Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Tinctura de iasomie: beneficii și mod de preparare

Luni, 26.11.2018
de Dana Ungureanu

Iasomia este una dintre cele mai frumoase și mai plăcut mirositoare flori, ea fiind adesea folosită în parfumuri și cosmetice pe bază de ingrediente naturale, însă această plantă nu are doar întrebuințări pentru înfrumusețare. Ea poate fi folosită și pentru beneficiile pe care le are asupra sănătății întregului organism, motiv pentru care foarte multe persoane prepară acasă tinctura de iasomie.

Iasomia este cunoscută sub numele de Chameli în India, iar ea face parte din familia de arbuști numită Oleaceae, care numără aproximativ 200 de specii. Floarea are o aromă pregnantă și un gust foarte puternic. De obicei, această plantă se cultivă pentru flori în mod special, însă unele persoane o preferă și ca plantă de apartament.

flori de iasomie in plin sezon

Întrebuințări ale iasomiei

Ceaiul de iasomie este foarte popular în China și este consumat ca atare la aproape orice masă. Asiaticii apreciază acest ceai datorită gustului plăcut și aromei relaxante. De multe ori, ceaiul obținut din fierberea florilor de iasomie este consumat în combinație cu ceaiul verde, pentru a-i crește efectele benefice.

Numită de perși “yasmin”, adică “dar al lui Dumnezeu”, această plantă miraculoasă a fost folosită de-a lungul secolelor pentru parfumarea naturală a pielii și pentru efectele sale afrodiziace.

Femeile arabe foloseau ulei de iasomie la băi și pentru piele, iar efectele sale sunt recunoscute și apreciate și în ziua de azi. Femeile bogate din secolul al XIX-lea foloseau iasomia sub formă de uleiuri volatile pentru calmarea anxietății, a stărilor depresive și a emoțiilor excesive.

Beneficiile plantei

Iasomia este cunoscută în primul rând pentru conținutul bogat de antioxidanți, care ajută la prevenirea apariției cancerului. Protejează organismul împotriva radicalilor liberi și împiedică apariția infecțiilor la nivelul celulelor. Este recomandată pentru prevenirea cancerului de san, cancerului de vezică urinară, cancerului de plămâni, cancerului de prostată și cancerului de piele.

Un alt efect al acestei plante este cel sedativ. Datorită aromei placate și a uleiurilor volatile din compoziție, iasomia calmează, relaxează, tratează cu succes insomniile și reduce stresul și oboseala. Având și un conținut moderat de cofeină, consumarea ceaiului după ora 18 poate afecta somnul.

Datorită efectului calmant și antiinflamator, iasomia poate calma durerile de cap, durerile articulare, reumatismul, oboseala și febra musculară, contracțiile musculare și spasmele și poate trata într-o măsură migrenele.

Ajută la reducerea colesterolului rău din sânge (LDL), care reprezintă cea mai mare amentintare pentru sănătatea inimii. Consumul regulat de ceai de iasomie sau tinctura de iasomie ajută la prevenirea infarctului și a bolilor de inimă.

ceai de iasomie in ceasca alba

Ceaiul de iasomie ajută la reglarea nivelului de glucoză din organism, fiind astfel recomandat în tratamentele pentru diabet. De asemenea, ajută la îmbunătățirea metabolismului și este recomandat în curele de slăbire, deoarece arde grăsimile și ajută organismul să își recapete tonusul și nivelul de energie.

Iasomia este un aliat foarte bun împotriva infecțiilor bacteriene și virale și ajută la reglarea tranzitului intestinal.

Ceaiul obținut din fierberea florilor de iasomie poate fi folosit pentru tratarea bacteriei de la nivelul cavității bucale, previne apariția cavităților dentare și este recomandat persoanelor care au o respirație urât mirositoare.  

Planta este recomandată în special persoanelor care au hipertensiune, ajută la calmarea sistemului nervos și reglează circulația sângelui.

Persoanele care își doresc să aibă un corp frumos pot consuma planta pentru beneficiile pe care le are asupra pielii, deoarece ajută la creșterea elasticității, reglează nivelul de sebum și încetinește procesul de apariție a ridurilor.

Masajul corporal cu ulei de iasomie relaxează mușchii și corpul și este recomandat pentru tratarea unor condiții medicale, cum ar fi arsurile cauzate de expunerea îndelungată la soare sau iritațiile ce pot să apară la nivelul pielii.

Consumul regulat îmbunătățește considerabil viața sexuală, deoarece ajută la creșterea libidoului.

Deși are foarte multe beneficii asupra sănătății, ceaiul, uleiul sau tinctura de iasomie se consumă doar la recomandarea medicului de familie. Nu este recomandat femeilor însărcinate sau persoanelor cu afecțiuni cardiace. De asemenea, este contraindicat persoanlor care au hiperaciditate gastrică sau ulcer.

Foarte multe persoane consumă diferite plante pentru beneficiile pe care le au asupra sănătății, însă supradozele pot avea efecte adverse, chiar și în cazul iasomiei, iar printre acestea se numără: dureri abdominale, vărsături, somnolență și disfuncții renale.

