Top 8 alimente care contin vitamina A

Top 8 alimente care contin vitamina A

Viorica Ghinea, redactor

Vitamina A, la fel ca celelalte vitamine, este importanta pentru o buna functionare a organismului. Fiecare substanta organica are rolul sau in alimentatia noastra, astfel ca este necesar sa ai un echilibru nutritional.

Mai jos, ti-am pregatit o lista cu alimente care contin vitamina A, pentru a cunoaste si a beneficia din plin de proprietatile lor curative.

Rolul vitaminei A in alimentatie

Vitamina A creste rezistenta organismului in fata infectiilor, asigura o buna functionare a sistemului osos, promovand cresterea in inaltime, mentine sanatatea mucoaselor, ajuta vederea, face pielea mai frumoasa prin incetinirea procesului de imbatranire si prin tinerea la distanta a anumitor afectiuni (acnee, eczeme). In plus, vitamina A reduce oboseala din organism si iti ofera o stare de bine. De altfel, alimentele care contin vitamina A pot sa fie aliati de nadejde in dietele pentru slabit fiindca multe dintre acestea sunt fructe si legume. Vitamina A are rol antioxidant, astfel ca protejeaza organismul de actiunea radicalilor liberi, oferind protectie impotriva cancerului.

alimentatie sanatoasa

Ficat 

Ficatul este bogat in minerale si vitamine, in special in vitaminele A si B12, cel de curcan avand cel mai mare continut. Acest organ intern este introdus in multe preparate culinare deosebit de gustoase. Cele mai sanatoase metode de  pregatire sunt considerate gatirea la aburi si cea la cuptor, acompaniata de ceapa si ierburi aromatice.

Desi unii specialisti sunt de parere ca acest aliment ar trebui ocolit din cauza toxinelor pe care le poate contine, altii precizeaza ca este pretios in alimentatia noastra si ca ar trebui sa-l consumam, insa doar daca provine de la un animal sau de la o pasare crescute in conditii bio. 

Cartofi dulci

Acest soi de cartofi ocupa un loc important pe lista alimentelor care contin vitamina A. Cartofii dulci au constituit o sursa principala de hrana pentru primii colonisti americani si este si astazi la fel de apreciat in alimentatie datorita gustului si nutrimentelor continute. In ultimii ani acestia au inceput sa fie cautati de consumatori si in Romania. Culoarea portocalie a acestor legume arata ca au o concentratie mare de substante antioxidante. Asadar, nu ezita sa ii incerci macar o data.

Morcovi

Aceste legume sunt probabil primele care iti vin in minte atunci cand te gandesti la alimente care contin vitamina A, deoarece sunt cele mai populare atunci cand vine vorba despre beneficiile oferite sanatatii oculare. De asemenea, morcovii reprezinta o sursa buna de potasiu, calciu, fibre si vitamina C.

morcovi

Spanac

Legumele cu frunze verzi ocupa un loc fruntas printre alimentele cele mai sanatoase. O ceasca de spanac gatit contine 49% din doza de vitamina A recomandata zilnic. Spanacul aduce organismului si alte beneficii, deoarece este bogat in fier, magneziu, calciu, vitamina K si vitamina C. Nu ezita sa introduci spanacul in alimentatia ta. De preferat, sa ii consumi frunzele in stare prospata, in salate sau in sandwich-uri.

Dovleac

Doar ce ii auzim numele si ne gandim cu drag si nostalgie la placintele din copilarie. Insa atunci nu stiai ca dovleacul este bogat in vitamina A, vitamina C, potasiu, magneziu si calciu. De asemenea, reprezinta o sursa buna de fibre, ce ajuta la mentinerea unei digestii sanatoase si la reducerea nivelului colesterolului. De altfel, dovleacul este ideal pentru o dieta de slabit, avand in vedere ca 100 g contin cam 30 de calorii. Insa nu uita ca prepararea lui trebuie sa fie una dietetica.

Mango

Irezistibil de aromat, mango este un fruct destul de folosit atunci cand vine vorba de prepararea anumitor deserturi si sucuri. Datorita nutrimentelor continute, acest fruct este minunat pentru cei care vor sa aiba un stil de viata sanatos si echilibrat. O ceasca de mango feliat contine aproximativ 36% din doza de vitamina A recomandata zilnic.

mango

Rosii

Rosiile sunt excelente pentru sanatatea organismului si merita incluse intr-o cura de slabit, deoarece contin putine calorii, dar sunt pline de minerale si vitamine. Ceea ce inseamna ca o dieta cu rosii nu te va lasa fara vlaga, din contra, te vei simti plina de energie. O rosie de dimensiune medie contine aproximativ 20% din necesarul zilnic de vitamina A.

Piersici

Parfumatele piersici se numara printre cele mai iubite fructe. Acestea sunt bogate in vitamina C, fier, potasiu, calciu, fosfor. Daca simti ca ai o mica deficienta de vitamina A, mananca cateva piersici. Un fruct de marime medie contine cam 10 % vitamina A din doza recomandata zilnic unei persoane si doar 59 de calorii.

Vitamina A este foarte importanta pentru un stil de viata sanatos, avand in vedere ca ajuta la o mai buna functionare a organismului. Vestea buna este ca putem beneficia din plin de proprietatile ei, deoarece exista multe alimente care contin vitamina A, printre care se afla numeroase legume si fructe.

 

Articolul urmator
Ce scade glicemia noaptea: lista alimentelor de care ai nevoie
Ce scade glicemia noaptea: lista alimentelor de care ai nevoie
Ai gusturi proaste la mancare?
Incepe quiz
Ai gusturi proaste la mancare?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (73)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - nutritie si boli metabolice

    1. Laptele vegetal: tipuri, beneficii și recomandări (37 vizite)