Dacă azi suntem obișnuite să îl considerăm pe Haruki Murakami drept un mare nume al literaturii, datorăm această faimă primului său hit, „Pădurea norvegiană”. Deși romanul care tratează teme precum moartea, regretul și durerea pierderii nu este cea mai apreciată operă a scriitorului japonez, popularitatea sa, cu precădere printre tineri, a transformat-o în cartea sa de referință. Descoperă, alături de noi, recenzia uneia dintre cele mai iubite cărți ale tuturor timpurilor!
Un bildungsroman de o profunzime impresionantă
„Pădurea norvegiană” a fost scrisă în 1987, transformându-l pe Haruki Murakami, pe atunci în vârstă de 39 de ani, într-un adevărat star. Deși autorul japonez mai publicase „În căutarea oii fantastice”, al doilea roman al său a pus piatra de temelie a unei cariere care va deveni internațională, Murakami fiind unanim considerat drept unul dintre cei mai mari scriitori ai erei noastre.
Foto: Instagram @johanna.ashoor
„Pădurea norvegiană” este un bildungsroman, care ne prezintă evoluția lui Toru Watanabe. Romanul începe cu naratorul în postura de adult, călătorind în Germania cu avionul, moment în care difuzarea unui cântec aparținând formației britanice Beatles îi aduce aminte de vremea studenției și, cu precădere, de dragostea sa pentru Naoko.
Întorcându-ne în timp, îl surprindem pe Watanabe student la dramaturgie, fără apetit pentru cursurile pe care le consideră lipsite de substanță sau pentru mitingurile frecvente în anii '60, care i se par superficiale. Protagonistul e pasionat de literatura americană și engleză, cu precădere de „Marele Gatsby”, care îi aduce și primul prieten, pe inteligentul și charismaticul Nagasawa. Alături de acesta, Watanabe experimentează aventuri sexuale cu fete agățate în baruri și cluburi, care, deși îi satisfac nevoile, îl lasă gol sufletește.
Cu totul altfel stau lucrurile atunci când se întâlnește cu Naoko, iubita celui mai bun prieten al său, Kizuki, care s-a sinucis la vârsta de 17 ani. Naoko e extrem de frumoasă, dar jonglează cu depresia și, deși la început se apropie de Watanabe doar din prietenie și din nevoie de afecțiune, cu timpul între cei doi se înfiripă un sentiment tulburător de asemănător cu dragostea. Mai mult, la aniversarea de 20 de ani a lui Naoko, tinerii fac sex, dar fata este peste măsură de tulburată și dispare curând din viața lui Watanabe, refuzând să îi mai răspundă la scrisori.
Este momentul în care eroul nostru o cunoaște pe Midori, exact opusul lui Naoko: veselă, sociabilă, cu o personalitate vibrantă, ea îl scoate pe Watanabe din carapacea singurătății. Așa cum te aștepți, cei doi încep să dezvolte la rândul lor sentimente unul pentru altul, însă fără a realiza.
Romanul își complică ițele atunci când Naoko, instituționalizată într-un spital de boli mintale, revine în viața lui Watanabe. Acesta începe să o viziteze, dar realizează curând că fata, deși se simte mai bine, mai are un drum lung până la însănătoșire. Deși dragostea îi dictează să fie răbdător, trebuie să se confrunte și cu sentimentele tot mai aprinse pentru Midori.
Moarte, pierdere, regret și nostalgie
Dacă ai cumva impresia că scenariul de mai sus aparține unui roman ușurel de dragoste în care protagonistul este obligat să aleagă între două fete care îi plac la fel de mult, înseamnă că nu ai citit cu atenție avertizările noastre. Iubirea se înfiripă în „Pădurea norvegiană”, iar sexul este omniprezent, dar tema predilectă a romanului este moartea. Alături de regret, de perindările prin întunericul (ne)ființei și de nostalgie, cartea vorbește cu căldură, cu umanitate și cu ușurință despre subiecte care sunt în general evitate în Occident, dar acceptate mai natural în Orient.
Foto: Instagram @tamanbaca_natural
Adevărul este că „Pădurea norvegiană” e acel roman pe care ori îl adori, ori îl detești. Nu te aștepta la scenarii complexe sau la fire narative șocante; dimpotrivă, acțiunea poate fi previzibilă la un moment dat, deși are și ea părțile sale de mister și suspans. Ceea ce contează aici este sentimentul, profunzimea, meditația asupra morții și a vieții, temele eterne ale umanității, alături de iubire și, de ce nu, de sex.
Așa cum am mai spus, cartea e un bestseller, dar nu neapărat un succes de critică. Nu e nici pe departe cel mai apreciat roman al lui Murakami, deși poate fi considerat cel mai popular sau cel mai iubit. Precum formația care a inspirat titlul său, Beatles (autori ai cântecului Norwegian Wood, preferatul lui Naoko), opera a fost și este adulată mai ales de tineri, de suflarea proaspătă, poate singura care nu se teme sau nu ignoră o carte atât de plină de moarte.
De partea cealaltă, chiar și Murakami mărturisește, la 30 de ani de la apariția favoritei „Pădurea norvegiană”, că nu înțelege popularitatea sa și că, dimpotrivă, opera e una mediocră. Prin urmare, nu renunța cu totul la încercarea de a face cunoștință cu opera apreciatului japonez, doar pentru că între tine și romanul pe care îl prezentăm azi nu a existat niciun strop de compatibilitate.
Ce credem noi? Că există ceva magic (da, chiar dacă întunecat) în „Pădurea norvegiană”. Că e o carte pe care o poți citi la orice vârstă, dar nu o vei aprecia decât într-un anumit moment al vieții. Că te poate arunca în episoade acute de depresie sau te poate alina, cu înțelepciunea sa, după o pierdere. Că e una dintre puținele cărți care înțeleg complexitatea, simplitatea, opozițiile vieții. Cu alte cuvinte, că e un must-read.
Tu ce părere ai? Ai citit „Pădurea norvegiană”? Descoperă aici și recenzia noastră la „Călătoarea”, bestsellerul care a dat naștere unei serii și unui serial de succes!
Urmareste-ne pe Google News