Ce boli și condiții medicale pot fi tratate cu tinctura de iasomie

  • Afecțiuni ale ficatului;
  • Acnee;
  • Artrită;
  • Conjunctivită;
  • Diferite forme de cancer;
  • Tulburare gastrointestinală;
  • Tulburare bipolară;
  • Dureri menstruale;
  • Dureri de cap;
  • Insomnii;
  • Paralizie;
  • Eczeme sau iritații la nivelul pielii;
  • Tumori;
  • Vărsături/stări de greață;
  • Constipație;
  • Febră;
  • Gingivită;
  • Mâncărimi;
  • Probleme sexuale;
  • Stres;
  • Probleme urinare;
  • Candidoză;
  • Convulsii;
  • Flatulență;
  • Căderea părului;
  • Impotență;
  • Afecțiuni la nivelul stomacului;
  • Infecții la nivelul tractului urinar;
  • Boli de piele.

Principalele proprietăți ale plantei

  • Depurative;
  • Analgezice;
  • Diuretice;
  • Anticanceroase;
  • Expectorante;
  • Sedative;
  • Antiinflamatorii;
  • Afrodiziace;
  • Stimulante;
  • Tonice;
  • Antidepresive;
  • Emoliente;
  • Antispasmice.

Ce conțin florile de iasomie

  • Ulei eteric;
  • Acetat benzilic;
  • Alcool benzilic;
  • Linalcool;
  • Indol;
  • Iasmon;
  • Taninuri;
  • Uleiuri volatile;
  • Flavonoide;
  • Acid salicilic;
  • Glicozide;
  • Rășini.

Poate fi consumată cu:

  • Aloe vera;
  • Ghimbir;
  • Chimion;
  • Turmeric;
  • Ulei de susan;
  • Grâu;
  • Ulei de floarea soarelui.

Metode de preparare

decoct cu flori de iasomie

Decoctul

Dacă vrei să urmezi un tratament cu iasomie, este recomandat să știi cantitățile și metodele de preparare ale acestei plante. De regulă, cel mai recomandat este decoctul, care diferă de infuzie prin faptul că plantele medicinale sunt fierte de la 5 la 30 de minute, în funcție de porțiunea de plantă folosită. Pentru decoct ai nevoie de aproximativ 20 de grame de plante uscate (2 linguri) sau de 40 de grame de plante proaspete (4 linguri) pentru un litru de apă rece.

În cazul plantelor medicinale, implicit al florilor de iasomie, se recomandă reducerea cu o treime a cantității de lichid în urmă fierberii. De regulă, petalele și frunzele au nevoie de 15 minute în 250 ml de apă pentru a fierbe.

Cantitatea de apă recomandată pentru decoct se menține timp de 30 de minute la fierbere la foc mic, iar soluția obținută se filtrează printr-o sită sau printr-o strecurătoare. Cantitatea de lichid se completează cu apă pentru obținerea dozei recomandate.

tinctura de iasomie in sticla transparenta

Tinctura de iasomie

O altă medota este prepararea tincturii de iasomie, în cazul în care nu preferi decoctul sau consumarea plantei sub formă de ceai.

La o cantitate de 100 ml de alcool alimentar, este nevoie de 20 de grame de frunze sau flori de iasomie. Ingredientele se pun într-un recipient din sticlă și se lasă la macerat timp de zece zile. Se agită de 3-4 ori pe zi. După macerare, conținutul se filtrează printr-o pânză de tifon, apoi lichidul obținut se lasă la decantat în frigider, timp de șase zile, pentru o deplină limpezire. Se decantează în alte recipient din sticlă, îndepărtându-se rezidurile de pe fundul vasului. De la data preparării tincturii, termenul de valabilitate este de doi ani.

În cazul în care se observă depuneri ulterioare de reziduri, este recomandat ca flaconul să fie bine agitat înainte de utilizare. Dopurile stil pipetă sunt cele mai recomandate pentru folosirea tincturilor.

Utilizarea iasomiei pentru diferite boli și afecțiuni

  • Infecții la nivelul tractului urinar. Se recomandă prepararea unui decoct. Se consumă un pahar pe zi.
  • Conjunctivite. Se prepară un decoct în 250 ml de apă, iar lichidul obținut în urma fierberii se folosește pentru curățarea ochilor. Pot fi utilizate discuri demachiante.
  • Constipație. Se prepară un decoct din flori, frunze și rădăcini în 250 ml de apă. Se strecoară și se consumă ca atare.
  • Afecțiuni la nivelul pielii. Se face un decoct din rădăcini în 250 ml de apă, apoi se bea.
  • Dureri de cap. Aplicată pe frunte, pasta obținută din macerarea florilor de iasomie ajută la ameliorarea durerilor de cap.
  • Reumatism. Se lasă la macerat florile de iasomie în ulei de ricin, apoi se masează zilnic zonele afectate.
  • Libidou scăzut. Se prepară o pastă din frunze și flori, apoi se aplică în zona pubiană. Acționează precum un stimulator sexual.

Surse foto: iStock; pixabay.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!