Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Pancreas mărit: cauze, simptome și tratament

Marţi, 09.07.2019
de Silvia Turceanu

Pancreasul este un organ al aparatului digestiv, localizat în partea stângă a cavității abdominale, în potcoava duodenală, între stomac și coloana vertebrală. Pancreasul este a doua glandă ca mărime din sistemul digestiv (după ficat), un organ vital pentru buna funcționare a organismului.

Este o glandă cu secreție internă fără de care nu se poate trăi, având atât funcție exocrină, cât și endocrină. Este implicat în digestie și metabolism: produce enzime pe care le secretă în intestinul subțire, care ajută intestinele la descompunerea alimentelor, digerând proteine, grăsimi și carbohidrați. Pancreasul produce, de asemenea, hormoni, precum insulina - care contribuie la reglarea nivelului zahărului din sânge, transformându-l în glucoză, principala sursă de energie a organismului.

Cauzele pancreasului mărit

Un pancreas mărit poate avea mai multe cauze. Uneori, pancreasul mărit poate să nu însemne nimic deosebit, este doar un pancreas ceva mai mare decât în mod obișnuit, sau poate fi mărit din cauza unei anomalii anatomice. Dar pot exista și alte cauze ale pancreasului mărit, pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

1. Pancreatita

Este vorba despre o inflamație acută și dureroasă a pancreasului, care poate varia ca severitate, afectând funcționarea întregului organism. Această inflamație se produce atunci când enzimele digestive devin active chiar în interiorul pancreasului, în loc de duoden, atacând și dăunând țesuturilor sale (încep să-l digere).

Pancreatita este de două feluri: acută și cronică.

Pancreatita acută

Este o inflamație care apare brusc în pancreas. Uneori, în cazuri foarte grave, aceasta poate conduce chiar la sângerări interne și infecții, putând pune în pericol viața pacientului. Dar, în mod obișnuit, cu un tratament adecvat, această afecțiune se vindecă după câteva zile.

Cauzele principale ale pancreatitei acute sunt:

- calculii biliari
- consumul excesiv de alcool
- hipercalcemie (niveluri prea mari de calciu în sânge)
- hiperlipidemie (niveluri prea ridicate de grăsimi în sânge)
- traume fizice ale cavității abdominale
- anumite medicamente (de exemplu, diureticele, care pot conduce la creșterea nivelului de grăsimi din sânge)
- anumite proceduri medicale – de pildă, unele operații efectuate greșit (precum unele manevre endoscopice)
- unele infecții

Pancreatita cronică

Apare, de obicei, ca urmare a unui episod de pancreatită acută și se manifestă ca o inflamare progresivă a pancreasului, care se agravează în timp și duce la afectarea permanentă a acestuia. Se ajunge, uneori, la distrugerea lentă a pancreasului și la declanșarea insuficienței pancreatice (incapacitatea pancreasului de a produce și/sau transporta suficiente enzime digestive și de a permite absorbția acestora), precum și a unor infecții bacteriene sau chiar a diabetului zaharat de tip 2.

Cauzele pancreatitei cronice sunt:

- consumul excesiv de alcool (este cea mai frecventă cauză)
- ereditatea
- fibroza chistică
- hipercalcemie
- hiperlipidemie
- efectul anumitor medicamente
- unele boli metabolice
- unele afecțiuni autoimune

2. Pseudochistul pancreatic

Acesta este o formațiune asemănătoare unui chist, dar fără pereți proprii, situată în parenchimul pancreatic. Reprezintă una dintre cele mai frecvente complicaţii ale pancreatitei acute și cronice. De fapt, este o acumulare în pancreas de resturi de lichide și de țesut care pot apărea după un caz de pancreatită.

3. Abcesul pancreatic

Abcesul pancreatic este o cavitate plină de puroi, de obicei cauzată de o infecție bacteriană. Abcesul apare în cadrul procesului evolutiv al unei pancreatite și se manifestă la patru-cinci săptămâni dupa debutul acesteia. Un pseudochist pancreatic care ajunge să se infecteze poate deveni un abces.

4. Cancerul pancreatic

Numit şi cancerul tăcut", este una dintre cele mai agresive forme de cancer, cu o rată a mortalităţii extrem de ridicată. Este o creștere anormală a celulelor din pancreas, fenomen care duce la formarea tumorilor. Celulele afectate se înmulțesc aberant și pot migra, prin sânge sau limfă, în alte părți ale corpului, producând metastaze.

Un cancer pancreatic se poate localiza fie în porțiunea exocrină (cea care produce elementele necesare digestiei), fie în cea endocrină (cea în care se secretă insulina și alți hormoni). Cea mai frecventă formă de cancer pancreatic este adenocarcinomul, dar mai există și alte forme, precum carcinomul adenoscuamos sau carcinomul scuamos.

Simptomele unui pancreas mărit

Durerea din abdomenul superior este un simptom comun al pancreasului mărit. Durerea acută, severă se poate răspândi în spate și se poate simți mai rău atunci când persoana în cauză mănâncă și bea.

Alte simptome care pot însoți un pancreas mărit includ:

- greață
- vărsături
- diaree sau scaune uleioase
- pierdere în greutate
- febră
- puls rapid
- icter

Pancreasul mărit: când să mergi la doctor

Este necesară sau nu prezentarea la medic dacă prezentăm simptomele enumerate mai sus? Nu, nu este necesar, ci obligatoriu să consultăm imediat un medic când avem aceste probleme.

