Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Xanax: întrebuințare, dozaj, contraindicații

Redactor Raluca Margean

Stresul zilnic și viața agitată pot provoca stări de anxietate, nervozitate și chiar depresie. În aceste situații, multe persoane apelează la diverse calmante, precum Xanax. Acest medicament are reputația de a trata tulburările anxios-depresive și de a preveni atacurile de panică, însă el trebuie administrat într-un anumit dozaj și pe o perioadă de scurtă durată. Ca orice alt medicament, Xanax-ul vine la pachet cu o serie de contraindicații, așadar este esențial să fii foarte precaut atunci când îl administrezi. Află din acest articol informații utile despre Xanax, inclusiv când se utilizează și ce efecte secundare poate avea!

Xanax întrebuințare, dozaj, contraindicații

Ce este Xanax?

Xanax este un calmant care are ca substanță activă alprazolamul, care acționează la nivelul creierului, îmbunătățind activitatea anumitor neurotransmițători. Xanax este utilizat pentru tratarea tulburărilor de anxietate, depresiei sau atacurilor de panică. Producătorul acestui medicament este Pfizer Italia SRL, iar deținătorul Autorizației de punere pe piață este PFIZER EUROPE MA EEIG.

Avertizări

Flacon cu medicamente

Din cauza ingredientelor din acest medicament, Xanax-ul trebuie folosit pentru o perioadă mică de timp. În acest sens, medicii recomandă să nu se depășească 12 săptămâni de tratament, incluzând și perioada de scădere progresivă a dozei.

Și asta pentru că Xanax poate crea dependență, supradoză și chiar deces. Dacă ți-a fost prescris un astfel de medicament, trebuie să respecți indicațiile medicului și să-l păstrezi într-un loc unde alte persoane nu au acces.

Dacă este consumat împreună cu alcool, alte medicamente sau contraceptive orale, efectul Xanax-ului este mai puternic și pot apărea efecte secundare periculoase. Este important să-i spui medicului dacă ai fost sau ești dependent de alcool, dacă consumi droguri sau ești sub alt tratament medicamentos.

Vânzarea sau oferirea de Xanax altor persoane este împotriva legii și se pedepsește ca atare!

Ce trebuie să știi înainte de a lua acest medicament

Nu trebuie să iei Xanax dacă:

  • Iei medicamente antifungice precum itraconazol sau ketoconazol
  • Ești alergic la orice substanță din grupa benzodiazepină (alprazolam, diazepam, lorazepam, Ativan, Klonopin, Restoril, Tranxene, Valium, Versed și altele).
  • Dacă ai probleme de respirație sau boli pulmonare obstructive cronice
  • Dacă suferi de apnee de somn, o afecțiune periculoasă care se manifestă prin oprirea respirației în timpul somnului
  • Ești dependent de droguri sau alcool
  • Iei alte medicamente pentru depresie (de exemplu Anxiar)
  • Ai probleme grave cu ficatul sau rinichii
  • Suferi de miastenia gravis, o boală care slăbește mușchii
  • Ai gânduri suicidale sau tulburări de dispoziție
  • Ai intoleranță la lactoză, deoarece Xanax conține lactoză
  • Ai sub 18 ani
  • Ești gravidă, intenționezi să rămâi însărcinată sau alăptezi 

Dacă utilizezi Xanax în timpul sarcinii, bebelușul ar putea deveni dependent de acest medicament și poate avea simptome care îi vor pune viața în pericol. Bebelușii născuți dependenți de medicamente au nevoie de tratament medical timp de câteva săptămâni.

Atenție!

Xanax-ul și medicamentele din grupul benzodiazepinelor trebuie folosite cu precauție de către vârstnici din cauza riscului de sedare și/sau slăbiciune musculoscheletală care poate favoriza căderile. Oasele persoanelor cu o vârstă înaintată sunt foarte fragile, astfel orice accident poate avea consecințe grave asupra sănătății.

Cum se administrează Xanax?

