Tratamente naturiste pentru varice: Cum sa scapi de venele dureroase

Tratamente naturiste pentru varice: Cum sa scapi de venele dureroase

Andreea Gluh, redactor

Varicele sunt o afectiune cu care se confrunta aproximativ un sfert din populatia feminina si 10% din cea masculina. Cauzele ei sunt variate, de la predispozitia genetica si greutatea suportata de membrele inferioare in anumite situatii, cum ar fi obezitatea sau sarcina, pana la asocierea varicelor cu anumite afectiuni cum ar fi diabetul . De cele mai multe ori, in ciuda aspectului inestetic pe care venele il capata devenind vizibile si umflate, pacientii nu ajung la medic pentru tratament decat in momentul in care se instaleaza durerile si apar cheagurile ce le pun viata in pericol. In aceasta ultima faza, se recurge la tratament chirurgical. Totusi, daca se iau masuri din timp, varicele pot fi tratate sau chiar prevenite folosind remedii naturiste.

Afla si tu, in cele ce urmeaza, la ce tratamente naturiste pentru varice poti apela!

Varicele - cauze, simptome si complicatii posibile 

Sistemul circulator pe care natura l-a creat in mod special pentru corpul uman are caracteristici specifice, menite sa asigure o buna recirculare a sangelui prin toate venele. Aceste vase au niste valve care contribuie sa impingerea sangelui din membrele inferioare catre partea superioara a corpului. Totusi, in anumite conditii, cauzate de boli sau de lipsa de grija a individului pentru organism, aceste valve cedeaza. Astfel, sangele se acumuleaza in picioare, presiunea existenta in vene crescand din ce in ce mai mult. Cu timpul, vena devine vizibila, se umfla, capa un aspect noduros si ii provoaca pacientului dureri insuportabile, mai ales cand acesta adopta o pozitie ortostatica pentru o perioada mai lunga. In plus, pot aparea tumefieri ale zonei gleznelor si senzatia de mancarime si de picioare grele. 

In cazurile grave, pot aparea ulceratii la nivelul epidermei si chiar se pot forma cheaguri de sange ce ii pot pune viata in pericol pacientului, acestea intrand in circuitul sangvin si ajungand la organe vitale, cum ar fi inima sau creierul.

Printre cauzele vinovate de aparitia varicelor se numara:

- sedentarismul;

- pozitia ortostatica adoptata pentru perioade lungi de timp;

- bolile cronice (diabetul, bolile de inima);

- sarcina;

- obezitatea;

- purtarea pantofilor cu toc foarte inalt, care solicita picioarele si circulatia.

Ce tratamente naturiste pentru varice te pot ajuta 

Mama Natura iti pune la dispozitie o multime de remedii pentru a preveni si a trata varicele. Iata trei dintre acestea!

1. Castanul salbatic

Daca te dor picioarele dupa o zi in care ai purtat o pereche de pantofi cu toc foarte inalt sau daca ai obiceiul de a incalta asemenea pantofi zilnic si vrei sa ai picioarele frumoase, incearca sa folosesti o crema cu extract de castan salbatic (Aesculus hippocastanum). Cumpara acest produs de la orice magazin naturist si aplica-l seara si dimineata pe zonele dureroase, iar simptomele se vor diminua vizibil intr-un timp record.

2. Frunzele de varza 

Cu siguranta ai auzit sau chiar ai vazut la bunica ta cum folosea frunze de varza pentru a se trata atunci cand suferea de diverse inflamatii. Ei bine, acest remediu naturist functioneaza si in cazul varicelor. Incalzeste usor cateva frunze si aplica-le pe zona dureroasa pana cand se racesc. Apoi, tamponeaza zona cu un prosop cu apa rece si ai grija sa tii picioarele intr-o pozitie propice circulatiei sangelui, pe un scaun sau pe o perna inalta.

3. Ceaiul de ghimpe

Ghimpele (Ruscus aculeatus) este o planta care poate adevarate minuni pentru vasele sanguine afectate de presiunea sangelui. El imbunatateste circulatia si are grija ca nivelul de colagen care asigura flexibilitatea vaselor sa fie mentinut la parametri optimi. Pentru a beneficia de proprietatile sale, trebuie sa consumi doua cani de ceai pe ghimpe zi, acesta fiind preparat sub forma de decoct. Astfel, se fierb doua lingurite de planta uscata vreme de 10 minute, apoi se lasa la racit si se consuma dimineata si seara.

Pe langa aceste remedii naturiste pentru varice, este important sa ai un regim de viata sanatos, sa porti incaltaminte comoda, sa faci sport si sa apelezi la specialistii in masaj si in reflexoterapie, atunci cand vezi primele semne ale afectiunii. 

Articolul urmator
Constelații familiale: ce sunt și cum te pot ajuta
Constelații familiale: ce sunt și cum te pot ajuta
Cum vei fi la batranete?
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.