Vine, vine primăvara! 4 semne că ai alergie la polen

Vine, vine primăvara! 4 semne că ai alergie la polen
Redactor Andreea Baluteanu
Marţi, 08.03.2022

Mărturisim: așteptăm cu nerăbdare venirea primăverii și razele calde ale soarelui, care să ilumineze atât peisajul gri și mohorât al iernii, dar și sufletele noastre în căutare de speranță.

Ce nu așteptăm însă? Alergiile, care ne tulbură necontenit de la primele manifestări de revenire la viață a naturii. Deși din ce în ce mai răspândite, aceste afecțiuni continuă să fie adesea greșit diagnosticate, simptomele lor fiind confundate cu cele ale gripelor și răcelilor.

Cum îți dai seama că nu te paște un guturai, ci suferi chiar de faimoasa alergie la polen? E suficient să bifezi semnele de mai jos!

Ce este alergia la polen?

Înainte de a putea stabili dacă suntem sau nu alergice, să definim acest proces încă misterios pentru mulți dintre noi.

femeie care stranuta din cauza alergiei la polen langa flori roz

Polenul, căci de la el pornește totul, este practic o pudră extrem de fină produsă de copaci, flori, ierburi sau alte tipuri de plante și, oricât ți-ar fi de nesuferit ție, îndeplinește un rol esențial în supraviețuirea mediului: contribuie la fertilizarea, uneori la distanțe mari, a altor plante din aceeași specie.

Dar cum să sufăr de alergie la polen când trăiesc în spațiul citadin, departe de orice întindere acoperită cu vegetație? Tocmai această sintagmă, la distanțe mari, trebuie reținută. Conform oamenilor de știință, polenul poate călători departe, fiind transportat de păsări, insecte sau vânt, poposind astfel și în lumea ta.

Dar cum anume se formează alergia la polen? De data aceasta, sistemul imunitar este cel „responsabil”. În mod normal, apărarea naturală a organismului te protejează de virusuri și bacterii, dar, în unele cazuri, corpul nostru identifică polenul ca un invadator, acționând în consecință și dezlănțuind reacția imunitară, manifestată prin acele simptome care te tulbură: strănut, mâncărimi, congestie nazală, inflamații.

La fel de importantă este și perioada de manifestare a alergiei la polen, care se poate sau nu întinde pe mai multe luni. Reține că sunt diferite tipuri de polen, iar în funcție de alergenii care îți supără ție sistemul imunitar, poți resimți simptomele primăvara, vara sau la începutul toamnei.

Cum îți dai seama dacă suferi de alergie la polen

Așa cum am mai spus, principala problemă cu alergiile este aceea că simptomele lor pot fi în mod eronat integrate în patologia altor afecțiuni. Mai ales atunci când apar primele episoade, poți considera că suferi de răceală sau gripă și poți aplica în concordanță și tratamentul nepotrivit.

Însă există patru semne care îți vor arăta cu claritate dacă suferi sau de o alergie de sezon. Iată care sunt!

Prezinți o mare parte sau chiar toate simptomele caracteristice alergiei la polen.

Dacă ești afectată de cea mai mare parte dintre semnele de mai jos, sunt șanse mari să te poți considera alergică:

  • strănut;
  • congestie nazală, dar resimțită și la nivelul pieptului sau urechilor;
  • secreții nazale abundente;
  • senzația de ochi apoși;
  • mâncărimi persistente;
  • umflarea pleoapelor;
  • înroșirea ochilor sau lăcrimare excesivă.

Prezinți și simptomele mai rar asociate alergiilor.

Dacă mai sus am enumerat cel mai des întâlnite semne ale unei alergii, să descoperim și acele simptome cu caracter mai puțin predilect, precum:

  • respirație șuierătoare;
  • tuse seacă;
  • diminuarea subită a rezistenței și anduranței fizice;
  • migrene de intensitate medie.

NU prezinți următoarele simptome, proprii numai răcelilor/gripelor.

Poți fi sigură că ai de fapt o alergie și nu un guturai dacă din simptomatologia ta lipsesc cu desăvârșire următoarele manifestări:

  • oboseală;
  • stare de slăbiciune;
  • dureri musculare;
  • migrene severe;
  • usturimi în gât.

Simptomele tale apar numai într-o anumită perioadă de timp.

