5 mituri despre tampoane pe care sigur le-ai auzit și tu

5 mituri despre tampoane pe care sigur le-ai auzit și tu

Redactor Divahair.ro

Tampoanele interne sunt folosite de aproximativ 80 de ani și, cu toate acestea, multe mituri planează asupra lor. Spre deosebire de absorbante, tampoanele sunt controversate și femeile au anumite temeri în a le folosi. Dacă și tu ai ezitat să le folosești, sperăm ca demontarea celor mai populare mituri să îți schimbe părerea!

tampoane

Poți dezvolta oricând sindromul de șoc toxic

Primul mit pe care ți-l prezentăm este legat de sindromul de șoc toxic. Acesta este o urgență medicală care în trecut a fost asociată în special cu utilizarea tampoanelor. Însă, trebuie să știi că simpla folosire a unor tampoane nu te expune riscului de a dezvolta sindromul de șoc toxic. Detalii aici. Aproximativ 50% dintre cazuri apar la femei în timpul menstruației, indiferent dacă folosesc tampoane, absorbante sau cupe menstruale. Celelalte cazuri pot apărea la oricine, indiferent dacă vorbim despre bărbați, copii sau femei la menopauză. Acest sindrom este de fapt o infecție bacteriană rară, cu stafilococ auriu sau cu un streptococ și poate apărea de la o simplă tăietură, dacă pe piele sau pe mucoase sunt prezente aceste bacterii.

Pentru a preveni sindromul de șoc toxic, trebuie în primul rând să îți faci analize pentru a te asigura că nu există o suprapopulare cu bacterii. Apoi, este suficient să respecți măsurile uzuale de igienă. Astfel, alege un tampon cu o capacitate de absorbție redusă, potrivită fluxului tău, nu unul foarte absorbant dacă nu ai nevoie și schimbă-l la maximum 8 ore sau ori de câte ori simți nevoia. Igiena este extrem de importantă și, pentru a evita orice leziune, poți folosi tampoane cu aplicator.

Tampoanele pot rămâne blocate

Un alt mit pe care sigur l-ai auzit sau care poate ți-a indus temeri este legat de pierderea sau blocarea tampoanelor. Dacă vrei să schimbi tamponul și simți că este blocat, acest lucru poate fi cauzat de doi factori: fie tamponul a fost prea absorbant pentru fluxul din acel moment și a rămas puțin uscat, fie nu te relaxezi suficient. Este foarte important să te relaxezi și să nu tragi de tampon brusc sau prea puternic, pentru a nu provoca răni.

Tampoanele pot ajunge în uter

Ginecologii se confruntă destul de des cu paciente care au impresia că tamponul a ajuns în uter, deoarece spun că nu îl mai pot scoate. În primul rând, relaxează-te și nu da crezare acestui mit. Tampoanele nu au cum să ajungă în uter. Așa cum știi, cervixul face legătura între uter și vagin și nu se poate dilata decât în cazuri speciale, cum ar fi la naștere sau în cadrul procedurilor efectuate de către un medic. Astfel, este imposibil din punct de vedere fizic ca un tampon să ajungă în uter. Dacă nu îl mai simți sau dacă din greșeală s-a rupt firul tamponului, tot ce trebuie să faci este să te relaxezi și să încerci să scoți tamponul.

Tampoanele nu pot fi folosite de către adolescente

Acest mit a luat naștere deoarece multe persoane consideră că un tampon poate rupe himenul. Trebuie să știi că himenul nu este complet acoperit, ci are o porțiune prin care se scurg secrețiile vaginale și menstruația. Astfel, chiar și fetele care nu și-au început viața sexuală pot folosi tampoane, fără ca himenul să se rupă.

Trebuie să faci pauză de la purtarea tampoanelor

Nu există vreun motiv medical pentru care să fie nevoie de o pauză de la purtarea tampoanelor, atât în cadrul aceleiași menstruații, dar și pe parcursul unui an, spre exemplu. Singurul motiv pentru care le poți înlocui este modul în care te simți. Dacă te-ai obișnuit să porți tampoane și nu ai contraindicații din punct de vedere medical, atunci tot ce trebuie să faci este să te asiguri că alegi tampoanele indicate pentru fluxul tău și să le schimbi ori de câte ori este nevoie, dar nu mai târziu de 8 ore.

Acestea fiind spuse, sperăm să te ajute informațiile oferite pentru combaterea miturilor despre tampoane și să iei cea mai bună decizie.

Sursa foto: Unsplash

Articolul urmator
Constelații familiale: ce sunt și cum te pot ajuta
Constelații familiale: ce sunt și cum te pot ajuta
Ce rasa de caini esti?
Incepe quiz
Ce rasa de caini esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.