Durerea de sani: cauze si tratament

Durerea de sani: cauze si tratament

Redactor Alexa Galgau

O durere neobisnuita intr-una din zonele cele mai sensibile ale corpului feminin, sanii, este fara indoiala un motiv de panica pentru orice femeie. Primul gand care rasare in minte este ca ar fi vorba despre o boala grava, precum cancerul mamar. Desigur, inainte de a merge la medic, vei incerca sa afli cat mai multe informatii de pe internet, iar vestile sunt imbucuratoare: durerea nu este un simptom al cancerului de san.

Afla, mai departe, care sunt cauzele si tratamentele pentru durerile de sani!

Durerea de sani: motiv de ingrijorare?

Inca din adolescenta, de la instalarea ciclului menstrual, femeile se obisnuiesc cu simptomele lunare specifice, printre care de multe ori se numara si durerile de sani. Acestea sunt asa numitele dureri "ciclice" si nu provoaca ingrijorare, deoarece sunt rezultatul unui proces hormonal absolut normal. Disconfortul apare, in general, la nivelul ambilor sani si este vorba mai degraba despre o senzatie de presiune care iradiaza spre subrat. Aceasta durere devine pregnanta in apropierea menstruatiei si, de obicei, dispare pana la terminarea acesteia.

Pana acum nu ai citit nimic ingrijorator. Problemele apar, insa, atunci cand ai parte de o durere neobisnuita in zona sanilor, mai ales ca frica de cancer de san este bine impregnata in mintile noastre. Durerea nonciclica se manifesta, de obicei, in cazul femeilor cu varsta intre 30 si 50 de ani si poate sa fie localizata la nivelul unui singur san. In general, este vorba despre o durere ascutita si arzatoare, care apare si dispare. Nivelurile hormonale din corp, medicamentele si stresul joaca un rol important in aparitia acestui tip de disconfort. In foarte putine cazuri, un chist sau un fibrom poate cauza aceasta durere. Cancerul de san nu se manifesta prin aceasta senzatie de arsura, dar este obligatoriu sa faci investigatii daca ai umflaturi dureroase in zona sanilor. 

In general, cauza durerilor nonciclice este o modificare hormonala in corp, dar nu devin un motiv real de ingrijorare decat daca nu trec in decurs de 2 saptamani. Femeile insarcinate sau cele care alapteaza sunt mult mai predispuse la aceasta neplacere. Durerea ascutita in zona sfarcurilor poate fi provocata inclusiv de consumul excesiv de cofeina, asa ca redu cantitatea daca te confrunti cu acest simptom si stii ca bei cani intregi de cafea in fiecare zi. Durerea de sani poate sa fie inclusiv un rezultat al panicii initiale pe care o ai atunci cand te confrunti o data cu acest simptom. Se stie deja ca atunci cand sunt speriati, oameni au parte de simptome false, autoinduse. 

Problemele reale apar atunci cand ai unul sau mai multe din urmatoarele simptome la nivelul sanilor: 

- secretii din san (sange, dar si orice alta scurgere);

- o umflatura insotita de durere care nu dispare dupa menstruatie;

- o durere foarte puternica, care nu trece dupa mult timp;

- inrosirea sau umflarea zonei;

- febra si puroi;

- iritatie sau bubite inflamate in zona sfarcului;

- schimbarea aspectului sfarcului.

Durerea de sani poate sa fie de fapt un simptom al unei alte probleme, de exemplu al intinderii unui muschi din zona pieptului. Disconfortul poate fi cu usurinta confundat cu o problema a sanului. Nu este exclus sa fie vorba inclusiv despre un sutien care te strange sau care nu este ales corect. Afla de AICI cum sa alegi sutienul potrivit, ca sa previi astfel de neplaceri!

Cat despre tratament, trebuie sa stii ca in cele mai multe cazuri durerea de sani trece de la sine, fara a mai fi nevoie de medicatie. De altfel, este posibil sa simti o ameliorare semnificativa in momentul cand te convingi ca nu este vorba despre cancer. Cat despre rarele situatii mai grave, precum abcesul, durerea va disparea desigur in urma tratamentului prescris de medic. Daca totusi ai o rezistenta mica la durere, poti incerca sa o domolesti cu analgezice, precum paracetamol ori ibuprofen. Te mai poate ajuta, de asemenea, sa pui gheata sau o compresa calda peste zona afectata.

Durerea de sani nu ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare inca din primele clipe, deoarece corpul feminin trece mereu prin schimbari hormonale care pot da astfel de simptome. Atata timp cat iti monitorizezi starea si iti faci controalele de rutina, sansele sunt foarte mici sa fie vorba despre ceva grav. 

Iata si cateva simptome ale cancerului pe care femeile le ignora!

Articolul urmator
Cancer apendicular: cauze, simptome și tratament
Cancer apendicular: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.