID-19. Este mai bine să-i protejezi pe cei dragi și pe cei vulnerabili, cunoscuți sau necunoscuți, chiar dacă asta înseamnă să-ți sacrifici anumite dorințe și impulsuri.

Să nu uităm că Paștele este o sărbătoare a sufletului

Faptul că ne limităm în anumite lucruri ne lasă mai mult timp să ne gândim la ce înseamnă cu adevărat Sărbătorile Pascale:  comuniune, generozitate, lumină interioară.

credinta

Poate că nu te mai întâlnești cu atâția oameni fizic, dar înțelegi mult mai profund sentimentul iubirii, protejându-i pe ceilalți.

Este posibil ca masa ta să nu mai fie atât de bogată, însă vei valoriza mai mult lucrurile simple, cu adevărat importante.

Poate că nu vei mai merge la Biserică să iei lumină, dar vei ține aprinsă flacăra interioară și vei fi mai aproape de Dumnezeu printr-o simplă rugăciune și prin gândurile îndreptate către ceilalți.

Surse foto: Pixabay, Pexels

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (19)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!