Femeie care înghite o pastilă

Dacă ți s-a prescris Xanax de un medic specialist, trebuie să urmezi exact instrucțiunile sale. Citește cu atenție rețeta și prospectul medicamentului. În funcție de particularitățile fiecărui pacient în parte, medicul poate modifica doza, astfel trebuie să respecți întocmai indicațiile doctorului. Nu utiliza niciodată Xanax în cantități mai mari decât ți-a fost prescris.

Iată câteva aspecte de care este obligatoriu să ții cont înainte de a lua Xanax:

  • Înghite tableta Xanax întreagă și nu o zdrobi, suge sau mesteca.
  • Xanax se administrează de obicei nu mai mult de 12 săptămâni pentru tratamentul tulburările de anxietate și nu mai mult de 10 săptămâni pentru tulburările de panică. Dacă utilizezi medicamentul pe termen lung, este nevoie de analize medicale frecvente.
  • Adresează-te medicului dacă observi că simptomele nu se ameliorează sau dimpotrivă, se agravează.
  • Utilizarea Xanax-ului nu se va înceta brusc deoarece pot apărea simptome de sevraj. Medicul îți va spune cum să reduci doza în mod progresiv.
  • Nu conduce autovehicule în timpul tratamentului cu Xanax. Acesta poate provoca somnolență, amețeală, scăderea puterii de concentrare.
  • Păstrează medicamentul la temperatura camerei, departe de umiditate, căldură și lumină

De asemenea, este important să știi că nu trebuie să împarți niciodată acest medicament cu o altă persoană, mai ales dacă respectivul om are antecedente de dependență de droguri. Ai grijă să ții Xanax-ul departe de alte persoane care ar putea să-l folosească fără știrea ta.

UTILIZAREA XANAX POATE PROVOCA DEPENDENȚĂ, SUPRADOZĂ SAU MOARTE!

Informații despre dozare

În mod obișnuit, doza recomandată pentru adulți, în funcție de tipul de afecțiune tratată, este:

  1. Pentru tratarea anxietății: Comprimate cu eliberare imediată: 0,25 până la 0,5 mg administrate oral de 3 ori pe zi, doza maximă: 4 mg / zi
  2. Pentru tulburarea de panică:
  • Comprimate cu eliberare imediată: 0,5 mg administrat oral de 3 ori pe zi, doza maximă: 10 mg / zi
  • Comprimate cu eliberare prelungită:Doză inițială: 0,5 până la 1 mg pe cale orală o dată pe zi; Doză de întreținere: 3 până la 6 mg pe cale orală pe zi, de preferință dimineața; Doza maximă: 10 mg / zi

Atenționări:

  • Trebuie administrată doza cea mai mică posibilă și necesitatea continuării tratamentului trebuie reevaluată frecvent.
  • Doza trebuie redusă progresiv. Doza zilnică poate fi scăzută cu cel mult 0,5 mg la fiecare 3 zile, iar unii pacienți pot necesita o reducere a dozei mai lentă.
  • Doza de comprimate cu eliberare prelungită poate fi crescută la intervale de 3 până la 4 zile, în trepte de cel mult 1 mg pe zi.
  • Timpurile de administrare trebuie distribuite cât mai uniform posibil pe durata unei zile (pe perioada orelor de veghe)

Femeie  îngrijorată care are medicamente în mână

Doza pentru persoanele în vârstă:

  1. Pentru tratarea anxietății: Comprimate cu eliberare imediată: 0,25 mg administrat oral de 2 sau 3 ori pe zi.
  2. Pentru tulburarea de panică:
  • Comprimate cu eliberare imediată: Doză inițială: 0,25 mg administrat oral de 2 sau 3 ori pe zi
  • Comprimate cu eliberare prelungită: Doză inițială: 0,5 mg pe cale orală o dată pe zi

Atenționări:

  • Dacă apar reacții adverse, doza trebuieredusă.
  • Trebuie administrată doza cea mai mică posibilă și necesitatea continuării tratamentului trebuie reevaluată frecvent.
  • Doza trebuie redusă treptat la întreruperea tratamentului sau la scăderea dozei zilnice.

