Variabilitatea ritmului cardiac: ce este și de ce este importantă

Variabilitatea ritmului cardiac: ce este și de ce este importantă
Redactor Raluca Margean
Marţi, 30.07.2024

Variabilitatea ritmului cardiac (HRV) este o măsură a fluctuațiilor intervalului de timp dintre bătăile consecutive ale inimii. Aceste fluctuații sunt determinate de interacțiunea dintre sistemul nervos simpatic (care accelerează ritmul cardiac) și sistemul nervos parasimpatic (care încetinește ritmul cardiac). Află din acest articol cum variabilitatea ritmului cardiac poate indica starea generală de sănătate a unei persoane!

Cuprins

Ce este variabilitatea ritmului cardiac?

Variabilitatea ritmului cardiac este atunci când intervalul de timp dintre bătăile inimii fluctuează ușor. De regulă, aceste variații sunt foarte mici, o fracțiune de secundă în plus sau în minus. Ele sunt detectabile doar de către dispozitive specializate.

Deși variabilitatea ritmului cardiac poate fi prezentă la persoanele sănătoase, ea poate indica prezența unor afecțiuni medicale, precum boli cardiace și probleme de sănătate mintală, precum anxietate și depresie.

Cum funcționează variabilitatea ritmului cardiac?

Inima bate într-un ritm specific, însă acesta se schimbă în funcție de ceea ce faci în acel moment. Ritmurile cardiace mai lente apar atunci când te odihnești sau te relaxezi, iar ritmurile mai rapide apar atunci când faci o activitate fizică, când ești stresată sau în pericol.

În general, variabilitatea ritmului cardiac diferă în funcție de nevoile corpului și de tiparele respiratorii, dar există și alți factori care o pot influența. De exemplu, anumite medicamente și dispozitive medicale, cum ar fi stimulatoarele cardiace sau vârsta. Pe măsură ce îmbătrânești, variabilitatea ritmului cardiac tinde să scadă.

Inima reacționează la schimbările din viața ta și din mediul înconjurător. Dar pentru a ști când este nevoie să reacționeze, se bazează pe alte sisteme ale corpului pentru ajutor, și anume creierul și sistemul nervos.

Creierul și sistemul nervos îți susțin inima. Cele cinci simțuri - văzul, sunetul, mirosul, gustul și atingerea - transmit creierului informații despre tot ce te înconjoară. Creierul tău are o linie directă către inima ta, spunându-i acesteia când trebuie să accelereze și să pompeze mai mult sânge.

Această linie directă către inima ta este sistemul nervos autonom. Acesta este o parte a creierului tău și un set de nervi care funcționează fără să te gândești la ei, chiar și atunci când dormi.

Sistemul nervos autonom este împărțit în două părți principale: sistemul nervos simpatic și sistemul nervos parasimpatic. În general, aceste sisteme funcționează astfel:

Sistemul nervos simpatic. De aici vine răspunsul „luptă sau fugi” atunci când organismul crede că ești într-o situație de urgență. Corpul eliberează adrenalină, astfel încât să poți reacționa cât mai repede. Ritmul cardiac crește, pentru a se pregăti pentru cazul în care mușchii tăi au nevoie de mai mult sânge și oxigen din cauza activității fizice.

Sistemul nervos parasimpatic. Acesta ajută la echilibrarea sistemului nervos simpatic și controlează răspunsul natural de relaxare, mai ales după ce organismul a fost în modul ”luptă sau fugi”. Odată ce situația care te-a pus în modul ”luptă sau fugi” s-a încheiat, sistemul tău nervos parasimpatic preia conducerea. Îi spune ritmului cardiac să încetinească din nou și să-ți scadă tensiunea arterială. De asemenea, spune diferitelor sisteme ale corpului tău să se relaxeze sau să revină la modul în care funcționează în mod normal.

Citește și: Tulburările de ritm cardiac - simptome, diagnostic si tratament

Variabilitatea ritmului cardiac: valori normale

Aparat EKG
Sursa foto: Vecteezy.com

Variabilitatea ritmului cardiac este greu de interpretat și diferă de la o persoană la alta. De asemenea, scade pe măsură ce înaintezi în vârstă, de aceea este recomandat să te consulți cu un specialist pentru a vedea care sunt valorile normale în funcție de caracteristicile tale unice.

Pentru a măsura variabilitatea ritmului cardiac se folosește un aparat de electrocardiogramă (numit și EKG). Acest dispozitiv măsoară activitatea electrică a inimii folosind senzori atașați la pielea pieptului și este foarte precis.

De asemenea, medicul îți poate da acasă un monitor care urmărește variabilitatea ritmului cardiac în mod continuu pentru perioade mai lungi de timp, până la 24 de ore.

De obicei, perioadele de monitorizare mai lungi tind să ofere cele mai bune date, iar aparatele din cadrul medical sunt singurele care pot detecta cu acuratețe variabilitatea ritmului cardiac. Aparatele non-medicale, precum dispozitivele de fitness purtate la încheietura mâinii nu sunt suficient de sensibile pentru a detecta cu precizie variabilitatea ritmului cardiac.

Ce înseamnă un HRV scăzut?

Așa cum menționam mai sus, variabilitatea ritmului cardiac diferă în funcție de ceea ce faci, de momentul zilei, dar și de alți factori. În general, HRV este mai mare noaptea, scade lent înainte de a te trezi și apoi scade mai mult pe măsură ce începi activitățile de zi.

De asemenea, vremea caldă scade nivelul HRV, în timp ce vremea rece nu are efect asupra sa. Anumite tipuri de poluare, în special particulele fine, pot scădea HRV, la fel și diverse boli, precum problemele cardiace sau pulmonare, diabetul, astmul și diverși viruși. Totodată, problemele de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea, scad și ele HRV.

Cum îți crești nivelul HRV?

Există câteva moduri diferite prin care îți poți îmbunătăți variabilitatea ritmului cardiac. Unele implică îmbunătățirea condiției fizice, iar altele includ îngrijirea sănătății tale mintale. Iată câteva lucruri generale pe care le poți face:

Ai grijă de corpul tău. Exercițiile fizice regulate, o dietă sănătoasă, hidratarea și odihna suficientă îți îmbunătățesc sănătatea generală - în special starea inimii - și acest lucru îți poate îmbunătățiți variabilitatea.

Ai grijă de mintea ta. Sănătatea ta mintală este o parte vitală a variației ritmului cardiac, prin urmare reducerea și gestionarea nivelului de stres îți poate îmbunătăți variabilitatea ritmului cardiac.

Așadar, o variabilitate anormală a frecvenței cardiace nu este neapărat un motiv de îngrijorare, însă uneori poate fi un semn al problemelor actuale de sănătate. Ritmul cardiac este incredibil de complex și este nevoie de un medic pentru a-ți spune dacă variabilitatea ritmului cardiac înseamnă că ai sau nu o afecțiune. 

Surse foto: Vecteezy.com

Surse articol: Clevelandclinic.orgOnepeloton.com

Articolul urmator »
Sindromul de activare mastocitară: cauze, simptome și tratament
Sindromul de activare mastocitară: cauze, simptome și tratament
Raluca Margean | Duminică, 29.09.2024
Incepe quiz
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Feijoa: beneficii și idei de consum
Raluca Margean | Luni, 24.03.2025
Angelica: beneficii și mod de utilizare
Raluca Margean | Joi, 13.02.2025

Ne găsești pe