5 ceaiuri pentru pielea uscată pe care să le încerci

5 ceaiuri pentru pielea uscată pe care să le încerci

Redactor Raluca Margean

Ceaiul are nenumărate beneficii pentru sănătate, însă știai că el poate fi bun și pentru tenul tău? Bogat în polifenoli (un tip de antioxidanți), ceaiul hidratează pielea uscată, poate inversa efectele daunelor UV și reduce inflamația. Află din acest articol care sunt cele mai bune ceaiuri pentru pielea uscată și care sunt cu adevărat superputerile acestei băuturi asupra tenului tău!

Cum acționează ceaiul asupra pielii?

Ceaiurile conțin antioxidanți care funcționează ca protectori celulari. Când sunt ingerați sau absorbiți prin piele, antioxidanții protejează împotriva radicalilor liberi, acele molecule care sunt principalele responsabile pentru îmbătrânirea prematură a pielii. Studiile au arătat că polifenolii din ceai au capacități de reparare a ADN-ului și pot corecta astfel mutațiile celulare cauzate de radicalii liberi.

Pe lângă proprietatea de combatere a radicalilor liberi, antioxidanții prezenți în ceai au un efect antiinflamator, ceea ce poate fi benefic pentru tratarea acneei sau a altor probleme de piele.

Nu în ultimul rând, antioxidanții îmbunătățesc circulația sângelui, ajutând astfel la menținerea tinereții, strălucirii și supleții pielii.  

Ceaiuri pentru întinerire

O ceașcă de ceai poate face minuni pentru mintea și corpul tău. Te ajută să te relaxezi, să previi o boală, să calmezi o durere în gât sau îți poate da energia de care ai nevoie dimineața. Și cum aceste lucruri nu ar fi suficient de atrăgătoare, ca bonus, ceaiul te poate ajuta să obții pielea strălucitoare pe care ai visat-o mereu.

Iată care sunt cele mai bune ceaiuri pentru combaterea îmbătrânirii premature a pielii:

1. Ceaiul verde

Ceașcă de ceai verde
Sursa foto: Pexels.com

Bogat în antioxidanți, minerale și vitamine, ceaiul verde este uimitor pentru reducerea daunelor UV asupra pielii, care pot provoca îmbătrânirea tenului.

În plus, ceaiul verde acționează ca un excelent hidratant și este renumit pentru proprietățile sale de detoxifiere. Conține jumătate din conținutul de cofeină pe care-l are ceaiul negru și este bogat în catechine și polifenoli, doi antioxidanți importanți, care luptă împotriva îmbătrânirii.

În plus, datorită conținutului de cofeină, ceaiul verde poate micșora vasele de sânge, reducând, astfel, inflamația pielii atunci când este aplicat local. De exemplu, poți folosi pliculețe uzate de ceai verde ca măști pentru ochi, dacă ai avut o noapte lungă sau pur și simplu dacă ai nevoie de un aspect mai proaspăt și o senzație răcoritoare.

De asemenea, studiile au arătat că un consum regulat de ceai verde poate ajuta la reducerea riscului de cancer de piele. Bineînțeles, chiar dacă bei ceai, trebuie să aplici zilnic creme cu protecție solară, de cel puțin SPF 30.

Pe lângă ceaiul verde, există și alte ceaiuri care combat îmbătrânirea pielii, inclusiv:

2. Yerba Maté

Acest ceai este obținut din frunzele uscate ale plantei de yerba maté, care se găsește în America Centrală și de Sud. Este plin de vitamine, minerale și antioxidanți, inclusiv vitamina B, vitamina C, mangan, potasiu și zinc. De asemenea, conține și un nivel ridicat de cofeină.

3. Ceaiul de mușețel

Mușețelul conține flavonoide, care au un puternic efect inhibitor asupra radicalilor liberi. În plus, are proprietăți antiinflamatoare și efecte calmante asupra pielii, ajutând la combaterea acneei și tratarea mai multor probleme de piele. Aplicat local, ceaiul de mușețel ameliorează simptomele pielii uscate, ajută la decolorarea petelor pigmentare și la tratarea erupțiilor cutanate.

4. Ceaiul de Rooibos

Rooibos este cunoscut pentru numeroasele sale beneficii de hidratare, astfel că ceaiul obținut din această plantă este excelent pentru pielea uscată. În plus, rooibos are și efecte anti-îmbătrânire, fiind folosit în foarte multe produse cosmetice. De asemenea, conține aspalatina și nothofagină, doi compuși chimici care au proprietăți antiinflamatorii. Datorită acestor substanțe, ceaiul rooibos este util nu doar pentru a menține pielea tânără, ci și pentru tratarea afecțiunilor pielii precum rozaceea sau acneea.