Din păcate însă, alte cauze ale pancreasului mărit produc puține simptome sau deloc. Aceasta este situația în cazul cancerului pancreatic. Din cauza absenței simptomelor, acest cancer este greu de depistat într-o fază incipientă; de cele mai multe ori este diagnosticat în stadii avansate, când este deja prea târziu.

Diagnosticul de pancreas mărit

Medicul va pune întrebări și va face o examinare fizică aprofundată a bolnavului. El poate, de asemenea, să recomande teste de sânge, de urină sau de scaun, precum și investigații imagistice, pentru a confirma sau infirma existența unui pancreas mărit. Este posibil să recomande:

- radiografie cu ultrasunete
- tomografie computerizată (CT)
- colangiopancreatografie endoscopică retrogradă (ERCP)
- colangiopancreatografie cu rezonanță magnetică (MRCP)

Tratamente pentru un pancreas mărit

Tratamentul adoptat în cazul existenței unui pancreas mărit depinde de cauza care a generat această problemă.

Tratamentul pentru pancreatita acută

Principala metodă de tratament pentru această afecțiune constă în repaus, necesar pentru refacerea țesuturilor afectate. De aceea, tratamentul pentru pancreatita acută include o internare în spital și administrarea de:

- lichide intravenoase
- medicamente pentru calmarea durerii
- antibiotice (doar dacă este necesar)

Când pancreatita este cauzată de calculi biliari, este necesară o intervenție chirurgicală pentru eliminarea acestora. 
Tratamentul poate implica, de asemenea, schimbarea stilului de viață al bolnavului, pentru a preveni recurențele. Medicul îl va sfătui pe pacient:

- să se lase de fumat
- să nu mai consume băuturi alcoolice
- să evite să mai consume alimente grase

Tratamentul pentru pancreatită cronică

Metodele de tratament și recomandările privind schimbarea stilului de viață sunt similare cu acelea pentru pancreatita acută. După tratament, odată cu reluarea unui regim alimentar normal, este posibil ca pacientul să aibă nevoie de enzime pancreatice pentru a ajuta digestia.

Tratamentul pentru abcesul pancreatic

Modalitățile de tratament depind de:

- localizarea abcesului în cadrul parenchimului
- mărimea abcesului
- apariția unor complicații

În general, procedurile la care se recurge sunt:

- drenajul conținutului abcesului
- o intervenție laparoscopică, în cazuri mai severe, pentru eliminarea abcesului și a țesutului necrozat

Tratamentul pentru cancerul pancreatic

În unele cazuri sunt necesare intervenții chirurgicale sau alte proceduri. Astfel, în ceea ce privește tratamentul pacienților cu cancer de pancreas, la ora actuală există trei abordări terapeutice majore:

- intervenția chirurgicală
- radioterapia
- chimioterapia

Intervenția chirurgicală reprezintă singurul tratament eficient în cancerul de pancreas și presupune extirparea tumorii, pentru a nu se extinde la organele învecinate. Aceasta este posibilă doar în stadiile inițiale ale bolii, dar, din nefericire, foarte puțini pacienți sunt diagnosticați în această etapă.

În stadiile avansate ale bolii, care reprezintă majoritatea cazurilor, se aplică tratamente care au ca scop încetinirea evoluției bolii și ameliorarea calității vieții pacientului, bazate pe:

- chimioterapie: o metodă de tratament bazată pe medicamente care opresc înmulțirea celulelor canceroase
- radioterapie: o procedură medicală care utilizează radiațiile X pentru stoparea înmulțirii celulelor canceroase

O procedură medicală eficientă pentru pancreasul mărit poate fi colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP), care combină razele X cu endoscopia, permițând medicului gastroenterolog să obțină imagini anatomice de înaltă calitate. Medicul poate utiliza această tehnică pentru:

- a identifica stenozele (îngustările) în ductele biliare și pancreatice
- a mări deschiderea unui duct
- biopsie 
- extragerea calculilor pancreatici
- îndepărtarea ductului biliar și pancreatic
- plasarea unui stent pentru a menține deschis un conduct pancreatic sau biliar
- a dilata sau a întinde un conduct pancreatic sau biliar îngustat
- a drena pseudochisturile

Tratamente naturiste pentru afecțiunile pancreasului mărit

Persoanele care suferă de afecțiuni care cauzează pancreasul mărit este bine să completeze tratamentul indicat de medicul specialist cu o cură pe bază de plante care și-au dovedit eficiența în astfel de boli. Însă, în niciun caz, nu se va înlocui tratamentul medical cu remedii naturiste!

Iată, în continuare, câteva ceaiuri care pot să contribuie la vindecarea afecțiunilor pancreatice:

Ceaiul verde protejează organismul de cancerul pancreatic și contribuie la păstrarea sănătății pancreasului. Se recomandă consumul zilnic a două-trei căni de ceai.

Urzica stimulează secrețiile pancreatice și este bogată în substanțe nutritive. Mod de administrare: infuzie de urzică din una-două linguri de frunze proaspete de urzică, la 250 ml de apă clocotită, sau o cură a câte două-trei căni pe zi, cel puțin o lună.

Spanacul acționează ca un activator al secreției pancreatice. Nu este indicat bolnavilor de artrită, reumatism și litiază oxalică. Poate fi consumat în salate sau în diverse alte preparate culinare, sau sub formă de suc, câte un pahar pe zi, băut dimineața.

Lemnul dulce și pătlagina au efecte excelente în detoxificarea pancreasului. Se consumă sub formă de infuzie - dintr-o lingură de rădăcină de lemn-dulce și una de pătlagină, la o cană de apă fierbinte. Lemnul dulce este contraindicat celor ce suferă de afecțiuni cardiace sau hipertensiune arterială, precum și femeilor gravide.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!