Nu Skin

Știai că pe chipul uman există un triunghi al morții? Vezi ce poți păți în această zonă

Miercuri, 11.01.2017
de Alexa Galgau

Ți s-a spus până acum că nu este bine să storci coșurile, pentru că se pot infecta, iar acneea se poate răspândi, însă mai mult ca sigur nimeni nu ți-a spus vreodată că a stoarce coșurile dintr-o anumită zonă a feței poate să fie letal. Există o porțiune a feței considerată foarte periculoasă, denumită și „triunghiul morții” sau „triunghiul periculos”, aflat într-o zonă foarte vulnerabilă a acesteia.

Află mai multe despre această porțiune a feței și de ce este atât de periculoasă!

Triunghiul morții: cea mai sensibilă zonă a feței

Corpul uman este fascinant, dar în același timp poate să fie și înfricoșător. Numai dacă stai să te gândești la cât de multe boli ciudate există pe lume, te poate cuprinde cu ușurință ipohondria, ca să nu mai vorbim despre faptul că există și anumite puncte sensibile ale corpului care ne pot pune în pericol. O astfel de porțiune este triunghiul morții, despre care a început să se vorbească încă din secolul trecut, însă nu destul, pentru că foarte puțini oameni știu despre existența lui.

Zona la care ne referim este un triunghi al cărui vârf se află între ochi, pe podul nasului, și se întinde până la colțurile gurii. Așadar, zona cuprinde nasul aproape în totalitate și buza superioară. Un coș care apare în această zonă poate să fie deosebit de periculos, din cauza modului în care este structurat sistemul circulator în triunghiul morții. Orice mică infecție la nivelul acestei zone, chiar și una banală precum infectarea unui por și apariția unui coș, poate să declanșeze o infecție mult mai mare, care în cele din urmă poate să ajungă și la creier, iar acest lucru pare să fie facilitat de stoarcerea coșurilor și furunculelor din triunghiul morții.

Studiul care a punctat acest pericol este unul realizat în 1937, publicat în Annals of Surgery, și arată faptul că 61% din cazurile de tromboză de sinus cavernos, o condiție foarte periculoasă, aveau la bază apariția unui furuncul în această zonă a feței. 

Mult timp s-a crezut că vasele de sânge de la nivelul feței nu au valve unidirecționale, ca alte părți ale sistemului circulator, ceea ce se credea a fi principala cauză pentru răspândirea atât de ușoară a infecțiilor faciale. Totuși un studiu publicat în Clinical and Experimental Ophtalmology demontează acest mit și astfel s-a ajuns la concluzia că nu este vorba despre structura în sine a vaselor de sânge, ci despre modul de comunicare cu sinusurile cavernoase, două cavități aflate la baza creierului, care găzduiesc vase de sânge și nervi.

O infecție a sinusurilor cavernoase poate să conducă la formarea unui cheag de sânge la nivelul acestora, ceea ce poate fi fatal, deși în zilele noastre pericolul este mult mai mic datorită medicamentelor puternice. Atunci când se formează cheagul de sânge, acesta are menirea de a opri răspândirea infecției, însă poate să restricționeze circulația sângelui către creier, iar acesta este pericolul real. În foarte puține cazuri, aceste cheaguri se pot forma fără existența unei infecții la nivelul triunghiului morții.

Simptomele unei astfel de infecții sunt: durerea puternică de cap, umflarea ochilor, senzația de presiune în zona triunghiului morții, mișcarea incontrolabilă a ochilor, febră, convulsii și o stare de confuzie.

Antibioticele reprezintă principala metodă de tratare a trombozei de sinus cavernos, iar tratamentul trebuie început cât mai repede, pentru a fi prevenite complicațiile periculoase. Uneori, antibioticele încep să fie administrate chiar înainte de a exista certitudinea acestei boli, tocmai din cauza potențialului fatal pe care îl are. Tratamentul este unul de lungă durată (3-4 săptămâni) și se administrează intravenos, ceea ce înseamnă că această boală se tratează numai în spital. 

Vestea bună este că tromboza de sinus cavernos este foarte rară și riscul de a o face este foarte scăzut. Dacă îți apare un furuncul în triunghiul morții, este recomandat să nu încerci să îl storci, deoarece aceasta este o potențială sursă a infecției.

Surse: www.ncbi.nlm.nih.gov, onlinelibrary.wiley.com, nhs.uk, New England Journal of Medicine

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!