Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

15 alimente care îţi întăresc imunitatea

Joi, 30.08.2018
de Sorina Corneanu

Una dintre cele mai eficiente și simple modalități de a avea grijă de sistemul tău imunitar și de a te feri de boli este să ai un stil de viață echilibrat. Acesta presupune un program ordonat de odihnă, exerciții fizice zilnice, igienă și, cel mai important, o dietă care să îți ofere toate substanțele nutritive de care ai nevoie.  

Alimentele sunt extrem de importante pentru menţinerea unui tonus bun şi a unui sistem imunitar care poate lupta contra problemelor nedorite, iar puterea lor nu trebuie subestimată. Ceaiul verde, carnea de vită, supa de pui și legumele proaspete sunt doar câteva dintre alimentele indicate pentru întărirea sistemului tău imunitar, care nu ar trebui să îți lipsească din meniul zilnic.

supa de rosii

Cele mai bune 15 alimente care îţi întăresc imunitatea

Iaurtul

Probioticele sunt bacterii sănătoase care mențin sănătatea tractului intestinal şi te feresc de boli severe ale stomacului. Un studiu realizat de specialiștii de la Universitatea din Viena susţine că o cale naturală extraordinară de a oferi corpului doza necesară de prebiotice constă în consumul unui iaurt în fiecare zi. Poţi combina iaurtul cu puţină scorţişoară sau miere, pentru mai mult gust şi un plus de sănătate.

Orz şi ovăz

Ovăzul și orzul conțin fibre și beta-glucan, un polizaharid care are un rol important în stimularea și întărirea sistemului imunitar. În plus, fibrele ajută la buna funcționare a digestiei.

Usturoiul

Nu mai e un secret faptul că usturoiul este un aliment minune şi un antibiotic natural extraordinar. Însă, pe lângă aceste proprietăţi incredibile, usturoiul combate răceala, gripa şi distruge rapid bacterii dintre cele mai periculoase, reducând riscul de a dezvolta cancer colorectal sau de stomac.

Vezi 15 beneficii extraordinare ale usturoiului!

Crustaceele

Crustaceele bine gătite ajută celulele albe să producă citokine, substanțe care ajută la prevenirea gripei. Citokinele sunt bogate în seleniu, mineral extrem de important pentru menţinerea în echilibru a funcţiei tiroidiene. Consumă crustacee de cel puţin două ori pe săptămână!

Supă de pui

Cercetătorii de la Universitatea din Nebraska au descoperit că supa de pui poate bloca migrarea celulelor inflamatorii şi poate acţiona asemenea medicamentelor prescrise pentru răceală! Iată cât de simplu poţi fi sănătoasă în mod natural!

Ceaiul verde

ceai verde

Ceaiul verde este sănătate pură, nu mai este o surpriză pentru nimeni. Iar aminoacidul L-teanină - conţinut de acesta - este un compus puternic, excelent pentru a-ţi întări sistemul imunitar în mod natural. Două căni de ceai pe zi sunt suficiente pentru o sănătate de fier!

Carnea de vită

Deficitul de zinc este o problemă extrem de răspândită în rândul adulţilor, în special printre vegetarieni. Carnea de vită poate ajuta la restabilirea echilibrului nutriţional şi la întărirea sistemului imunitar. Consumă de două ori pe săptămână carne de vită şi îţi vei sprijini sistemul imunitar să lupte contra bolilor şi neplăcutelor gripe de sezon.

Iaurt cu fructe naturale şi cereale

Dacă nu consumi carne de vită, atunci poţi compensa uşor cu o porţie zilnică de iaurt natural cu fructe proaspete şi cereale integrale, bogate în prebiotice naturale.

iaurt cu cereale

Cartofii dulci

„Pielea este un element extrem de important al sistemului imunitar. Pentru a rămâne sănătoasă, aceasta are nevoie de vitamina A”, spune medicul David Katz, director al Centrului de Cercetare Yale-Griffin. Cartofii dulci, morcovii, dovlecelul şi pepenele galben sunt surse bogate de vitamina A.

Varza kale

Consumată împreună cu alte legume verzi proaspete, varza Kale este un susţinător important al sistemului imunitar sănătos. Cu un conținut bogat de fier, varza kale susține producerea de celule roșii sănătoase și ajută la menținerea unui sistem imunitar puternic. 

Ardeiul gras

Ardeiul gras este bogat în vitamina C, esenţială pentru întărirea sistemului imunitar. O salată de ardei gras şi roşii proaspete, în care poţi adăuga şi puţin broccoli (care este bogat în fier), te poate ajuta să ai un sistem imunitar puternic și să lupţi contra anemiei feriprive.

Ouăle

Ouăle conţin vitamina D, importantă pentru sănătatea oaselor, dar și pentru sistemul imunitar. Deficitul de vitamina D poate crește riscul de a dezvolta scleroză multiplă, diabet zaharat și boala Crohn. Aşadar, nu neglija necesarul zilnic de vitamina D şi profită de alimentele sănătoase şi la îndemână, cum ar fi ouăle proaspete!

ou cu avocado

Ciupercile

Ciupercile măresc producția de celule albe din sânge, făcându-le mai puternice în lupta împotriva infecţiilor şi bacteriilor nedorite. Două-trei porţii de ciuperci pe săptămână te pot ajuta să îţi întăreşti sistemul imunitar.

Kefir

Consumă cu încredere kefir. Studiile au constatat că acesta stimulează producţia de celule albe şi oferă sistemului imunitar mai multă forţă pentru a lupta împotriva bolilor!

Peştele gras

Somonul este bogat în acizi Omega-3, care reduc considerabil inflamația şi previn răcelile și infecțiile respiratorii. În plus, acesta este o sursă de grăsime sănătoasă, proteine şi vitamina D. Două porţii de peşte gras pe săptămână ar trebui să devină o rutină în alimentaţia ta!

somon

Alimentele pentru imunitate reprezintă cea mai sigură şi sănătoasă cale de a-ţi menţine sistemul imunitar în formă, capabil să lupte contra bacteriilor, infecţiilor şi potenţialelor afecţiuni mai grave. Nu neglija importanţa unei dietei echilibrate!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (16)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!