Poți răci oricând, însă alergiile, fiind provocate de un fenomen natural ancorat într-o anumită perioadă, se vor dovedi mult mai previzibile. Astfel, alergia la polen poate apărea în următoarele intervale:

  • februarie – aprilie: cauzată de polenul arborilor și arbuștilor;
  • aprilie – iunie: polenul aparține în acest caz gramineelor (familie de plante erbacee monocotiledonate) sălbatice sau de cultură;
  • iulie – septembrie: polenul este răspândit de buruieni precum ambrozia.

De asemenea, un alt factor care diferențiază alergiile de răceli este durata lor. În general, o răceală nu ține mai mult de 10 zile, în timp ce alergiile se întind pe durata a minimum 2 luni.

Există un tratament pentru alergii?

Cercetătorii afirmă că alergiile nu pot fi tratate, ci mai degrabă ținute sub control. Poți apela la medicație, sub forma antihistaminicelor sau a decongestionantelor, la recomandarea unui specialist. Există însă și schimbări în stilul de viață care îți pot fi de un real ajutor:

  • petrece mai mult timp în interior în sezoanele de vârf ale alergiilor;
  • limitează activitățile de grădinărit în perioadele în care ești cel mai afectată;
  • folosește uscătorul pentru haine;
  • utilizează sisteme de aer condiționat și purificator de aer;
  • limitează timpul petrecut în exterior după furtunile cu tunet, care potențează răspândirea polenului;
  • protejează-ți ochii cu ochelari de soare;
  • fă un duș imediat ce ai ajuns acasă.

OMNI-BIOTIC® 6 diminuează simptomele alergiilor!

Multe dintre pilulele contra alergiilor pot avea efecte adverse, pe când administrarea unui supliment alimentar e lipsită de riscuri.

Încrede-te în echipa bacteriilor pentru imunitate puternică și sănătate intestinală, care luptă și contra alergiilor. OMNI-BIOTIC® 6 include 109 bacterii pe gram și are la bază o combinație de substanțe balast solubile cu substanțe cu rol prebiotic ce stimulează metabolismul, alături de enzime ce cresc aderența bacteriilor la mucoasa intestinală.

Ce e de remarcat e că un procent impresionant de 90% dintre tulpinile bacteriene conținute de OMNI-BIOTIC 6 supraviețuiesc în urma trecerii gastrointestinale și desfășoară apoi o activitate intensă pentru colonizarea intestinelor cu bacteriile potrivite.

omnibiotic 6OMNI-BIOTIC 6 include 6 tulpini bacteriene de mare efect, așa cum îi spune și numele:

  • Lactobacillus casei W56
  • Bifidobacterium animalis W53
  • Lactococcus lactis W58
  • Enterococcus faecium W54
  • Lactobacillus acidophilus W55
  • Lactobacillus salivarius W57

Dintre acestea, Lactobacillus casei oferă cea mai însemnată protecție contra alergiilor, îmbunătățind rezistența peretelui intestinal în fața alergenilor și reducând în mod semnificativ tulburările de tranzit.

Cum administrezi OMNI-BIOTIC 6? Înainte de culcare, dizolvă o lingură în 125 ml de apă și, după ce ai așteptat 10 minute pentru activare, agită și bea. Poți apela la supliment și de două ori pe zi, dimineața și înainte de culcare.

Ce mai vrem să subliniem? Că OMNI-BIOTIC 6 nu include proteine de origine animală sau gluten, drojdie și lactoză, și este astfel bine tolerat și de persoanele diagnosticate cu diabet sau de cei care suferă de alergii alimentare. Poți administra suplimentul și la copii, dar și în timpul sarcinii: acest aliat contra alergiilor e oricând de partea ta.

Îmbunătățește lupta organismului cu alergia la polen cu OMNI-BIOTIC 6! Află mai multe detalii despre acest supliment online!

Surse foto: iStock

Articolul urmator »
Miere pentru balonare: cât de eficientă este să te scape de disconfort?
Miere pentru balonare: cât de eficientă este să te scape de disconfort?
Andreea Baluteanu | Miercuri, 22.11.2023
Incepe quiz
Esti prea visatoare cand vine vorba de barbati?
Esti prea visatoare cand vine vorba de barbati?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe