Lucruri pe care să nu le spui cuiva care suferă de depresie sau de orice altă boală mintală

Lucruri pe care să nu le spui cuiva care suferă de depresie sau de orice altă boală mintală

Ramona Jurubita

Sănătatea mintală este tot mai des afectată de anumiți factori externi precum stresul sau suferința. Anxietatea și depresia sunt două afecțiuni medicale des întâlnite în rândul tinerilor, dar nici adulții nu sunt lipsiți de astfel de probleme, având în vedere că toți ne confruntăm cu același nivel de stres la locul de muncă sau avem o teamă de necunoscut pe care nu o putem controla.

Este ușor să ne dăm seama că o persoană are o problemă la nivel psihic dacă îi analizăm comportamentul, dar uneori semnalele nu sunt atât de evidente. De aceea, avem nevoie de mare atenție în interacțiunea cu cei din jur pentru că nu știm niciodată cu ce gânduri negative se confruntă. Este foarte important să nu subestimăm nicio persoană și să nu îi minimizăm trăirile sau experiențele pentru că o vom răni. Desigur, unii fac acest lucru fără să își dea seama, în încercarea de a-și ajuta aproapele să se simtă mai bine.

Tânără care își încurajează prietena cu depresie

Terapeutul Perpetua Neo a vorbit cu cei de la Insider despre ceea ce nu ar trebui să spui cuiva care se luptă cu anxietate sau cu depresie, ca să nu îi faci involuntar mai mult rău decât bine. Iată ce expresii sunt de evitat în preajma celor cu probleme de sănătate mintală:

  1. „Dar ești bogat, celebru, ai succes, altii o duc mult mai rau decât tine. Cred că faci așa doar ca să atragi atenția.”
    Aceste cuvinte minimizează durerea pe care o simte o persoană cu depresie și i-ai putea înrăutăți starea dacă o faci să creadă că exagerează. Nu poți ști cât de tare au afectat-o anumite experiențe și lucrurile materiale chiar nu sunt de folos atunci când cel rănit este sufletul de fapt. Încearcă să fii mai empatic și să te pui în pielea lui în astfel de momente ca să nu îi accentuezi stările pe care le are.
  2. „Am trecut și eu prin asta cândva, nu e atât de grav, totul este doar în capul tău.”
    Nu trebuie să compari niciodată situațiile pentru că fiecare om simte diferit și reacționează în alt mod la stimuli asemănători. Totul depinde de percepțiile fiecărei persoane în parte și poate cel din fața ta este mai sensibil decât tine. Se va simți și mai slab dacă îi spui că tu ai trecut mai repede sau mai ușor peste o problemă care lui îi dă mari bătăi de cap. Nu îi spune nici că este doar în mintea lui ce se întâmplă pentru că vei înrăutăți situația, făcându-l să creadă că are o problemă gravă.
  3. „Fă sport ca să scapi de stres și petrece mai mult timp în aer liber.”
    Nu este o regulă ca ce te relaxează pe tine să îl relaxeze și pe celălalt. În momentele grele ar trebui să îi fii sprijin și să îl asculți, nu să îi oferi sfaturi necerute care nu sunt folositoare. Stresul nu îi afectează pe toți la fel și prin urmare, nici nu se tratează la fel. S-ar putea ca persoana în cauza să aibă și un job care implică deja mult efort fizic, pe lângă cel psihic, așa că sportul nu îl va ajuta deloc, ci îl va obosi mai tare. În plus, când ești cu moralul scăzut, nu ai voință să te apuci de sport și uneori nu îți vine nici măcar să ieși din casă, chiar dacă o plimbare îți poate face bine.
  4. „Ignoră ce te supără și mergi mai departe pentru că atunci când durerea va dispărea, totul va fi grozav.”
    Ușor de zis, greu de făcut. Să nu îndrăznești să îi spui așa ceva pentru că te va șterge din lista lui de prieteni. Uneori este nevoie să treci printr-o astfel de etapă ca să înțelegi cum se face diferența dintre bine și rău și dacă îi subestimezi suferința, se va enerva foarte tare. O să simtă o presiune psihică și mai mare dacă aude de la tine că este ușor să treacă peste când el simte că de fapt nu poate face asta.
  5. „Nu sunt de ajuns pentru tine?”
    Când încerci să îl convingi să își iasă din stare de dragul tău, faci o mare greșeală pentru că în acel moment sigur nu simte nevoia să se gândească la alții, ci doar se luptă cu temerile sale. În plus, se va simți vinovat că nici măcar pentru altcineva nu poate face un efort. Mai bine îi ajuți să prindă încredere în propria persoană, să înțeleagă că el este cel care conteză cu adevărat și că merită să fie mai bine ca să își dea o nouă șansă la fericire. Are nevoie de aprecieri și laude, amintește-i de un moment în care a avut succes.
  6. „Îmi pare rău pentru tine!”
    Aceste cuvinte îl vor face să se simtă și mai rău și chiar nu vrea să fie compătimit de nimeni într-o asemenea situație. Mai bine îi spui că ești alături și stai la dispoziția lui pentru orice nevoie pe care o are, dar nu rosti „îmi pare rău” pentru că în acel moment se va produce un dezechilibru în mintea lui. Aceste cuvinte declanșează o avalanșă de gânduri în cazul celor anxioși. Prietenul tău cu probleme de sănătate mintală se va gândi că are ceva grav și care nu se poate vindeca dacă vede că este compătimit.
  7. „Le faci rău celor din jur cu starea ta. Zâmbește ca să nu te vadă așa!”
    Din aceste cuvinte va înțelege că ceilalți sunt mai importanți și că nici măcar tu care ești prietenul lui nu îți faci griji pentru el. Se va învinui pentru suferința celorlalți și va intra și mai adânc într-o stare de introspecție care nu îi va da voie să vadă limpede situația. Nu îi aduce pe alții în discuție ca să nu se simtă inutil sau să aibă impresia că trebuie să se prefacă fericit doar de dragul celor apropiați.
  8. „Cum ai ajuns în această situație? Parcă nici nu te mai recunosc!”
    Să nu cumva să pui această întrebare pentru că în mintea lui se va hiperboliza ideea despre starea pe care o are și va crede că a ajuns într-o situație care îl face să scadă în ochii celorlalți. Nu trebuie să se simtă neajutorat pentru că îi va fi și mai greu să se vindece. Tu, ca prieten, ar trebui să îi explici că este normal ce se întâmplă și că toți oameni trec prin așa ceva la un moment dat.

Înțelegi acum câte cuvinte și expresii îi pot răni pe cei care se luptă cu anxietatea sau cu depresia? Starea lor este foarte delicată și trebuie să ai grijă cum comunici cu ei și cum le spui anumite lucruri. Trebuie să fii un bun ascultător și este mai bine să ții sfaturile pentru tine. Doar un specialist le poate spune ce să facă pentru a ieși din stare, în timp ce tu poți îngreuna procesul de vindecare cu exemple bazate pe experiențele tale. Fiecare om trăiește și gândește diferit, nu este obligatoriu să aibă același parcurs ca al celorlalți.

Citește și: Poate că depresia nu încearcă să te rănească, ci să te salveze

Surse articol: InsiderThoughtcatalogVerywellmind

Surse foto: Pexels

Articolul urmator
8 comportamente care arată că cineva suferă de depresie ușoară
8 comportamente care arată că cineva suferă de depresie ușoară
De ce boala vei suferi la batranete?
Incepe quiz
De ce boala vei suferi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - psihologie

    1. 8 exerciții antistres pe care le poți face acasă (648 vizite)