5. Ceaiul de Hibiscus

Cană de ceai de hibiscus
Sursa foto: Pexels.com

Cunoscut pentru aroma sa de tartă parfumată și culoarea sa roșu aprins, ceaiul de Hibiscus ajută la eliminarea radicalilor liberi din organism. Ca rezultat, aceasta inversează efectele îmbătrânirii, menținând pielea tânără și proaspătă.

Ceaiuri hidratante pentru pielea uscată

Este important să știi că toate ceaiurile ajută la hidratarea organismului și a pielii.  În esență, o ceașcă de ceai este 98% apă și 2% ceai, ceea ce o face o modalitate excelentă de a-ți atinge obiectivele de aport zilnic de apă.

Cum deshidratarea este asociată cu o piele uscată și îmbătrânită, cu cât te hidratezi mai mult, cu atât pielea ta va arăta mai bine. Cea mai bună metodă de hidratare este, bineînțeles, apa, însă și ceaiul poate fi de folos, deoarece conține antioxidanți și vitamine esențiale pentru sănătate.

Mai multe tipuri de ceaiuri
Sursa foto: Unsplash.com

Prin urmare, fie că este vorba de ceai verde, ceai negru sau banalul ceai de mușețel, această băutură este întotdeauna o alegere bună pentru hidratarea pielii uscate și o alternativă sănătoasă comparativ cu alte lichide ce conțin zahăr sau alți aditivi (de exemplu sucuri sau băuturi pentru sportivi).

Ce boli ascunde pielea uscată?

Pielea uscată este cauzată de o disfuncție sau deficiență a grăsimilor sănătoase necesare în stratul superior al pielii.

În mod normal, stratul superior al pielii este alcătuit din celule moarte și uleiuri naturale, care ajută la captarea umidității pentru a menține pielea moale și netedă. Dacă nu există suficientă apă în acest strat superior de celule, rezultă pielea uscată.

Sunt mai multe cauze pentru uscarea pielii, inclusiv administrarea unor medicamente, fumatul, deficiențele de vitamina D, vitamina A, niacină, zinc sau fier și chiar procesul natural de îmbătrânire.

Afecțiunile care afectează pielea uscând-o în mod excesiv sunt:

Bolile de piele - Dermatita atopică, ihtioza, dermatita periorală, psoriazisul și dermatita seboreică;

Diabetul - Prea mult zahăr în sânge determină organismul să extragă lichid din celulele sale, astfel încât să poată produce suficientă urină pentru a elimina excesul de zahăr. Acest lucru îți poate face pielea să fie mai uscată. 

Boala tiroidiană - În special persoanele cu hipotiroidism au simptomele legate de țesuturile cutanate, inclusiv de o piele uscată și aspră. Adesea, această uscăciune se datorează scăderii transpirației, însă oamenii deștiință nu au reușit să afle legătura exactă dintre tiroidă și glandele sudoripare.

Bolile de rinichi - Persoanele cu boli renale au de obicei pielea uscată, însă riscul este și mai mare dacă primești dializă. Acest lucru se explică prin faptul că dializa elimină apa din organism.

Tratamentul cancerului (actual și trecut) - Unul din efectele secundare ale chimioterapiei, radioterapiei și terapiei țintite este uscarea excesivă a pielii.

Anorexia - Dacă nu mănânci suficient, nu primești nutrienții de care pielea ta are nevoie pentru a rămâne hidratată.

HIV pozitiv -  Pielea excesiv de uscată este frecventă la persoanele bolnave de HIV, chiar dacă primesc tratament antiretroviral.

Așadar, dacă ai tenul tău nu este suficient de hidratat, este important să determini cauza acestei probleme și să încerci să remediezi situația cât poți de repede. Fă-ți un obicei din a consuma aceste ceaiuri pentru pielea uscată și nu uita, o piele bine hidratată arată mai tânără și se simte mai catifelată.

Citește și: Ce sunt niacinamidele și cum îți ajută tenul?

Surse foto: Unsplash.com, Pexels.com

Surse articol: Womenshealthmag.com, Aad.org

Articolul urmator
Cuticule uscate: cauze și tratament
Cuticule uscate: cauze și tratament
Test de beauty: Ce spune pielea despre tine?
Incepe quiz
Test de beauty: Ce spune pielea despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.