Această femeie credea că are un coș, dar era cancer de piele în fază incipientă

Această femeie credea că are un coș, dar era cancer de piele în fază incipientă
Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro
Marţi, 13.08.2019

În urmă cu aproximativ un an, Gibson Miller, o tânără de 24 de ani din SUA, a observat o mică pată sub ochiul stâng. Pata de culoare roz arăta ca un coș, dar nu dispărea cu niciun tratament. Tot mai îngrijorată, tânăra s-a dus la un medic dermatolog pentru o consultație. Instinctul ei nu o înșelase: ceea ce păruse un simplu coș era, de fapt, un carcinom bazal celular în stadiul 1.

Sursa foto: Pinterest

„Nimeni altcineva nu l-ar fi observat. Era foarte mic. M-am uitat la fotografiile vechi și am observat că nu îl aveam. De trei ani însă, acest coș nu dispărea”, a declarat Gibson Miller pentru revista TODAY.

Crema de protecție solară, indicată și pentru zona ochilor

Sursa foto: Pinterest

Încă din copilărie, Gibson Miller a jucat mult tenis și a continuat să joace și în timpul liceului: „Eram în mod constant afară, în aer liber”. Când a început să folosească protecție solară, în timpul ultimului an de liceu, nu a făcut-o întotdeauna cu consecvență, a recunoscut ea. „Am aplicat-o (protecția solară – n.n.) mai mult pe față și pe umeri”, a explicat tânăra.

Cum nu i-au plăcut nici vizierele și nici ochelarii de soare, zonele din jurul ochilor ei au fost mult mai puțin protejate decât restul chipului. „Obișnuiam să port, din când în când în când, câte o pălărie. Nu prea m-am îngrijit de aceste aspecte”, a mărturisit ea.

Doctorul James Chelnis, medicul care a tratat-o pe Miller, a spus că vin în cabinetul său adeseori pacienți care au cancer de piele localizat în apropierea ochilor.

„În jurul ochilor, nu folosiți în mod obișnuit o doză mare de protecție solară și, prin urmare, această zonă este mai expusă riscului de cancer de piele”, a declarat medicul. „Este adevărat că o pălărie și niște ochelari de soare ajută. Dar este foarte important să alegeți și protecția solară potrivită pielii dumneavoastră.”

Cu această ocazie, medicul Chelnis îi îndeamnă pe oameni să utilizeze creme de protecție solară cu oxid de zinc și titan, care asigură blocarea eficientă a razelor soarelui și oferă o protecție mai mare. De asemenea, specialistul subliniază că ar trebui să utilizăm protecție solară și în jurul ochilor - de fapt... chiar și pe pleoape.

Tratamentul cancerului de piele din apropierea ochilor

Sursa foto: Pinterest

Cancerul de piele din apropierea ochiului este o provocare pentru medicii chirurgi, deoarece zona este foarte sensibilă și pot apărea complicații. În cazul tinerei despre care am vorbit mai sus, medicii au luat decizia de a extirpa acel așa-zis coș și țesutul din imediata vecinătate, pentru a minimiza riscul de extindere a cancerului și în alte zone.

Câteva săptămâni mai târziu, din fericire, cicatricea lui Gibson Miller s-a vindecat. Acum, tânăra este mai mult decât atentă: poartă atât pălării, cât și ochelari de soare când iese afară și folosește cu religiozitate crema de protecție solară.

Sursa foto: Pinterest

Din păcate, femeia se înscrie într-o statistică îngrijorătoare, care atestă o tendință tot mai accentuată de creștere a incidenței cancerelor de piele în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani.

Un studiu dat publicității recent, la o reuniune a Academiei Americane de Dermatologie, a relevat faptul că în ultimii 40 de ani cazurile de melanom înregistrate la această categorie de pacienți au crescut cu 800%. Melanomul, cea mai gravă formă de cancer de piele, este al doilea cel mai frecvent tip de cancer la femeile tinere.

Semnele cancerului de piele

Experții îndeamnă oamenii să caute să discearnă din timp semnele cancerului de piele. O aluniță care prezintă aceste caracteristici ar trebui să ne trimită cât mai rapid la medicul dermatolog:

- asimetria
- marginile inegale
- culoarea neuniformă
- diametrul peste 0,5 cm
- evoluția: dacă o aluniță începe să se modifice (să-și schimbe dimensiunea, forma, culoarea) sau să sângereze, acesta este un semn de avertizare pentru apariție unui cancer de piele

Cancerul de piele care afectează zona din jurul ochiului s-ar putea manifesta ușor diferit de la o persoană la alta. Unii pacienți au un ochi roșu sau lăcrimează excesiv, în timp ce alții pot prezenta o mică pată roșie pe piele care nu dispare.

Vezi si
Limba încărcată: cauze, simptome și tratament
Limba încărcată: cauze, simptome și tratament
Raluca Margean | Marţi, 13.08.2019
Ulei de piper negru: beneficii și recomandări
Ulei de piper negru: beneficii și recomandări
Andreea Baluteanu | Marţi, 13.08.2019
Uleiul de busuioc: beneficii și administrare
Uleiul de busuioc: beneficii și administrare
Raluca Margean | Marţi, 13.08.2019
Articolul urmator »
Ce este ureea și care sunt beneficiile pentru frumusețe
Ce este ureea și care sunt beneficiile pentru frumusețe
Raluca Margean | Sâmbătă, 29.06.2024
Incepe quiz
Ce faza a lunii te reprezinta?
Ce faza a lunii te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (7)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Scorul Roma: ce este și de ce este important
Raluca Margean | Duminică, 14.04.2024
Casexie: ce este și de ce apare
Raluca Margean | Duminică, 31.03.2024

Ne găsești pe