Ce se întâmplă dacă pierd o doză?

Dacă ai uitat să iei medicamentul atunci când trebuia, îl poți administra cât mai curând posibil. Totuși, dacă a rămas puțin timp până la următoarea doză, nu mai lua doza pe care ai uitat-o. NU lua două doze simultan!

Ce se întâmplă dacă ai luat din greșeală o doză mai mare?

În acest caz, este crucial să suni la 112 și să soliciți asistență medicală de urgență. O supradoză de alprazolam poate fi fatală. Simptomele supradozajului pot include somnolență extremă, stare de confuzie, slăbiciune musculară, pierderea echilibrului sau coordonării, leșin.

Ce mai trebuie să știi dacă iei Xanax

Dacă ești sub tratament cu Xanax sau alt medicament înrudit, este important:

  • Să eviți băuturile alcoolice.Combinația de Xanax și alcool poate provoca efecte secundare extrem de grave, inclusiv deces.
  • Nu fă activități care îți pot provoca căderi sau accidentări. Xanax-ul poate provoca somnolență și amețeală.
  • Nu consuma grapefruit. Acest fruct poate interacționa cu alprazolamul și poate duce la efecte secundare nedorite.

Efecte secundare Xanax

Femeie depresivă cu mâinile la cap

Există o serie de efecte negative care pot fi provocate de Xanax, așadar este esențial să fii atent la orice simptome neobișnuite. Iată la ce te poți aștepta dacă iei Xanax:

  • Reacții alergice, precum: urticarie, respirație dificilă, umflarea feței, buzelor, limbii sau gâtului
  • Încetinirea sau oprirea respirației, mai ales în combinație cu anumite medicamente sau alcool
  • O senzație de ușurință, ca și cum ești pe punctul de a leșina
  • Convulsii
  • Halucinații, comportament riscant
  • Energie crescută, lipsa nevoii de somn
  • Foarte multe gânduri haotice sau anormale. De asemenea, Xanax poate afecta memoria.
  • Stare de agitație sau vorbărie
  • Vedere dublă
  • Icter (îngălbenirea pielii sau a ochilor).
  • Efecte sedative, care sunt periculoase mai ales în cazul vârstnicilor. Stările de somnolență pot provoca căderi și accidentări care pot fi fatale pentru persoanele în vârstă.

Alte reacții adverse ale Xanax-ului pot include:

  • Dureri de cap
  • Tulburări de echilibru
  • Tremurături
  • Probleme de control a vezicii urinare
  • Agresivitate și atitudine dușmănoasă
  • Tulburări sexuale
  • Tulburări gastro-intestinale
  • Inflamarea ficatului (hepatită)
  • Umflături ale mânilor picioarelor sau gleznelor

Aceasta nu este o listă completă a efectelor secundare, așadar este important să te adresezi medicului pentru a știi dinainte care pot fi reacțiile Xanax-ului asupra corpului tău.

De asemenea, poţi raporta reacţiile adverse prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Ce alte medicamente pot interfera cu Xanax?

De cele mai multe ori, nu este recomandat să utilizezi mai multe medicamente în același timp deoarece ele pot interacționa, crescând efectele secundare sau reducând eficiența.

Multe medicamente pot interacționa cu alprazolam, atât medicamente eliberate pe bază de rețetă, cât și fără prescripție medicală, vitamine sau produse pe bază de plante. Spune-i doctorului toate medicamentele pe care le iei în momentul de față, inclusiv pastilele de dormit, relaxantele musculare sau medicamentele pentru tuse.

Așadar, Xanax este un medicament folosit pentru tratarea stărilor de depresie și anxietate, însă trebuie administrat cu atenție. Dacă nu este administrat conform instrucțiunilor, poate crea nu doar dependență, ci poate provoca reacții adverse grave, care îți pot pune viața în pericol.

Surse foto: Unsplash.com, Pixabay.com, iStock.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!